În solemnitatea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci din acest an, Papa Leon al XIV-lea a comemorat martirii și mărturisitorii credinței din secolul XXI, în cadrul unei celebrări ecumenice jubiliare desfășurată duminică după-amiaza, 14 septembrie a.c., în Bazilica „Sfântul Paul din Afara Zidurilor” din Roma. Sanctitatea Sa a subliniat că, deși persecutați și uciși, speranța lor rămâne „plină de nemurire” și devine profeție a victoriei binelui asupra răului. Pontiful a evocat „ecumenismul sângelui”, care unește creștinii din diferite confesiuni ce își dau viața pentru Cristos, și a amintit exemplul copilului pakistanez Abish Masih, ucis într-un atentat, care scrisese: „Să facem din lume un loc mai bun”. Au participat reprezentanți din partea Bisericilor Ortodoxe, Bisericilor Orientale, mai multor comunități creștine și organizații ecumenice.

Redăm în cele ce urmează întregul discurs al Sanctității Sale Papa Leon, tradus în limba română:

„Fraților și surorilor,

«Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos » (Gal 6,14): cuvintele apostolului Pavel, la al cărui mormânt suntem adunați, ne introduc în comemorarea martirilor și  mărturisitorilor credinței din secolul al XXI-lea, în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

La picioarele Crucii lui Cristos – mântuirea noastră, descrisă drept „nădejdea creștinilor” și „slava martirilor” (cf. Vecernia liturghiei bizantine pentru sărbătoarea Înălțării Crucii) – îi salut pe reprezentanții Bisericilor Ortodoxe, ai străvechilor Biserici Orientale, ai Comunităților creștine și ai Organizațiilor ecumenice, cărora le mulțumesc pentru că au acceptat invitația mea la această celebrare. Tuturor celor prezenți aici vă dăruiesc îmbrățișarea mea de pace!

Suntem convinși că martyria până la moarte este «cea mai adevărată comuniune cu Cristos, care își varsă sângele și, prin această jertfă, îi apropie pe cei care odinioară erau departe (cf. Ef 2,13)» (Scr. enc. Ut unum sint, 84). Și astăzi putem afirma împreună cu Sf. Papa Ioan Paul al II-lea că, acolo unde ura părea să pătrundă în fiecare aspect al vieții, acești curajoși slujitori ai Evangheliei și martiri ai credinței au arătat în mod evident că «iubirea este mai puternică decât moartea» (Comemorarea Mărturisitorilor credinței în secolul al XX-lea, 7 mai 2000).

Îi amintim pe acești frați și surori ai noștri privind spre Cel Răstignit. Prin crucea Sa, Isus ne-a arătat adevărata față a lui Dumnezeu, compasiunea Sa infinită față de omenire; a luat asupra Sa ura și violența lumii, pentru a împărtăși soarta tuturor celor umiliți și asupriți: « El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui» (Is 53,4).

Mulți frați și surori, și astăzi, din cauza mărturiei lor de credință în situații dificile și contexte ostile, poartă aceeași Cruce a Domnului: ca și El, sunt persecutați, condamnați, uciși. Despre ei, spune Isus: «Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind, din pricina Mea.»(Mt 5,10-11). Sunt femei și bărbați, persoane consacrate, laici și preoți, care plătesc cu viața lor fidelitatea față de Evanghelie, angajamentul pentru dreptate, lupta pentru libertatea religioasă acolo unde aceasta este încă încălcată, solidaritatea cu cei mai săraci. După criteriile acesti lumi, ei au fost „învinși”. În realitate, după cum ne spune Cartea Înțelepciunii: « Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire.» (Înț 3,4).

Frați și surori, în timpul Anului jubiliar celebrăm speranța acestor curajoși mărturisitori ai credinței. Este o speranță plină de nemurire, pentru că martiriul lor continuă să răspândească Evanghelia într-o lume marcată de ură, violență și război; este o speranță plină de nemurire, pentru că, deși au fost uciși în trup, nimeni nu le va putea stinge glasul sau șterge iubirea pe care au dăruit-o; este o speranță plină de nemurire, pentru că mărturia lor rămâne ca o profeție a victoriei binelui asupra răului.

Da, speranța lor este una dezarmată. Ei au mărturisit credința fără să recurgă vreodată la armele forței și violenței, ci îmbrățișând forța slabă și blândă a Evangheliei, după cuvintele apostolului Pavel: «mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. […] căci, când sunt slab, atunci sunt tare.»(2Cor 12,9-10).

Mă gândesc la forța evanghelică a surorii Dorothy Stang, implicată în sprijinul săracilor din Amazonia: celui care se pregătea să o ucidă și i-a cerut o armă, ea i-a arătat Biblia răspunzând: „Iată unica mea armă”. Mă gândesc la părintele Ragheed Ganni, preot caldeean din Mosul, Irak, care a refuzat să lupte pentru a mărturisi cum se comportă un adevărat creștin. Mă gândesc la fratele Francis Tofi, anglican și membru al „Frăției Melaneziene”, care și-a dat viața pentru pace în Insulele Solomon. Exemplele ar putea continua, pentru că, din păcate, în ciuda sfârșitului marilor dictaturi ale secolului al XX-lea, nici astăzi nu s-a încheiat persecuția creștinilor, dimpotrivă, în unele părți ale lumii a crescut.

Acești curajoși slujitori ai Evangheliei și martiri ai credinței «formează un mare tablou al umanității creștine […]. O frescă a Evangheliei Fericirilor, trăită până la vărsarea sângelui» (Sf. Ioan Paul al II-lea, Comemorarea Mărturisitorilor credinței în secolul al XX-lea, 7 mai 2000).

Dragi frați și surori, nu putem și nu vrem să uităm. Vrem să ne amintim. O facem convinși că, așa cum era în primele secole, și în al treilea mileniu «sângele martirilor este sămânța noilor creștini» (Tertulian). Vrem să păstrăm memoria lor vie împreună cu frații și surorile noastre din celelalte Biserici și Comunități creștine. Doresc, așadar, să reafirm angajamentul Bisericii Catolice de a păstra memoria mărturisitorilor credinței din toate tradițiile creștine. Comisia pentru Noii Martiri, de pe lângă Dicasterul pentru Cauzele Sfinților, împlinește această misiune, colaborând cu Dicasterul pentru Promovarea Unității Creștinilor.

Așa cum recunoșteam în timpul recentului Sinod, ecumenismul sângelui îi unește pe «creștinii de diferite apartenențe care împreună își dau viața pentru credința în Isus Cristos. Mărturia martiriului lor este mai grăitoare decât orice cuvânt: unitatea vine din Crucea Domnului» (XVI Adunare sinodală, Document final, nr. 23). Fie ca sângele atâtor mărturisitori să poată apropia ziua fericită în care vom bea din același potir al Mântuirii!

Preaiubiților, un copil pakistanez, Abish Masih, ucis într-un atentat împotriva Bisericii Catolice, scrisese în propriul său caiet: «Making the world a better place» – «să facem din lume un loc mai bun». Visul acestui copil să ne îndemne să ne mărturisim cu curaj credința, pentru a fi împreună aluat al unei omeniri pașnice și fraterne!”

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi