În ultima cateheză ne-am oprit la gestul făcut de Isus la Ultima Cină: spălarea picioarelor, însă, gestul principal din Evanghelie urmează după acest episod, și-l vom vedea în această cateheză…
Ca introducere în tema noastră, în Ioan 12 avem un ospăț dat în cinstea învierii lui Lazăr… În cap. 11, Lazăr a murit și a înviat. După înviere, decid să-i ucidă și pe el, și pe Isus…
Mântuitorul urcă la Ierusalim trecând prin Betania, unde este găzduit de Marta și Maria, și avem un ospăț care este anticiparea Euharistiei, fiind o mulțumire pentru fratele mort și înviat.
Lazăr și Isus șed la masă, adică în mărire.
Marta și Maria aduc dubla slujire… Marta săvârșește slujirea mesei, care corespunde slujirii lui Isus de a spăla picioarele… Maria aduce acea slujire mai prețioasă, a vărsării nardului/mirului… Nardul e sinonimul lui Dumnezeu. În limba ebraică, șem înseamnă nume, iar șemen, nard (parfum bine mirositor). Nardul e ca numele lui Dumnezeu.
Prin natura sa, nardul (parfumul) se dăruiește tuturor, nu evită pe nimeni… E cea mai frumoasă imagine a lui Dumnezeu… Apoi nardul e simbol al bucuriei, al sărbătorii, se simte și în întuneric…
Și-n acest episod apare Iuda. În timp ce Maria unge picioarele lui Isus cu acest mir de nard…
Nardul e un mir care se face din rădăcina florilor. Cele mai bune rădăcini cresc la o altitudine de peste 5000 de metri… Un mir foarte valoros, scump…
Iuda spune: „Putea fi vândut cu mai mult de 300 de dinari și dat săracilor.”
Evanghelistul ne spune că Iuda a spus acestea nu pentru că-l interesau săracii, ci pentru că era hoț…
Ne oprim asupra misterului lui Iuda…
Am notat în ultima cateheză că la Ultima Cină gândul lui Isus este mereu la Iuda. De fapt, la cap. 13, 2 deja se vorbește despre Iuda care vinde… „Şi făcându-se Cină, şi diavolul punând în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă”…
Apoi, la v. 11 Isus „ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toţi sunteţi curaţi.”
La sfârșit, după ce Isus a spus: „Sunteți fericiți dacă știți aceste lucruri și dacă le faceți”, a adăugat: „Nu zic despre voi toţi; căci Eu ştiu pe cei pe care i-am ales. Ci ca să se împlinească Scriptura: «Cel ce mănâncă pâinea cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea»” (Io. 13,18). La urmă, Isus îi cunoaște pe cei pe care i-a ales. Iar unul dintre cei pe care i-a ales este cel care mănâncă pâinea Sa.
Textul spune imediat, prin Ps. 40,9, care este citat: „Chiar omul/prietenul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul”. Prin urmare, Iuda e prietenul în care Isus se încrede, cel ce mănâncă pâinea sa… Iar acum vom vedea ce face Isus pentru Iuda. Îi face mult mai mult decât a-i spăla picioarele… Celorlalți le-a spălat picioarele, lui Iuda îi oferă mult mai mult: îi dă Euharistia… Pentru Iuda Își dă viața; pentru Iuda moare Cristos.
Iuda ne reprezintă pe noi toți. El reprezintă răul lumii. Pentru că toți, de la Adam încoace, suntem hoți.
În ce constă furtul originar (de la început)? Un furt pe care și noi îl săvârșim în fiecare zi și chiar aproape în fiecare clipă a vieții?…
Constă în faptul că Dumnezeu ne dă totul.
Dar noi spunem: „E al meu!” În loc să recunoaștem că toate sunt dar al Său și apoi să-I mulțumim…
Și mă folosesc de darurile Domnului pentru a mă simți eu grozav… Tot răul îl săvârșim cu darurile lui Dumnezeu… Suntem precum acea fată din Iezechiel 16, care se folosește de toate darurile pentru a se desfrâna…
Profetul îi spune: „Cel puțin dacă ar câștiga ca desfrânatele. Dar tu pierzi. Și în ciuda acestui fapt, continui să te desfrânezi”…
Iuda reprezintă răul/păcatul lumii, un păcat la care toți suntem părtași…
Vrem să-L avem pe Dumnezeu cu noi, vrem să-L posedăm… Toate religiile țintesc acest lucru, iar credincioșii grozavi țintesc acest lucru mult mai mult… Și se simt rău dacă unui nenorocit (precum Iuda) îi merge mai bine (primește îmbucătura): „Nu-i drept, căci pe mine trebuia să mă premieze”, spune fratele mai mare…
Isus „pe bună dreptate” a fost ucis, pentru că mergea să-i caute pe cei pierduți. Și a fost ucis de drepți, pentru că Isus niciodată n-a respectat legea, căci legea trebuie să pedepsească, însă Isus iartă…
Așadar, Isus îl caută pe cel pierdut! Însă adevărații pierduți sunt cei care fură slava lui Dumnezeu, cei care se cred/pretind drepți… Căci ei judecă astfel: „Dumnezeu îmi aparține pentru că eu sunt grozav”… L-am cumpărat și pe Dumnezeu. Deci ei tratează iubirea ca obiect de câștig, adică de desfrânare…
În raport cu drepții, Dumnezeu e în mare dificultate…
A-i salva/izbăvi pe păcătoși Îi este destul de ușor lui Dumnezeu…. A-i izbăvi pe drepți îi este mai greu… Mai mult, nu reușește. Pentru că drepții nu au nevoie să fie izbăviți.
Diferitele personaje din Evanghelie ne reprezintă pe noi și atitudinile/însușirile noastre. Când greșim, suntem fiul cel mic, care păcătuiește. Și toți păcătuim… Dar când facem păcate puține, fiind drepți, suntem fratele cel mare, care face păcatul cel mare: ceilalți nu valorează nimic; Tatăl greșește când îi iartă, căci ar trebui să fie sever cu ei… Principiile care nu se pot negocia trebuie respectate, căci sunt clare și sănătoase… Unde va ajunge Dumnezeu?
Dumnezeu ajunge să-i ierte și pe cei care judecă precum fratele cel mare!!!
Mai înainte de explicarea versetelor noastre avem un preludiu.
Textul nostru ne prezintă figurile lui Iuda, a lui Petru și a ucenicului iubit, care sunt împreună.
De la v. 17, când Isus spune: Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face”, textul continuă. „Nu zic despre voi toţi; căci Eu ştiu pe cei pe care i-am ales” [se gândește la Iuda], „Ci ca să se împlinească Scriptura”. Altfel spus, în Iuda avem împlinirea Scripturii. Sensul Scripturii este: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea [această lume pierdută], încât pe Fiul Său L-a dat, ca fiecare să fie izbăvit”… Sensul Scripturii este mântuirea omului.
În Iuda se împlinește Scriptura!
Și mai înainte de a se împlini, vă spun acest adevăr: „„Cel ce mănâncă pâinea cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea”. De acum vă spun vouă, înainte de a fi aceasta, ca să credeţi, când se va îndeplini, că Eu sunt”.
„Eu sunt” înseamnă JHWH. Îl cunoaștem pe Dumnezeu tocmai în/prin faptul că El mântuiește pe cel pierdut! Că El dă viață celui care I-o ia.
Și-i ceea ce ne-a spus nouă, ucenicilor/preoților: „Dacă unul vă ia haina, n-o cereți înapoi. Celui care-ți cere, dă-i”. Exact așa cunoaștem cine-i Dumnezeu! Domnul este Cel ce dă, nu Cel ce fură.
Din această cauză rostește următoarele cuvinte: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care primeşte pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte; iar cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Iar cel ce nu-L primește pe cel pe care Eu L-am trimis, nu Mă primește pe Mine și nu-L primește pe Cel ce M-a trimis”… Altfel spus, a nu-l primi pe Iuda înseamnă a nu-l primi pe Isus.
A nu-l primi pe păcătos înseamnă a nu-L primi pe Isus care s-a făcut blestem (cf. Gal. 3,13) și păcat (2Cor. 5,41) pentru toți, pentru ca toți oamenii să fie mântuiți.
Isus e Mielul lui Dumnezeu care ia asupra Sa păcatul lumii, care duce pe umerii Săi păcatul lumii.
După aceste adnotări, intrăm în versetele asupra cărora ne vom opri în această cateheză, un text care reprezintă mirul/parfumul Mariei.
După spălarea picioarelor, Isus înfăptuiește un gest mai mare: cel săvârșit față de Iuda… Apoi, Isus ne va da porunca iubirii și, imediat după, va vorbi despre Petru și despre ucenicul iubit.
Astfel vom vedea cine sunt aceste trei personaje: Iuda, Petru și ucenicul iubit.
Se citește Io. 13, 21-38
21. Isus, zicând acestea, S-a tulburat cu duhul şi a mărturisit şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde [a vinde, a da, a preda, a trăda este același cuvânt].
22. Deci ucenicii se uitau unii la alţii, nedumerindu-se despre cine vorbeşte [fiecare se gândea că era celălalt. Și toți aveau dreptate].
23. Iar la masă era rezemat la pieptul lui Isus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Isus.
24. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte.
25. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Isus, I-a zis: Doamne, cine este?
26. Isus i-a răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând [a întinge, a scufunda în limba greacă înseamnă a boteza] bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.
27. Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Isus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând.
28. Dar nimeni din cei care şedeau la masă n-a înţeles pentru ce i-a zis aceasta.
29. Căci unii socoteau, deoarece Iuda avea punga, că lui îi zice Isus: cumpără cele de care avem de trebuinţă la sărbătoare, sau să dea ceva săracilor.
30. Deci după ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. Şi era noapte [până aici avem scena cu Iuda. Și apoi textul continuă].
31. Şi când a ieşit el, Isus a zis: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.
33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor – că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.
34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii [după porunca centrală a lui Isus și care-i sensul Ultimei Cine și al vieții sale, intră în scenă Petru].
36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Isus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma.
