În perioada 9-11 septembrie 2025, la Academia Catolică din Berlin, a avut loc cel de-al XXIX-lea Congres Internațional Renovabis, organizat sub tema „Inviolabilă și vulnerabilă. Demnitatea umană între revendicare universală și linii de conflict social în Europa”. Peste 200 de persoane din 26 de țări, inclusiv România, au participat la eveniment. Din Eparhia de Oradea au participat: pr. Antoniu Chifor, vicar cu preoții, pr. Paul Popa, responsabil al Biroului Pastoral al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, pr. Olimpiu Todorean, președinte Caritas Eparhial Oradea, și doamna Adela Popa-Ghițulescu, director executiv Caritas Eparhial Oradea. A fost prezentă și președinta Acțiunii Catolice din România, doamna Codruța Fernea. 

Congresul a avut ca obiectiv aprofundarea înțelegerii demnității umane, evidențierea provocărilor contemporane și consolidarea conștientizării responsabilității tuturor actorilor sociali pentru protejarea acesteia.

În prima zi a avut loc deschiderea oficială, la care au participat Pr. Prof. Dr. Thomas Schwartz, director general Renovabis, și arhiepiscopul Heiner Koch din Berlin, președinte al Consiliului de Acțiune Renovabis, care au subliniat importanța acestui congres ca spațiu al dialogului între Est și Vest, reafirmând valoarea inestimabilă a fiecărei persoane umane, creată după chipul lui Dumnezeu. După aceasta, Prof. Ingeborg Gabriel (Universitatea Catolică din Viena) a abordat responsabilitatea „în fața lui Dumnezeu și a omului” din preambulul Constituției Germane, subliniind că demnitatea umană este un ideal tot mai amenințat.

O intervenție deosebită a fost cea a doamnei Oleksandra Matviichuk, laureată a Premiului Nobel pentru Pace și președinta Centrului pentru Libertăți Civile din Kiev, care a vorbit online despre „Curajul pentru demnitate”, evidențiind acțiunile extraordinare ale oamenilor obișnuiți în contextul războiului din Ucraina. Potrivit participanților din România, mărturia sa a impresionat profund, iar afirmația „Oamenii obișnuiți pot face lucruri extraordinare” a fost citată de multe ori pe parcursul acestor zile.

A doua zi, pe 10 septembrie, subiectul „Sinuciderea asistată” a fost abordat în cadrul panelurilor de discuție de Prof. Roman Globokar (Universitatea din Ljubljana), Sr. Giustina Olha Holubets (bioeticiană și fondatoarea hospice-ului perinatal „Otisak života” din Lviv), Prof. Jean-Pierre Wils și Prof. Andreas Lob-Hüdepohl. Discuția a evidențiat diferitele contexte naționale, de la sprijinul public în creștere pentru moartea asistată în Slovenia până la provocările legate de război în Ucraina. Participanții au luat parte la Sfânta Liturghie solemnă celebrată înCatedrala „Sf. Hedwig” din Berlin, de arhiepiscopul Koch, împreună cu episcopi și preoți, inclusiv Nunțiul Apostolic în Germania, E.S. arhiepiscopul Nikola Eterović.

În ultima zi au avut loc prezentările regionale ale participanților, în cadrul cărora participanții au împărtășit perspectivele personale asupra demnității umane, în contextul lor specific. Un ultim argument despre „Viitorul demnității umane în Europa – Rolul Bisericii în abordarea problemelor urgente” a fost discutat de reprezentanți din diferite sectoare, subliniind responsabilitatea comună în protejarea demnității umane. 

În documentul final (aici) al Congresului Renovabis 2025, participanții au subliniat importanța protejării demnității umane în contextul transformărilor sociale actuale și au lansat un apel către societate, politică, Biserică și fiecare individ să acționeze concret în acest sens.

Pentru mai multe informații și acces la materialele Congresului, puteți vizita pagina oficială Renovabis.

Biroul de Presă EGCO

Foto: © Codruța Fernea (Acțiunea Catolică din România)