Dragi frați și surori, duminică binecuvântată!
În solemnitate Sărbătorii Rusaliilor suntem chemați să contemplăm darul Spiritului Sfânt, revărsat din belșug asupra Bisericii primare și dăruit din nou astăzi membrilor ei, ca lumină și putere care îi însoțește în fiecare situație a vieții.
Ne putem opri asupra unei imagini a Spiritului Sfânt pe care ne-o oferă liturghia de astăzi: Spiritul Sfânt deschide porțile. Evanghelia ne spune că „ușile locului unde se aflau discipolii erau încuiate de frica iudeilor” (In 20,19) și, în același timp, Faptele Apostolilor ne relatează că Spiritul Sfânt a venit ca un vânt puternic (cf. Fap 2,2), care a deschis acele uși, i-a împins pe discipoli să iasă și să vestească Vestea cea Bună a lui Cristos înviat.
Ne putem întreba și astăzi: ce porți deschide Spiritul Sfânt?
Prima poartă este cea a lui Dumnezeu însuși, în sensul că ne deschide accesul la misterul lui Dumnezeu, așa cum s-a revelat în Isus Cristos. Prin darul Spiritului său, Dumnezeu ne dăruiește credința adevărată, ne face să înțelegem sensul Scripturilor, se face cunoscut ca fiind aproape de noi și ne permite să participăm la însăși viața Sa. Spiritul Sfânt ne ajută să avem o experiență personală a lui Dumnezeu, să-L întâlnim în Isus și nu doar în respectarea unei legi, să-L recunoaștem în noi și să descoperim semnele prezenței Sale în viața de zi cu zi.
A doua poartă este cea a cenacolului, adică a Bisericii. Fără focul Spiritului Sfânt, Biserica rămâne prizoniera fricii, temătoare în fața provocărilor lumii, închisă în sine însăși și, prin urmare, incapabilă să intre în dialog cu vremurile care se schimbă. Spiritul Sfânt deschide porțile Bisericii pentru ca ea să fie primitoare și ospitalieră față de toți, chiar și față de cei care au închis porțile către Dumnezeu, către ceilalți, către speranță și către bucuria de a trăi. Așa cum amintea Papa Francisc, suntem chemați să fim „o Biserică ce binecuvântează și încurajează […] o Biserică cu porțile deschise pentru toți” (Omilia la Sfânta Liturghie de deschidere a Adunării Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, 4 octombrie 2023).
În sfârșit, Spiritul Sfânt deschide porțile inimilor noastre, ajutându-ne să învingem rezistențele, egoismul, neîncrederea, prejudecățile și ne face capabili să trăim ca fii ai lui Dumnezeu și frați între noi. Acolo unde este Spiritul Domnului se naște fraternitatea între persoane, grupuri și popoarele pământului, iar toți vorbesc unica limbă a iubirii, care unește și armonizează diversitățile.
Frați și surori, și în zilele noastre, mai ales în această zi a Rusaliilor, trebuie să invocăm Spiritul Sfânt, pentru ca el să deschidă toate porțile care încă rămân închise. Avem nevoie să-l redescoperim pe Dumnezeu ca Tată care ne iubește, să construim o Biserică în care toți să se simtă acasă și să facem să crească o lume fraternă, în care să domnească pacea între toate popoarele.
Asemenea primilor discipoli, ne încredem în mijlocirea Fecioarei Maria, Lăcaș al Spiritului Sfânt și Mamă a Bisericii.
Sursa: www.vatican.va