37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.
38. Isus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!
Am putut nota că avem îmbucătura dată lui Iuda, avem porunca iubirii și pretenția/prezumția lui Petru că ar fi mai bun decât ceilalți, însă el se va lepăda de Isus.
În aceste versete, pe lângă Isus, avem alte trei personaje.
Cel dintâi este Iuda. Iuda este ucenicul despre care se vorbește cel mai mult în toată Evanghelia. În Io. 6,70 se spune „unul dintre voi”, iar la v. 71 scrie: „unul dintre cei doisprezece”… În Io. 12,4 scrie: „unul dintre ucenici”, dar cu aceste cuvinte este definit și ucenicul iubit.
În concluzie, Iuda întotdeauna este „unul dintre noi”. Apoi este și „unul dintre cei doisprezece”, însemnând „oricare dintre cei doisprezece”, oricare dintre noi, adică el ne reprezintă pe noi toți și se numește Iuda…
Dacă toate acestea nu sunt suficiente pentru Petru, Iuda se numește și „Iuda lui Simon”. Cine este acest Iuda?
Apoi se spune și că „Cel ce mănâncă pâinea Mea”, iar la v. 26 Iuda este singurul care primește direct de la Isus îmbucătura, adică intră în comuniune deplină cu Isus. Isus îi dă îmbucătura, acea pâine scufundată în moarte, care este trupul lui Isus. Și este dat lui Iuda…
Isus n-a așteptat să iasă Iuda și numai apoi să distribuie Împărtășania, ci a dat-o numai lui Iuda. Pentru că Isus a murit pentru păcătoși, iar Iuda este primul. Și e primul care știe că este iubit gratuit.
Petru spune: „Eu sunt dispus să mor pentru tine”… Dacă Petru ar fi murit pentru Cristos… Un om poate să-și dea viața pentru Cristos din orgoliu…
Nu moartea pentru Cristos mă mântuiește! Ci mă mântuiește faptul că Isus a murit pentru mine.
A vrea să ne substituim lui Cristos prin atitudini precum: „eu Te iubesc, eu Te protejez – așa cum ne comportăm în zilele noastre, când pretindem că noi Îl protejăm pe Dumnezeu – ne împinge să înfăptuim toate relele posibile, chiar și cruciadele… Așa cum și Petru, imediat după, va scoate sabia…
Petru trebuie să înțeleagă că și el este ca Iuda. Vrea să-L apere pe Cristos când e puternic, dar când vede că Cristos pierde, spune: „Să-i dăm o mână de ajutor cu sabia, căci apoi vor sosi cele 12 legiuni de îngeri și vom rezolva problema”…
Însă nu sosesc cele 12 legiuni de îngeri, iar Isus îl ceartă pe Petru: „bagă sabia în teacă”. Apoi Isus vindecă urechea victimei…
Petru trebuie să înțeleagă că și el este ca Iuda. Trebuie să înțeleagă că e iubit gratuit, căci dacă nu înțelege acest fapt, nu e creștin.
Însă Petru a spus: „Ceilalți Te vor părăsi, dar eu nu. Eu sunt grozav. Eu n-am nevoie să fiu mântuit. Numai ceilalți au nevoie”…
Petru e învățătorul credinței pentru că greșește mereu, dar Dumnezeu îi rămâne credincios. Prin urmare, Petru mărturisește că credința este „fidelitatea lui Dumnezeu față de mine, care sunt infidel”…
Petru n-a dat niciun răspuns corect. Iar când, din întâmplare, a răspuns corect, imediat după a greșit… După ce a spus corect: „Tu ești Cristosul”, imediat după, Isus îl numește „satană”, căci Petru avea în cap un Cristos după mintea lui.
Iuda și Petru, dincolo de faptul că sunt două persoane concrete, sunt două personaje prezente în noi, dar care ar vrea să fie al treilea personaj: ucenicul iubit.
Nu îndrăznim să fim ca ucenicul iubit care „era rezemat la pieptul [inima] lui Isus”, dar am vrea să fim acest ucenic…
Cum devenim ucenicul iubit?
Petru ar vrea să fie ucenicul iubit…
Când Petru descoperă că este ca Iuda, că Cristos își dă viața pentru el, care Se leapădă de El, dar Cristos nu se leapădă, atunci se simte ucenicul iubit.
Ucenicul iubit se propune înaintea tuturor ca fiind obiectivul evangheliei: să știu că eu trăiesc nu pentru că-L iubesc pe Dumnezeu [căci nu scrie că ucenicul iubit Îl iubește pe Isus], ci pentru că sunt iubit de Isus, la fel ca ucenicul iubit.
Nu-i ucenicul care-L iubește pe Isus, ci e ucenicul iubit de Isus. Ucenicul e obiectul iubirii, în mod gratuit.
Iar această gratuitate se manifestă [încă în Petru nu se manifestă, căci el spune: „eu merit iubirea”] când Petru greșește. Atunci înțelege că și el este ca Iuda și devine ucenicul iubit.
E tipic povestirilor să ne prezinte mai multe personaje, fiecare cu fațeta sa… Dacă noi citim o carte, ne regăsim în aproape toate personajele…
În aceste trei personaje, până la urmă, ne regăsim toți… Am vrea să fim ucenicul iubit, însă suntem ucenicul iubit [suntem iubiți] de mai înainte de întemeierea lumii… Numai că nu știm acest adevăr. Atunci suntem hoți, la fel ca Iuda, căci am furat darul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat darul să fim fiii Săi, egali cu El. Iar noi? Furăm egalitatea cu Dumnezeu. În Fil. 2 scrie că Isus nu vede ca o răpire…
Ce face Iuda? Când înțelegem că suntem ca Iuda, că am furat, atunci înțelegem că suntem iubiți gratuit, căci Isus își dă viața pentru noi…
Iuda reprezintă păcatul lumii, pe care toți îl avem, care-i cel de a-L lua în stăpânire, e păcatul originar… Sau că L-am părăsit, care e același lucru… Poate că-i mai serios cel ce-L părăsește, căci e mai ușor să-L găsească… În schimb, cine a pus stăpânire pe Dumnezeu judecând: „Eu sunt preot, călugăr… sunt grozav, deci Îl am pe Dumnezeu în buzunar”, ruinează lumea. Isus a fost ucis de aceste persoane… Persoane care-L aveau foarte bine definit pe Dumnezeu și dețineau puterea religioasă, teologică și politică, garantată de Dumnezeu…
Să citim cu acești ochi acest text și să cerem această transformare: să ne recunoaștem în diferitele personaje pentru a ajunge să înțelegem marele mister pe care-l vom vedea în coasta împunsă, din care ne naștem oameni noi…
21. Isus, zicând acestea, S-a tulburat cu duhul şi a mărturisit şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde…
Vorbind despre Iuda, Isus „S-a tulburat”. Acest cuvânt apare numai în Io. 11, 33, când Isus e tulburat de moartea lui Lazăr, pe care-l iubea… Ucenicul iubit e Lazăr: Isus a fost tulburat de moartea sa și a plâns… Și înlocuiește agonia din grădină, pentru că în Evanghelia după Ioan nu există tulburarea din grădină… E răvășit în interior…
Și în Io. 12, 27, îndreptându-Se spre Ierusalim și prevăzând că va fi omorât, scrie: „S-a simțit tulburat și a spus, treacă de la Mine ceasul acesta, dar pentru acest ceas am venit”. Așadar, Isus simte apăsarea acestui ceas, care-i ceasul în care își dă viața pentru mântuirea lumii… O lume pe care Tatăl o iubește, pentru că toți suntem fiii Săi.
Tocmai în acest moment Isus a mărturisit şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde…
„Unul dintre voi”… Iuda rămâne mereu unul dintre noi. El e singurul despre care se spune mereu: unul dintre cei doisprezece, unul dintre voi, unul dintre noi… Nu înseamnă că i se șterge numele, ci fiecare om trebuie să se identifice cu Iuda…
„Unul dintre ucenici”: pentru Iuda și pentru ucenicul iubit este dată această definiție…
22. Deci ucenicii se uitau unii la alţii, nedumeriți că nu știau despre cine vorbeşte.
Fiecare se întreabă despre cine vorbește. Și fiecare gândește că e celălalt, și toți au dreptate…
23. Iar la masă era rezemat la pieptul lui Isus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Isus.
24. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este cel despre care vorbeşte.
Petru a intuit că acesta trebuie să știe cine este cel ce-L trădează, vinde…
25. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Isus, I-a zis: Doamne, cine este?
26. Isus i-a răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.
Acest gest îl avem în cartea lui Rut 2,14, când Booz o invită pe Rut să mănânce cu ei și să întingă pâinea în vinul pe care ei îl aveau acolo… E un gest de prietenie, e un gest chiar nupțial, căci apoi Booz și Rut s-au căsătorit…
Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da…
De patru ori se vorbește de îmbucătura întinsă (scufundată) și dată…
Cel ce mănâncă Pâinea Mea. Știm din Euharistie: „Acesta e Trupul Meu dat pentru voi”. Acea pâine e Trupul… Altfel spus, Isus Se scufundă în moarte, pentru a Se dărui ca hrană celui care-L ucide…
Răul e cel de a ucide. Și un rău mai mare decât cel de a-L ucide pe Dumnezeu nu putem face… Acel act rău e cel mai mare bine care s-a întâmplat în istorie: noi Îl ucidem, iar El ne dă viața Sa…
Singurul loc care-L poate primi pe Dumnezeu este păcatul nostru… Pentru că Dumnezeu nu locuiește în grozăvia/genialitatea noastră, căci e prea mică și, de obicei, e foarte rea…
În păcatul nostru recunoscut stă Domnul, căci: „Unde a sporit păcatul, a sporit și mai mult harul”… În păcatul nostru-L cunoaștem pe Dumnezeu care nu este numai „dar”, ci și iertare „per-dono”, adică un dar infinit mai mare, adică un dar mai mare decât orice păcat, rău și moarte și care învinge orice rău, păcat și moarte…
Așadar, în păcat cunoaștem cine este Dumnezeu!
