Luni, 15 iunie a.c., primind în Cetatea Vaticanului delegația din New York a „United Jewish Appeal”, Papa Leon al XIV-lea a reamintit importanța declarației „Nostra Aetate”, care, a afirmat el, „ne-a chemat să depășim neînțelegerile din trecut către colaborarea pentru binele comun”.
O operă care este o expresie a „recunoașterii clare a demnității umane și a fraternității”, o misiune care poate „contribui la pacea de care lumea are atât de multă nevoie”. Astfel a rezumat Papa Leon al XIV-lea, în engleză, activitatea delegației ebraice de la New York, United Jewish Appeal, primită luni, 15 iunie a.c., în Sala Consistoriului din Cetatea Vaticanului. El a amintit că organizația, „un instrument al filantropiei ebraice globale”, oferă „ajutoare umanitare esențiale și servicii sociale populațiilor vulnerabile – de exemplu, celor care trăiesc în sărăcie, refugiaților, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități – în New York, în statul Israel și în peste șaptezeci de alte țări”. Aceste opere sunt în armonie, a afirmat pontiful, cu „propriul angajament al Bisericii față de dezvoltarea umană integrală și chemarea de a iubi aproapele”. „Slujirea celor săraci și marginalizați”, a mai subliniat el, „este o modalitate de a întâlni sacrul”. Așa cum ne amintește profetul Isaia, atunci când împărțim pâinea noastră cu cei flămânzi și ne îngrijim de cei aflați în nevoie, „lumina Domnului va răsări ca zorii”: „Această lumină ne invită să vedem slujirea celor mai vulnerabili ca pe o cale care deschide inimile și reînnoiește societatea”.
Rădăcina comună
În reflecția Papei Leon al XIV-lea, a existat o referire la istoria comună, amintind de întâlnirea de acum 66 de ani dintre papa Ioan al XXIII-lea și o delegație a United Jewish Appeal, în care pontiful a reafirmat umanitatea comună și descendența spirituală comună din Abraham, Isaac, Iacob și Iosif. De acolo s-a născut un tratat care descria o nouă relație dintre Biserica catolică și iudaism, care a devenit „inima și nucleul generativ” al Nostra Aetate, Declarația Conciliului Vatican al II-lea despre relația Bisericii cu religiile necreștine.
Colaborare pentru binele comun
Un document istoric a cărui a șaizecea aniversare a fost sărbătorită de Biserică anul trecut, Nostra Aetate a plantat „o sămânță de speranță care a devenit un copac puternic”, capabil să aducă roadele „înțelegerii, prieteniei, cooperării și păcii”. „Recunoscând demnitatea intrinsecă a tuturor bărbaților și femeilor”, a subliniat papa, „Nostra Aetate a luat o poziție fermă împotriva antisemitismului și a declarat că Biserica respinge orice formă de discriminare sau persecuție bazată pe rasă, culoarea pielii, condiție socială sau religie”: „Într-o lume încă rănită de diviziune și conflict, ne-a chemat să depășim neînțelegerile din trecut către colaborarea pentru binele comun”.
O misiune de a contribui la pace
O cale care duce la atenția acordată săracilor, inima Exortației Apostolice Dilexi Te, prin care Domnul continuă să ne vorbească: „Vă exprim aprecierea mea pentru dăruirea cu care îi ajutați pe cei săraci și nevoiași, confruntați ura și intoleranța și lucrați pentru a construi o lume mai bună pentru toți. Fie ca misiunea voastră să consolideze dialogul, să aprofundeze înțelegerea reciprocă și să contribuie la pacea de care lumea noastră are atât de multă nevoie”.
Foto: © Vatican Media
Sursa: www.vatincannews.va
Benedetta Capelli
