„La 50 de zile dupa Învierea din morti a Domnului nostru Isus Cristos, crestinii sarbatoresc Coborârea Sfântului Spirit sub forma limbilor de foc asupra ucenicilor care erau adunati în Templu cu Preasfânta Fecioara Maria.
Preasfintia Sa Virgil a savârsit Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sfântul Nicolae” împreuna cu un sobor de preoti. În cuvântul de învatatura Preasfintia Sa a subliniat importanta acestei Sarbatori „în care Spiritul Sfânt vine în lume si reface legatura cu Tatal”, îndemnându-i pe credinciosi sa se recunoasca ca fii ai Tatalui si sa fie deschisi în a primi darurile Spiritului Sfânt.
În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sarbatoare agricola de bucurie a evreilor, în care se ofera pârga din roadele pamântului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numita si „Sarbatoarea saptamânilor” Savuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legamântului, care fusese încheiat la 50 de zile de la iesirea din Egipt (Ex 19, 1-16). În ziua de Rusalii are loc întemeierea în chip vazut a Bisericii crestine, peste apostoli s-a coborât în chip de limbi de foc darurile Spiritului Sfânt, ca mai apoi ei sa mearga în toata lumea si sa vesteasca Cuvântul la toate neamurile.
La sfârsitul Sfintei Liturghii au fost sfintite spicele de grâu si crengile de tei si oferite fiecarui credincios de Preasfintia Sa.