În afara păcatului, nu-L cunosc pe Dumnezeu. Ci cunosc acea persoana care trebuie să-mi fie recunoscătoare: „Mulțumește-mi, Doamne, căci vezi, eu postesc de două ori pe săptămână”… Era suficient să postească de două ori pe an… „Eu însă postesc de două ori pe săptămână”… „Și plătesc zeciuială din toate”, când, de fapt, era suficient să plătească numai pentru două, trei lucruri… Celelalte trebuia să le plătească producătorul, nu consumatorul… Deci, ce om perfect… Nu sunt ca „rebuturile”, îi numește pe ceilalți… Ci eu sunt desăvârșit… deci „Mulțumește-mi, Doamne!”…
Apoi continuă „Eu nu sunt…”, în timp ce Dumnezeu este „Eu sunt”… De fapt, acest om care pretinde că e perfect, este anti-dumnezeu și săvârșește adevăratul păcat…
Evangheliile au fost scrise pentru „a demonta”, a denunța, a doborî acest păcat…
Adevărata convertire e cea a lui Pavel, care era om neprihănit (perfect) în respectarea legii. Și o cunoștea foarte bine… Iar Legea e cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, nu „principiile care nu se pot negocia”, pe care ni le inventăm noi… Dar apoi spune că toată această desăvârșire a sa o consideră „gunoi” „Dar cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Cristos pagubă. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Cristos să dobândesc” (Fil. 3, 7-8)… Cristos, care m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine… Și în această iubire L-am descoperit pe Dumnezeu…
Mai înainte, în desăvârșirea mea, am descoperit doar eul meu religios…
Această convertire care niciodată nu s-a întâmplat în Biserică, în fiecare dintre noi… Din această cauză noi nu suntem deschiși față de toți… Din această cauză ne folosim de acele puține calități pe care le avem pentru a ne mândri înaintea altora, astfel încât ceilalți să fie puțin umiliți… Din această cauză avem puterea și păcatul lumii, care este cel de a fura darurile lui Dumnezeu… Și-i meseria tuturor…
Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o… [a luat pâinea și a dat-o…] Lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.
27. Şi după îmbucătură a intrat satana în el, iar Isus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând.
Satana a intrat în grădina Raiului imediat după nașterea omului. În acest loc satana intră din nou, dar acum întâlnește în Iuda „Lumina lumii”.
Satana – care este mincinos și întuneric – întâlnește Lumina lumii.
Ce i se întâmplă întunericului când înghite lumina? E însărcinat cu lumina… Deci naște lumină.
Este istețimea lui Dumnezeu care se folosește de rău pentru a face binele. De fapt, în Gen. 50,20, după ce tatăl, Iacob, a murit, frații lui Iosif se tem că el se va răzbuna, deci îngenunchează înaintea lui ca și cum ar fi robii lui și-i cer să-și amintească de „tatăl nostru” și să fie milostiv cu ei…
În acest moment Iosif începe să plângă, întrebându-i: „Încă nu ați înțeles că eu nu vă urăsc? Dacă voi v-ați gândit să-mi faceți rău, Dumnezeu s-a folosit de răul vostru ca să facă un bine, pentru a ajuta să trăiască un popor numeros, așa după cum puteți vedea”.
Dumnezeu se folosește de răul nostru (dacă s-ar folosi de binele nostru, n-ar putea face prea multe)… Răul maxim pe care l-am făcut este CRUCEA… Însă El, din Cruce a făcut binele maxim: noi I-am furat viața, El ne-a dat viața.
Astfel, niciun om nu mai poate pune la îndoială faptul că-i iubit de Dumnezeu. Și numai pe Cruce Dumnezeu Se revelează, nu înainte de Cruce…
Mai înainte dracii spuneau: „Eu știu cine ești: Fiul lui Dumnezeu”… Însă, nu!
E recunoscut numai pe Cruce.
De cine?
De cine L-a împuns… Sau de tâlharul care este acolo, împreună cu El, și care spune: „Eu sunt aici pe bună dreptate. Dar Tu, de ce ești aici?”
„Pentru a-ți fi aproape”…
„Am înțeles”…
Noi uităm aceste lucruri și reducem creștinismul la noțiunea de religie… Dar astfel foarte bine am putea fi budiști, ori islamiști, dacă am fi fundamentaliști (așa cum suntem de obicei noi, catolicii, căci nu avem această libertate a fiilor lui Dumnezeu care se deschid tuturor)…
Unii exegeți fac efort să spună că aceasta n-ar fi adevărata Împărtășanie… însă textul vorbește clar: „Întingând [scufundând, adică botezând] bucăţica de pâine, a luat-o şi a dat-o lui Iuda”… Este tocmai Împărtășania… Și exact în acest loc intră diavolul.
Adevărata luptă este aceasta…
Adevăratul protagonist al răului este diavolul. Noi suntem doar simpli „actori”, adică acționați de către diavol.
Dar nu trebuie să ne identificăm cu diavolul!
El este un sfătuitor (insuflator) rău… Din această cauză avem nevoie de discernământ…
În Io. 12.27-28 Isus a spus: „Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Tată/Părinte, izbăveşte-Mă de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi.”
