Textul biblic
34 Chemând la sine mulţimea şi pe discipolii săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! 35 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva. 36 Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? 37 Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? 38 Dacă cineva se va ruşina de mine şi de cuvintele mele în această generaţie adulteră şi păcătoasă, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinţi”. 1 Şi le zicea: „Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere”.

Meditaţie
Ucenicul e cel care îl urmează pe învăţătorul său în idealuri şi în întreaga viaţă, mergând în urma lui pe aceeaşi cale. La vestirea evangheliei, unii acceptă chemarea lui Isus, lăsând totul, şi îl urmează (cf. 1,14-20), devenind ucenicii săi. Aşa cum poporul evreu a urmărit norul în pustiu (cf. Numeri 9,15-23), tot aşa aceştia, cu entuziasm, au întrezărit în el adevăratul nor care umbreşte prezenţa lui Dumnezeu, şi stâlpul de foc ce iluminează calea şi călăuzeşte spre ţara promisă. A fost fascinant pentru ucenici să-l urmeze pe Isus din Nazaret care, prin cuvintele şi gesturile sale, precum şi prin viaţa întreagă, s-a demonstrat a fi eliberatorul aşteptat de veacuri (8,29). Însă nu ştiau încă cu certitudine care urma să fie calea sa. Li s-a descoperit doar treptat, pe măsură ce el mergea înainte şi ei îl urmau. Au trăit împreună cu el, urmându-l pas cu pas, ca adevăraţi ucenici.

Prima etapă a acestei clarificări progresive are loc în capitolul 3,13, când începe să se contureze la orizont umbra crucii lui Isus. Atunci se spune că pentru a-l urma trebuie să «stea cu el» pe munte, unde el a mers înaintea lor. O etapă ulterioară are loc atunci când se spune că pentru a sta cu el e nevoie de un mod de viaţă simplu, caracterizat de insucces şi ostilităţi ca ale lui, care mărturiseşte Împărăţia.

Ucenicii sunt chemaţi acum să experimenteze mai îndeaproape, cu exactitate, ce înseamnă să fie ucenicii săi. Isus le-a descoperit în sfârşit, fără ocolişuri, adevărata sa identitate (8,31), iar acum le spune şi cine este adevăratul ucenic: cel care, asemenea Învăţătorului, e marcat de semnul crucii (v. 34). Nu există nici o portiţă. Cel care vrea să-l urmeze trebuie să accepte şi purtarea crucii. Misterul lui Hristos, care ajunge la mărire prin suferinţă şi umilinţă extremă (8,31-33), e misterul ucenicului şi al întregii Biserici. Cu greu au înţeles şi au acceptat ucenicii toate acestea (reacţia lui Petru e reprezentativă pentru noi toţi).

Ucenicul e cel care, biruind «gândul omului», are aceleaşi simţăminte care erau şi în Isus Hristos (Filipeni 2,5) şi îşi însuşeşte Cuvântul lui Dumnezeu dezvăluit pe deplin, adică pe Hristos răstignit. Acesta e singurul lucru pe care ucenicul Pavel pretinde că-l cunoaşte (1Corinteni 2,2).

Cea mai mare ambiţie a ucenicului e aceea de a fi asemenea Învăţătorului. Astfel, misterul ce a învăluit viaţa lui Isus, Fiul lui Dumnezeu ascuns în Fiul Omului răstignit, cuprinde în totalitate şi viaţa celui care îl urmează. Viaţa şi istoria lui Isus se extinde în cea a ucenicului, care acţionează în acelaşi Spirit şi are parte de aceleaşi lupte. Viaţa lui devine calea noastră, până când, prin darul Spiritului său, realizăm că devine însăşi viaţa noastră, astfel încât putem spune cu sfântul Pavel: «pentru mine a trăi este Hristos» (Filipeni 1,21), pentru că «am fost răstignit împreună cu Hristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine» (Galateni 2,19-20).

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Marco
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA