SCURT ISTORIC AL STAȚIUNII STÂNA DE VALE

În acest paradis al devălmăşiei primare, în amontele Văii Iadului, la obârşiile acesteia, în nord-vestul Munţilor Bihorului, la 1.102 m. altitudine se află staţiunea Stâna de Vale, loc vestit încă din vechime pentru apa tămăduitoare şi rece (4-5°) a Izvorului Minunilor, datorită căruia s-a şi înjghebat staţiunea. În acele vremi, înafară de pelerinajele la apa tămăduitoare, doar o stână de oi văra aici, avându-şi acareturile şi adăpostul necesare.

În anul 1882, cu ocazia unei inspecţii pe domeniul episcopal, venind dinspre Padiş, Episcopul Greco-Catolic Mihail Pavel a poposit în această vale liniştită, ferită de vânturi, găsindu-şi adăpost la stâna ciobanilor.

Plăcându-i locul şi simţindu-se întremat după scurta adăstare, Episcopul Mihail Pavel a construit aici întâia locuinţă, modestă, formată doar dintr-o cameră, o bucătărie şi un târnaţ, din care se mai putea vedea, prin anii 1930, o grindă. Anul următor (1883), a fost construit primul hotel – „Siberia”– cu 9 camere, coridor şi balcon, iar în 1884 a fost edificat şi primul restaurant – „Elisabeta”. În 1886, s-a clădit capela şi patru vile („Arcadia”, „Dori”, „Zona” şi „Aurora”), apoi s-au început lucrările la reşedinţa episcopală.

Anul 1884 este, indiscutabil, anul de naştere al staţiunii, nu numai prin apariţia primelor clădiri de gen, cât, mai ales, prin începerea construcţiei drumului de acces de la (Beiuş-) Budureasa, sub conducerea inginerului Francisc Csapó, lucrare care a însumat circa 40.000 de zile/muncă, şi prin configurarea primelor clădiri într-adevăr moderne – „Academia”, destinată dascălimii bihorene, clădirea poştei, vila „Terezia”, baia, locuinţa medicului, vilele „Pavel” şi „Ţăran” etc.

PRIMA ÎNFLORIRE

Până în 1932, vizitarea Stânei de Vale era o adevărată problemă, făcându-se în condiţii extrem de grele şi cu mare osteneală. Nici edificiile existente nu satisfăceau cerinţele unui turism modern.

Dar, începând cu acest an, prin eforturile susţinute ale Episcopului dr. Valeriu Traian Frenţiu, mai vechile proiecte de modernizare îşi găsesc împlinirea. Cu cheltuieli enorme s-a construit calea ferată industrială (în parte existentă) Gura Iadului (actuala haltă Stâna de Vale, pe Ruta CFR Oradea-Cluj) – Stâna de Vale, deschizându-se al doilea drum de acces, de circa 42 de km lungime, de-a lungul mirificei Văi a Iadului, tot atunci crescând ca din pământ şi câteva hoteluri de lux, ca şi alte instalaţii necesare unei astfel de staţiuni moderne, în plină expansiune, cu pretenţii de încadrare în circuit european: lumină electrică, „apaduct”, terenuri de sport (tenis, popice, patinaj, schi), alei şi parcuri.

Astfel, în numai câţiva ani, în afară de reşedinţa episcopală (edificiu masiv, de piatră, cu o capelă şi 20 de paturi), locuinţa directorului staţiunii şi a brigadierului silvic, se mai găsesc: Casa de adăpost a Clubului Turistic Bihor (lucrată în stil ardelenesc, după planul arhitectului orădean Anton Szallerbek), cu 30 de paturi, Hotel „Excelsior” – o adevărată bijuterie – cu 56 de camere, restaurant, încălzire centrală, lumină electrică, băi etc., Hotel „Belvedere” – cu 13 camere, Hotel „Pavel” – cu 47 de camere şi mansardă, 12 vile turistice, o cochetă bisericuţă de lemn, gara căii ferate forestiere, marea vilă a ofiţerilor, bazar, frizerie, atelier fotografic, post de jandarmi, poştă, telefon şi telegraf, cabinet medical, cu medic din iunie până în septembrie, un pavilion al funcţionarilor PTT etc. Remarcabilă a fost şi iniţiativa Universităţii din Cluj, care şi-a instalat aici „o staţiune de observaţie meteorologică şi o secţiune de experimentare biologică şi climatologică a Grădinii Botanice”.