În Evanghelia după Ioan, aceste două versete cuprind fie agonia lui Isus, fie Schimbarea Sa la față, pe care el n-o povestește… Și imediat Isus spune: „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul [principele, arcon în limba greacă, este cel care s-a pus în locul lui Dumnezeu] lumii acesteia va fi aruncat afară” (Io. 12, 31).
„Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la Mine” (Io. 12,33). Tocmai acest gest pe care l-a făcut Isus cu Iuda îl aruncă afară pe satana, întunericul, minciuna… Îl dă jos de pe tron pe cel care ocupa locul lui Dumnezeu…
Aruncă afară, dă jos de pe tron imagina diabolică a lui Dumnezeu care pedepsește și care-i controlează pe toți ceilalți pentru a-i avea la mână…
În schimb, adevărul este că Isus/Dumnezeu se dă ca hrană… „Scufundat”, murind… Și se dă ca hrană celui care l-a vândut, păcătosului prin excelență… Ca să știe că Dumnezeu e tocmai astfel: „Își dă viața pentru păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu”, spune apostolul Pavel… Apostolul Petru înțelege mai greu acest adevăr. Însă acest adevăr este centrul credinței noastre…
Fix astfel „stăpânitorul lumii acesteia este aruncat afară”… Este înlăturat cel ce a luat locul lui Dumnezeu…
Întreaga Evanghelie este un exorcism, adică înlătură gândirea noastră satanică despre Dumnezeu, căci noi avem o imagine diabolică despre Dumnezeu… Numai pe cruce dispare această imagine satanică…
Dracii caută să anticipeze mărturisirea lui Isus ca „Fiu al lui Dumnezeu”, ca El să aibă slavă și, astfel, să evite CRUCEA…
Din această cauză Isus le spune: „Taci!”. Și tot din această cauză Petru e numit satană… Petru i-a spus lui Isus: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu”. Isus i-a răspuns: „Știu. Voi fi răstignit”. Petru răspunde: „Dumnezeu nu vrea acest lucru. Ne gândim noi să Te apărăm…”. În acest loc Isus Îl numește „satană”.
Pe cruce Îl cunoaștem pe „Eu sunt” și vom fi atrași la El… Dacă mai înainte fugeam de celălalt Dumnezeu, acum, în sfârșit, vom fi atrași la El… Picioarele noastre nu vor mai fugi de El.
Soluția pe care Ioan o dă despre Iuda este elaborată pe figurile lui Petru și a ucenicului Iubit…
Acum urmează interpretarea definitivă…
31. Şi când a ieşit el, Isus a zis: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
Fiul Omului este Isus. Acum este preaslăvit… Acum! Acum că Iuda a luat îmbucătura, Fiul Omului este „preaslăvit”, înseamnă „este Dumnezeu, are slava lui Dumnezeu, iubește ca Dumnezeu”… El Se dă tuturor, nu privează pe nimeni de darul Său…
Aceasta este slava Fiului: a fi egal cu Tatăl.
Și Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
Și Dumnezeu, în sfârșit, își revelează slava Sa într-un om… De aceea Isus este Fiul lui Dumnezeu, pentru că a făcut așa…
Și continuă….
32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.
De cinci ori folosește cuvântul slavă… În acest verset avem triumful preaslăvirii. Altfel spus, deja este preaslăvit, Îl va preaslăvi din nou cu Învierea și-L va preaslăvi îndată, repede, adică după două zile…
Gestul lui Iuda a fost supoziția (premisa, baza) revelației slavei lui Dumnezeu… În păcat, cu toți, de la cel mai mic la cel mai mare, vor cunoaște cine este Domnul, pentru că El iartă păcatele (Ier. 31,31ș.u.,). În acel moment (când ne vor fi iertate păcatele) toți vom deveni theo-didacți, îl vom înțelege (cunoaște, învăța) pe Domnul în interiorul inimii noastre prin această pâine, așa cum scrie în Io. 6, 45 „Scris este în proroci: «Şi vor fi toţi învăţaţi de Dumnezeu»” (theo-didacți), citând Is. 34, 13 și Ier. 31,31 ș.u.
În versetele noastre suntem instruiți, învățați despre cine este Dumnezeu…
Tabloul spălării picioarelor era un lucru măreț, dar acest tablou este mult mai măreț: este misterul pe care numai Iuda Îl înțelege…
În acest loc noi ne întrebăm: Iuda a mers în Iad, sau nu?
Evanghelistul Ioan cu grijă scrie că nu s-a sinucis, nici nu spune: „Vai pentru acel om” ci, în schimb, vorbește de „mărire”.
Căci Iadul există, fiind modul în care noi ni-L închipuim pe Dumnezeu, precum și lumea pe care – în consecință – o construim, cea plină de lupte și de nedreptate… Iadul există și îl simțim… Și toți l-am experimentat. Și avem nevoie să fim salvați, izbăviți din acest Iad…
Iadul este absența lui Dumnezeu. Și Dumnezeu este iubire.
Și numai această iubire extremă, dincolo de orice limită, este salvarea, mântuirea din Iad.
