Luni, 12 octombrie 2026, municipiul Oradea a marcat Ziua Orașului printr-o ceremonie dedicată istoriei, identității și valorilor comunității orădene. La eveniment a participat Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, la invitația domnului Florin Birta, primarul municipiului Oradea.

Ceremonia a reunit reprezentanți ai autorităților centrale și locale, personalități ale vieții publice și invitați care împărtășesc preocuparea pentru păstrarea memoriei istorice și pentru dezvoltarea comunității. Printre cei prezenți s-a numărat Excelența Sa George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, alături de doamna Oana Gheorghiu, viceprim-ministru al României, domnul Mihai Jurca, șeful Cabinetului Prim-ministrului, domnul Dragoș Marcel, prefectul județului Bihor, domnul Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, domnul Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, și domnul Sebastian Lascu, city manager al municipiului Oradea.

Ziua Orașului reprezintă, an de an, un prilej de a privi cu recunoștință spre trecut și cu responsabilitate spre viitor, reafirmând legătura dintre istoria unei comunități și oamenii care îi dau viață. Oradea, prin patrimoniul său istoric, cultural și spiritual, păstrează mărturia unei conviețuiri construite de-a lungul generațiilor, în care credința, educația și respectul reciproc au avut un rol esențial.

Un moment emoționant al ceremoniei l-a constituit omagierea doamnei Miorița Săteanu, cetățean de onoare al municipiului Oradea și fiică a Bisericii Greco-Catolice, cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani. Cu această ocazie, primarul Florin Birta i-a oferit un buchet de flori, în semn de apreciere și prețuire pentru întreaga sa activitate și pentru contribuția adusă comunității orădene. 

Un alt moment cu profundă semnificație istorică a fost depunerea de flori la statuia Regelui Ferdinand I de către elevii Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, însoțiți de directorul instituției, domnul Călin Sabău. Gestul tinerilor a exprimat respectul față de istoria națională și față de personalitățile care au contribuit la făurirea României moderne. Totodată, participarea elevilor a subliniat importanța educației în transmiterea memoriei istorice și în formarea generațiilor tinere în spiritul responsabilității și al respectului față de valorile naționale.

Prezența Preasfinției Sale Virgil Bercea la această sărbătoare a comunității orădene reafirmă legătura Bisericii Greco-Catolice cu viața orașului și cu oamenii săi. De-a lungul istoriei, Biserica Greco-Catolică a contribuit la dezvoltarea spirituală, culturală și educațională a Oradiei, prin instituțiile sale, prin personalitățile care au marcat destinul comunității și prin implicarea constantă în viața societății.

Foto: Eugen Ivuț

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Andrei Alexa