Joia Mare – Ioan 13, 3-17

Textul biblic
³ ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că la Dumnezeu merge, ⁴ s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins. ⁵ Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. ⁶ A venit deci la Símon Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?”. ⁷ Isus a răspuns şi i-a zis: „Ceea ce fac eu, tu nu ştii acum, dar vei cunoaşte după aceasta”. ⁸ Petru i-a spus: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!”. Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”. ⁹ Símon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul”. ¹⁰ Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu are nevoie să-şi spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. ¹¹ Căci îl ştia pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi”. ¹² După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? ¹³ Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. ¹⁴ Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. ¹⁵ Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu. ¹⁶ Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său şi nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. ¹⁷ Ştiind acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi.

 Meditaţie
Isus le lasă ucenicilor testamentul său, în care le explică sensul morţii sale, principiu de viaţă nouă pentru toţi. Celelalte evanghelii pun în centrul Cinei celei de Taină instituirea Euharistiei. Evanghelistul Ioan nu menţionează cuvintele rostite de Isus asupra pâinii şi a vinului, în schimb vorbeşte despre Isus care spală picioarele ucenicilor săi (vv. 3-17). În felul acesta, evanghelistul explică Euharistia şi ilustrează sensul crucii: spălarea picioarelor anticipă apa ce va ţâşni din coasta sa. Ioan nu relatează instituirea Euharistiei, însă contemplă şi aprofundează sensul acesteia pe parcursul a cinci capitole (cc. 13-17), dezvoltând ceea ce spune în capitolul 6 despre Pâinea Vieţii. Cina Domnului reprezintă într-adevăr centrul vieţii creştine.

Interpretarea pe care evanghelistul i-o dă acestui eveniment exprimă faptul că Isus e conştient de iubirea Tatălui şi doreşte să o facă cunoscută fraţilor săi în toată profunzimea. Slujirea nu e doar un simplu semn, ci însăşi realitatea iubirii ce se manifestă. Spălând picioarele ucenicilor, Isus îşi manifestă deplin dumnezeirea, aşa cum o va face şi prin înălţarea sa pe cruce, pentru că o astfel de iubire capabilă de dăruire până la jertfă e proprie lui Dumnezeu. Iubirea se realizează nu prin cuvinte, ci prin concreteţea faptelor (1Ioan 3,18), prin a ne sluji unii pe alţii (Galateni 5,13), a ne purta unii altora povara (Galateni 6,2), prin păzirea poruncilor sale.

În Luca 22,27, în timpul Cinei celei de Taină, Isus se defineşte ca «cel ce slujeşte». Prin spălarea picioarelor ne oferă o icoană vie a identităţii sale dumnezeieşti. Slujirea sa nu e doar o funcţie, umilă pentru el şi utilă pentru noi, ci dezvăluie însăşi natura sa de Fiu al lui Dumnezeu, învăţător şi mântuitor al nostru. Gestul său izvorăşte din conştientizarea demnităţii sale divine şi ne descoperă, în toată perfecţiunea, esenţa lui Dumnezeu. Dincolo de a ne oferi un exemplu de umilire, Isus ne înalţă în Mărire, ni-l arată pe acel Dumnezeu necunoscut nouă, a cărui stăpânire se manifestă prin iubire. Isus e rege, venit să mărturisească adevărul, şi ne prezintă adevăratul chip al lui Dumnezeu şi chipul omului adevărat, chipul şi asemănarea sa. Iată omul (19,5)!

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA