Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia de astăzi ne arată scena cu care începe viața publică a lui Isus: el, care este Fiul lui Dumnezeu și Mesia, merge pe malurile fluviului Iordan și este botezat de Ioan Botezătorul. După circa treizeci de ani trăiți în ascundere, Isus nu se prezintă cu vreo minune sau urcând la catedră pentru a învăța. Se pune la rând cu poporul care mergea ca să primească botezul de la Ioan. Imnul liturgic de astăzi spune că poporul mergea pentru a fi botezat cu sufletul și picioarele goale, cu umilință. Frumoasă atitudine, cu sufletul gol și picioarele goale. Și Isus împărtășește soarta noastră de păcătoși, coboară spre noi: coboară în fluviu ca în istoria rănită a omenirii, se cufundă în apele noastre pentru a le vindeca, se cufundă cu noi, în mijlocul nostru. Nu urcă deasupra noastră, ci coboară spre noi, cu sufletul gol, cu picioarele goale, ca și poporul. Nu merge singur, nici cu un grup de aleși privilegiați, nu, merge cu poporul. Aparține acelui popor și merge cu poporul pentru a fi botezat, cu acel popor umil.
Să ne oprim asupra unui punct important: în momentul în care Isus primește Botezul, textul spune că „se ruga” (Lc 3,21). Ne face bine să contemplăm acest lucru: Isus se roagă. Dar cum așa? El, care este Domnul, Fiul lui Dumnezeu, se roagă ca noi? Da, Isus – se repetă aceasta de multe ori Evangheliile – petrece mult timp în rugăciune: la începutul fiecărei zile, adesea noaptea, înainte de a lua decizii importante… Rugăciunea Sa este un dialog, o relație cu Tatăl. Astfel, în Evanghelia de astăzi putem vedea cele „două mișcări” ale vieții lui Isus: pe de o parte coboară spre noi, în apele Iordanului; pe de altă parte ridică privirea și inima rugându-l pe Tatăl.
Este o mare învățătură pentru noi: toți suntem cufundați în problemele vieții și în multe situații încâlcite, chemați să înfruntăm momente și alegeri dificile care ne trag în jos. Dar, dacă nu vrem să rămânem striviți, avem nevoie să ridicăm totul spre înalt. Și aceasta o face tocmai rugăciunea, care nu este o cale de fugă, rugăciunea nu este un rit magic sau o repetare de litanii învățate pe de rost. Nu. A ne ruga este modul de a-l lăsa pe Dumnezeu să acționeze în noi, pentru a percepe ceea ce El vrea să ne comunice și în situațiile cele mai dificile, a ne ruga pentru a avea forța de a merge înainte. Mulți oameni simt că nu reușesc și să roagă: „Doamne, dă-mi forța de a merge înainte”. Și noi, de atâtea ori, am făcut așa. Rugăciunea ne ajută pentru că ne unește cu Dumnezeu, ne deschide spre întâlnirea cu El. Da, rugăciunea este cheia care deschide inima la Domnul. Înseamnă a dialoga cu Dumnezeu, înseamnă a asculta Cuvântul Său, înseamnă a adora: a sta în tăcere încredințându-i ceea ce trăim. Și uneori înseamnă și a striga către El ca Iob, a ne descărca înaintea Lui. A striga ca Iob. El este tată, ne înțelege bine. Nu se supără niciodată pe noi. Și Isus se roagă.
Rugăciunea – pentru a folosi o imagine frumoasă din Evanghelia de astăzi – „deschide cerul” (cf. v. 21). Rugăciunea deschide cerul: dă oxigen vieții, dă respirație chiar și în mijlocul preocupărilor și ne arată lucrurile în mod mai amplu. Mai ales, ne permite să trăim aceeași experiență a lui Isus la Iordan: ne face să ne simțim fii iubiți de Tatăl. Și nouă, atunci când ne rugăm, Tatăl ne spune, ca lui Isus în Evanghelie: „Tu ești fiul meu, cel iubit” (cf. v. 22). Această demnitate de fii a început pentru noi în ziua Botezului, care ne-a cufundat în Cristos și, membri ai poporului lui Dumnezeu, ne-a făcut să devenim fii iubiți ai Tatălui. Să nu uităm data Botezului nostru! Dacă eu aș întreba acum pe fiecare dintre voi: care este data Botezului tău? Poate că unii nu își amintesc. Acesta este un lucru frumos: a ne aminti de data Botezului, pentru că este renașterea noastră, momentul în care am devenit fii ai lui Dumnezeu cu Isus. Și atunci când vă veți întoarce acasă – dacă nu știți data – întrebați-o pe mama, pe mătușa sau pe bunici: „Când am fost botezat sau botezată?”, și să învățați sărbătoarea aceea pentru a o sărbători, pentru a-i mulțumi Domnului. Și astăzi, în acest moment, să ne întrebăm: cum merge rugăciunea mea? Mă rog din obișnuință, mă rog fără voie, numai recitând niște formule, sau rugăciunea mea este întâlnirea cu Dumnezeu? Eu păcătos, mereu în poporul lui Dumnezeu, niciodată izolat? Cultiv intimitatea cu Dumnezeu, dialoghez cu el, ascult Cuvântul său? Printre atâtea lucruri pe care le facem peste zi, să nu neglijăm rugăciunea: să îi dedicăm timp, să folosim scurte invocații de repetat adesea, să citim Evanghelia în fiecare zi. Rugăciunea care deschide cerul.
Și acum să ne adresăm Maicii Domnului, Fecioară rugătoare, care a făcut din viața sa o cântare de laudă adusă lui Dumnezeu.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Am aflat cu durere că au fost victime în timpul protestelor izbucnite în zilele trecute în Kazahstan. Mă rog pentru ele și pentru cei din familiile lor și doresc ca să se regăsească armonia socială cât mai curând prin căutarea dialogului, a dreptății și a binelui comun. Încredințez poporul kazah ocrotirii Maicii Domnului, Regina Păcii din Oziornoje. Și vă salut din inimă pe voi toți, credincioși din Roma și pelerini italieni și din diferite țări. Îndeosebi, salut grupul din Frattamaggiore, lângă Napoli.
În această dimineața, ca de obicei în Duminica Botezului Domnului, am botezat câțiva prunci, copii ai angajaților din Vatican. Acum doresc să extind rugăciunea mea și binecuvântarea mea tuturor nou-născuților care au primit sau vor primi Botezul în această perioadă. Domnul să îi binecuvânteze și Maica Domnului să-i ocrotească. Și pe voi toți, vă rog: învățați data Botezului vostru. Când am fost botezată? Când am fost botezat? Asta nu trebuie uitat și să amintiți ziua aceea ca o zi de sărbătoare. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere.
Sursa: Ercis.ro