Pentru ca să existe mântuire, e nevoie să existe Iadul…
Mă explic: odată, un om înota în largul mării. S-au apropiat de el cu barca să-l salveze, iar el le-a spus: „Plecați de aici căci mă deranjați, puteți trece peste mine cu barca voastră… Eu știu să înot foarte bine, sunt în regulă… Nu am nevoie să fiu salvat…” În schimb, dacă ar fi fost în pericol de înec, i-ar fi mulțumit lui Dumnezeu că a venit barca să-l salveze…
Cu alte cuvinte, mântuirea este mântuire din Iad. Nu-i o mântuire vagă, ci e mântuirea din pierzanie. Iar a nu iubi este pierzania. A avea (a pune) eul propriu în centru este pierzania: înseamnă a fi un om gol, o gaură neagră care îi înghite pe toți și pe toate… Chiar și pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu intră și-n gaura noastră neagră… Ne izbăvește, ne salvează… „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea [„lumea” înseamnă lumea păcatului], încât pe Fiul Său L-a dat”. Ce vreți să ne dea mai mult? Dându-ni-L pe Fiul este mult mai mult decât dacă ni Se dădea pe Sine… Apoi, ei sunt UNU deși sunt TREI.
Vreau să spun: Dumnezeu într-adevăr iubește această lume pierdută… Și în cei pierduți se revelează mântuirea. Căci cei pierduți, la jumătatea drumului se numesc „neprihănita zămislire” și de obicei sunt politicienii care spun că n-au făcut niciun rău niciodată, deși, mai apoi au nevoie de nenumărați avocați pentru a se apăra… Ei se întreabă: „Ce rău am făcut?”
Toți suntem păcătoși… Toți suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu (cf. Rm. 3, 23).
Iuda este revelația slavei/măririi…
Imediat după, evanghelistul ne explică ce este slava…
33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor – că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.
Începe apoi istoria Cântării Cântărilor, apoi vor fi moartea și învierea, acest a căuta și a afla..
Și astfel Isus ne indică drumul, calea pentru a-L căuta…
34a. Poruncă nouă vă dau vouă [nu spune o lege, căci nu folosește termenul nomos, ci en telo, care înseamnă „vă trimit” și exprimă o direcție a vieții. Nu este o impunere care nu te lasă să călătorești, te îngrădește, nu-i o interzicere, o normă]:
Această poruncă e nouă… dar care este cea mai veche. E nouă pentru că, în sfârșit, acum este trăită: a trăit-o Isus dându-Se pe Sine lui Iuda…
34b. Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
Iată singura poruncă, singura trimitere (en telo): înseamnă și co-mandare, adică a trimite împreună. Așadar, suntem trimiși toți împreună să ne iubim unii pe alții cu aceeași iubire pe care de-abia ne-a mărturisit-o Isus față de Iuda: o iubire gratuită și absolută. Atunci Dumnezeu este în noi, și noi suntem în Dumnezeu.
35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
Suntem întrebați: ce faceți ca să evanghelizați?
Nimic!
Ne iubim unii pe alții. E îndeajuns acest fapt…
Pentru că iubirea este acel limbaj universal pe care toți îl vor. Și Iuda dorea să fie iubit! Iar cine face mult rău, îl face pentru că s-a simțit cel mai puțin iubit… Și, astfel, dorința sa – golul iubirii – este și mai mare după iubire…
Când un confrate vă deranjează, sărmanul… Motivul este că nu-i mulțumit, se simte rău…
Nu-i așa că dacă te doare capul sau dacă ceva nu ți-a ieșit cum credeai, imediat te iei de cel de lângă tine (dai vina pe altul). Dar când te simți bine, nu ai aceste probleme…
Aceasta este singura poruncă. Și această poruncă ne face ca Dumnezeu.
Și este porunca (co-mando)… Singura poruncă e să ne iubim între noi… S-ar părea că e exclusă porunca principală: „Îl vei iubi pe Dumnezeu cu toată inima”.
Însă Dumnezeu este prezent în această poruncă nouă într-o altă formă: „Să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi”… Altfel spus, voi ați avut experiența iubirii lui Dumnezeu prin Mine, Isus: sunteți iubiți de Dumnezeu, deci acum iubiți-vă unii pe alții cu aceeași iubire cu care Dumnezeu vă iubește pe voi… Și care este iubirea pe care Isus o are pentru noi (față de noi).
Vom vedea că Isus Îi spune Tatălui că Tatăl ne iubește pe noi așa cum Îl iubește pe El, iar apoi Isus spune: „Eu vă iubesc pe voi așa cum El Mă iubește pe Mine”. Înseamnă că de acum și noi suntem în sânul Treimii pentru că iubirea – Spiritul Sfânt – este viața lui Dumnezeu și suntem fii în Fiul. Prin urmare, fraternitatea noastră este revelația lui Dumnezeu Tatăl, singura posibilă.
Prin urmare, nu este vorba despre a face multe lucruri în biserică, doar să aruncăm toate lucrurile stupide pe care le avem: puterile, ierarhiile, separările, principiile nenegociabile, zidurile, pentru a-i iubi pe toți așa cum Isus ne-a iubit pe noi. Doar atât e suficient!