Izvor de linişte şi sănătate Împrejmuită de munţi înalţi de 1.400-1.600 m, de păduri seculare de brazi, Stâna de Vale este renumită pentru aerul ei puternic ozonat, pentru bogăţia şi intensitatea razelor ultraviolete, pentru emanaţia de radiu a izvoarelor ei numeroase şi îmbelşugate în apă răcoritoare, în special Izvorul Minunilor, pentru liniştea şi armonia naturii, care, combinate cu baia de cetină – specialitatea staţiunii, vindecă cu succes „anemia, catarul de plămâni, nervozitatea, neurastenia, scrofuloza, asthmul bronchial şi mai ales boala atât de răspândită a lui Basedow”. Chiar şi o simplă şi scurtă escală „aici face să dispară oboseala şi surmenajul”.

Clima Stânei de Vale favorizează nu numai drumeţiile şi tratarea unor afecţiuni, ci şi practicarea sporturilor de iarnă (de la jumătatea lui decembrie până la sfârşitul lui martie), când zăpada este propice practicării schiului, în perioada interbelică aici existând atât pârtii naturale, cât şi amenajate, ba chiar şi câteva trambuline pentru sărituri. În general, turiştii care afluiau spre Stâna de Vale sau bolnavii care o căutau pentru un puternic şi sigur tratament naturistic şi natural, erau orădeni, dar şi din Arad, Timişoara şi Cluj, ca şi străini, mai ales din Ungaria şi Austria, turismul în zonă devenind o adevărată tradiţie în societatea românească interbelică: cu trenul de la Oradea la Beiuş şi în continuare cu „autobuzul, taximetrul sau trăsura”, prin Budureasa, până la Stâna de Vale, ori cu „şin-autobuzul” sau mocăniţa de la Gura Iadului, prin Remeţi, până la Stână.

PERIOADA COMUNISMULUI

În 1948, statul comunist ateu, împreună cu colaboratorii săi, au desființat Biserica Greco-Catolică unită cu Roma, au arestat pe toți Episcopii, mulți preoți și credincioși, și nu în ultimul rând au expropriat și confiscat toate Bisericile, proprietățile și bunurile, dintre care și STÂNA DE VALE.

În noaptea 28/29 octombrie 1948 au fost arestați Episcopii Grco-Catolici și alți 25 de preoți cu responsabilități în eparhiile lor. La 1 decembrie 1948 Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naționale a emis decretul 358/1948 care a stabilit încetarea cultului Greco-Catolic și exproprierea tuturor bunurilor ecestuia.

Între 1948-1990, Stâna de Vale cunoaşte două faze distincte şi opozante de evoluţie: în prima fază, de la naţionalizare până la venirea lui Ceauşescu la putere, staţiunea cunoaşte un declin accelerat, datorat în parte degradării unor edificii – biserica, vilele turistice, terenurile de sport şi agrement – dar şi trecerii în proprietatea securităţii şi a partidului unic a clădirilor reşedinţei episcopale, care vor fi ocupate doar accidental şi temporar, mai ales vara, de boşii acestor instituţii.

Un impact negativ puternic au avut-o şi inundaţia din 1958, datorate unei „ruperi de nori” în zona staţiunii care au compromis definitiv calea ferată forestieră spre Remeţi şi a deteriorat drumul spre Budureasa, adică cele două căi de acces, dintre care doar „serpentina” dinspre Beiuş a fost reabilitată imediat. În ceea ce priveşte accesul dinspre Bucea – Gura Iadului (h. Stâna de Vale) – Remeţi, din 1961-1962 se va trece la înlocuirea căii ferate forestiere cu un drum judeţean forestier modernizat, care se va deschide circulaţiei publice în 1964. În timpul acestei lucrări se va interveni cu brutalitate, ireversibil asupra aspectului Cascadei Iadolina, dar şi alte obiective vor avea de suferit.