Dacă vreunul n-a înțeles acest adevăr, să citească Ef. 3, când sfântul Pavel scrie că pe CRUCE Isus a dărâmat zidul legii care-i separa pe unii de alții pentru a face din toți oamenii unul singur: Dumnezeu, totul în toți.
Noi, care suntem 2 miliarde de creștini, avem o mentalitate atât de separatistă, (îngustă) încât suntem în scădere și vom dispărea… Primii creștini, care erau doar câteva persoane, erau catolici.
Găsiți o mișcare catolică care să aibă această idee în zilele noastre…
Ne îngrijim să avem colarul „alla romana”… Să nu fim ridicoli… Dar e tragic… Însă Isus a murit pentru aceste tragedii, unele chiar mai serioase…
În al doilea război mondial am ucis 55 milioane de oameni, iar după război am ucis mult mai mulți în răscoalele din Africa, America Latină, Orientul Mijlociu… Până recent, nu ne-am războit în Europa… Dar războaiele din lume, din ultimele decenii, mereu le-au făcut aceeași putere, aceleași interese (Europa și America)…
În final, apare din nou Petru…
Dar e frumos că porunca iubirii este așezată între Iuda și Petru… Iuda, care reprezintă refuzul iubirii. Știm și că se spânzură, căci el nu reușește să fie iubit așa, nu reușește să tolereze această iubire. Și totuși, această iubire există…
Mai mult, Iuda se convertește. Acest adevăr îl spune evanghelistul Matei foarte limpede „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a dus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat” (Mt. 27,3-4).
Faptul că porunca iubirii este așezată între Iuda și Petru înseamnă că El ne spune să ne iubim nu pentru că suntem grozavi, pricepuți, ci pentru că suntem ca Iuda și ca Petru, deci pentru noi este această poruncă… Iar această poruncă nu-i o poruncă, pentru că scrie: „Așa cum Eu v-am iubit”, adică e acea îmbucătură pe care mi-a dat-o. Adică Isus S-a dat pe Sine pentru mine. Numai astfel are sens ca porunca să stea acolo în mijloc, între Iuda, care deja a primit acea îmbucătură și totuși Îl vinde, și Petru, care face pe grozavul zicând că nu-L va trăda, însă va fi primul care se va lepăda de El…
Altfel spus, mântuirea este pentru noi…
36a. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci?
Isus niciodată nu spune că moare, ci spune: „Merg sus”.
36b. Răspuns-a Isus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma.
„Mai târziu”, adică după ce te vei lepăda de Mine… Atunci Mă vei urma… După, adică numai când și tu vei înțelege că Eu am murit și pentru tine tot așa cum am murit și pentru Iuda…
37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.
Dacă Petru ar fi murit pentru Isus, s-ar fi izbăvit, salvat?
Dumnezeu nu vrea să murim pentru El, ci Dumnezeu vrea să trăim pentru El și prin iubirea Sa!
Pentru omul religios ca Petru, Dumnezeu ne-ar cere să murim pentru El… S-ar omorî „în/cu bună credință”, căci apoi Dumnezeu îl va răsplăti, căci a fost grozav că s-a sacrificat… Dar acest fapt n-are nicio legătură cu adevăratul Dumnezeu… Căci judecând așa, omul s-ar pune în locul lui Dumnezeu, spunând: „Sunt eu cel ce te salvez, izbăvesc”.
Sufletul meu îl voi da pentru Tine.
Adevărul este că El, Isus, și-a dat viața pentru mine. Și este cu totul altceva. El m-a iubit și și-a dat viața pentru mine. Iar iubirea mea pentru El va fi un răspuns la iubirea Sa față de mine…
Atunci, da! Trăiesc eu, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Iar viața pe care o trăiesc în trup, o trăiesc în iubirea Celui care m-a iubit și s-a dat pe Sine pentru mine… (Gal. 5, 20)
38. Isus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!
„Adevărat, adevărat” sinonim al lui „Amin. Amin.” Acest „amin”, repetat de două ori, îl avem când vorbește însuși Dumnezeu în persoană: „Zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!”… Adică adevăr de credință este păcatul nostru…
Dacă un om nu-și descoperă propriul păcat, nu descoperă iertarea, nu descoperă iubirea… Eventual, dacă din întâmplare este un om care nu greșește, face mult mai rău (comite păcate mult mai mari): scoate sabia pentru a-L apăra pe Cristos, face multe lucruri pentru Cristos, face ca Pavel care, pentru a-L apăra pe Dumnezeu de creștini voia să-i omoare pe toți… Se comportă ca anti-dumnezeu…
Căci Dumnezeu nu-i acesta! Ci El își dă viața și ne dă viața sa, El este dătătorul de viață… Noi primim viața…
Să contemplăm aceste trei texte: Iuda, porunca iubirii și Petru, care sunt o unitate…
Sursa: https://www.gesuiti-villapizzone.it/sito/atti.html
Traducător: p. Mihai Tegzeș
Corector: Cecilia Frațilă