Anii 1950, ai „obsedantului deceniu”, sunt marcaţi printr-un interes moderat pentru turism în Stâna de Vale, care rămâne o oază doar pentru „aleşii” clasei muncitoare comuniste şi o mică piaţă vara unde ţăranii din apropiere îşi vindeau o mică parte a produselor (lapte, caş, fructe, miei, vânat, mici, păstrăvi) şi fructe de pădure (zmeură, afine, ciuperci).

A DOUA ÎNFLORIRE

Anii ’70 vor constitui o etapă de relansare a Stânei de Vale, atât prin reabilitarea unor edificii mai vechi, cât şi prin construirea altora, moderne. Un tânăr prim-secretar la vremea aceea, Petre Blajovici, are ambiţia să revigoreze staţiunea care, se spunea la acea vreme, ar fi trebuit să concureze cu Sinaia. Se reproiectează şi se asfaltează drumul Beiuş-Budureasa-Stâna de Vale, se asfaltează accesul dinspre Bucea-Remeţi. Dar dacă de la Remeţi la Stâna de Vale, acesta era ajustat şi pe porţiunea Dealul Mare – Murgaşu accesul era alternativ (coborâre, urcare). Dispar vechile clădiri, devenite nişte ruine, iar în locul lor se ridică un hotel modern – „Iadolina” (practic chiar pe locul fostei Biserici Greco-Catolice) – cu dotări şi instalaţii adecvate momentului. De asemeni, pe locul vechiului hotel „Belvedere” se ridică vila „Cerbul”, Cooperaţia construieşte şi ea un complex alimentar şi motelier, se refac pârtiile „Mariana” şi „Panta Măgarului”, iar unele întreprinderi din Oradea îşi construiesc aici adevărate case de vacanţă pentru salariaţi şi pentru cercetare. Cantoanele silvice, îmbătrânite, ca şi Păstrăvăria, îşi înnoiesc faţa, se reclădesc din temelii. Este perioada cea mai frumoasă după cea a anilor ’30.

IZVORUL MINUNILOR

Până înspre zilele noastre, mai multe izvoare formau renumele perlei din Munţii Bihorului: Izvorul Clocotitor, Izvorul Păstrăvăriei, Izvorul Profetului, Izvorul Narcisului, Izvorul Eremitului. Dar, cel mai renumit a fost şi rămâne Izvorul Minunilor, care, înainte de anii ’30, forma o mică şi sălbatică cascadă, ulterior amenajată peste trei grupuri de bolovani şi beton armat. Apa sa, de o calitate şi constanţă a debitului unice, are o temperatură de 4–5°C, în permanenţă a fost captată, mai întâi pentru a satisface trebuinţa staţiunii.

PERIOADA DUPĂ REVOLUȚIA DIN 1989

După 1990 clădirile Bisericii din Stâna de Vale au fost abandonate, neîntreținute și lăste să cadă în paragină. Când o parte dintre clădirii au fost retrocedate Episcopiei Greco-Catolice, erau degradate și imposibil de a mai locui în ele.

Episcopia Greco-Catolică Oradea a depus încă din anul1991, după apariția Legii fondului funciar, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri deținute în teritoriul administrativ al comunei Budureasa, mai exact în arealul Stațiunii Stâna de Vale. Din păcate, Revoluția făcută cu Sacrificii și Jertă, nu a schimbat mentalitatea și atitudinea politicenilor, aleșilor locali și a celor care râvneau la proprietatea Bisericii, dar au continuat să se comporte la fel ca în anul 1948, când statul comunist ateu, împreună cu colaboratorii săi, au desființat Biserica Greco-Catolică unită cu Roma, au arestat pe Episcopi, mulți preoți și credincioși, și nu în ultimul rând au expropriat și confiscat toate Bisericile, proprietățile și bunurile, dintre care și STÂNA DE VALE. Confiscarea s-a făcut peste noapte, dar pentru a restituii proprietățiile inventau fel și fel de motive, scuze și minciuni grosolane pentru a nu repune în posesie proprietarul de drept.

Doar în 2002, dupa apariția legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, cu greu, Comisia locală a comunei Budureasa a urmat procedurile prevăzute de legislație pentru a întocmi dosarul, a identificat suprafața și locațiile păduriilor ce urmau a fi retrocedate. Prin Hotărârea nr. 2566/V di 14 august 2002 Comisia Județeană din cadrul Prefecturii Bihor a validat propunerea.