Conceptul de sinodalitate în lumina Sfintei Scripturi
Pr. Răzvan Iacob VASILE
În meditația de față vom încerca să înțelegem, să descoperim sinodalitatea din perspectiva Sfintei Scripturi, pentru a reflecta la importanța acestei dimensiuni în viața și misiunea Bisericii.
Sfântul Părinte, Papa Francisc, spune că: drumul sinodalității reprezintă calea pe care Dumnezeu dorește ca Biserica să o parcurgă în cel de-al treilea mileniu adică, să mergem împreună spre El. Iar Sf. Ioan Gură de Aur scrie că termenul de Biserică se referă la „cei care merg împreună pe cale, adunarea credincioșilor convocați să-i dea laudă lui Dumnezeu, toți împreună ca și un cor, o realitate armonioasă și bine închegată, tocmai pentru că cei care o compun, prin relațiile reciproce, sunt o singură inimă și o singură simțire” (PG 55, 493).
Cuvântul Sinod indică:
– drumul pe care Poporul lui Dumnezeu este chemat să îl facă împreună;
– ne amintește de cuvintele Mântuitorului care spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In. 14,6);
– indică faptul că cei care-L urmează se vor numi discipoli și învățăcei (Fap. 9,2).
Sinodalitatea, în schimb:
-scoate în evidență demnitatea și misiunea comună a tuturor celor botezați, în exercitarea nenumăratelor daruri și carisme, a vocației și slujirii lor;
– exprimă – realitatea profundă a misterului și misiunii Bisericii
– comuniunea – care își are izvorul și punctul culminant în adunarea și celebrarea euharistică. Comuniunea indică unirea cu Dumnezeul Treime și unitatea între oameni, care se realizează prin Spiritul Sfânt, în Isus Hristos ( LG, 4,8,13-15);
– realizează concret comuniunea atunci când merge împreună spre Hristos, adunându-se și rugându-se în numele Lui: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Mt. 18,20),
– își asumă în ascultarea Cuvântului misiunea comună de evanghelizare,
– arată modul de a trăi și de acționa, specific al Bisericii ca ”Popor al lui Dumnezeu”;
– se regăsește împreună la frângerea pâinii: „O pâine, un trup suntem cei mulţi” (1Cor. 10,17).
– se află și în centrul mișcării ecumenice a creștinilor – reprezintă o invitație de a merge împreună pe drumul spre comuniunea deplină.
Tot sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că ”cei care se împărtășesc cu Trupul lui Hristos, devin Trupul lui Hristos, nu mai multe trupuri, ci un singur trup, căci precum pâinea, deși alcătuită din multe boabe, este astfel unită, încât boabele nu apar niciodată, tot așa ne unim și noi unii cu alții și toți cu Hristos” (Omilia 24,2).
Sfânta Scriptură și Tradiția Bisericii atestă că în centrul planului divin de mântuire strălucește chemarea la unirea cu Dumnezeu și la unitatea în El a întregului neam omenesc, care se împlinește în Isus Hristos și se realizează prin slujirea Bisericii. Dumnezeu l-a creat pe om, bărbat și femeie, după chipul și asemănarea Sa, ca ființă socială, chemată să colaboreze cu El, trăind sub semnul comuniunii, stăpânind universul și orientându-l spre scopul său (Gen. 1,26-28). Încă de la început, păcatul împiedică realizarea planului divin, rupând rețeaua ordonată de relații în care se exprimă adevărul, bunătatea și frumusețea creației și întunecând vocația pusă în inima ființei umane. Dar Dumnezeu, în bogăția milostivirii sale, confirmă și reînnoiește legământul de a readuce pe calea unității pe omul rătăcit, vindecând libertatea omului și îndreptându-l să primească și să trăiască darul unirii cu Dumnezeu și al unității cu frații în casa comună a creației (cf. Gen 9,8-17; Ex 19-24; 2Sam 7,11). În împlinirea planului său, Dumnezeu îl cheamă pe Avraam și urmașii săi (cf. Gen 12, 1-3; 17: 1-5), și astfel îi conferă demnitatea de interlocutor al lui Dumnezeu, unui popor eliberat de sclavie, care pe drumul exodului se adună în jurul Domnului lor, pentru a-și celebra închinarea și a trăi Legea recunoscându-se pe sine ca proprietate exclusivă a lui Dumnezeu (Dt 5,1-22; Ios 8; Ne 8,1-18).
Convocarea este forma originară în care se manifestă vocația sinodală a Poporului lui Dumnezeu. În deșert, Dumnezeu poruncește recensământul triburilor lui Israel, atribuind fiecăruia locul său (Num 1,2). În centrul adunării, ca singură călăuză și păstor, se află Domnul, care se face prezent prin slujirea lui Moise (Num 12,15-16; Ios 8,30-35) căruia îi sunt asociați și subordonați într-un mod colegial Judecătorii (Ex 18,25-26), Bătrânii (Num 11,16-17.24-30) și Leviţii (Num 1,50-51). Adunarea Poporului lui Dumnezeu include nu numai bărbați (Ex 24,7-8), ci și femei, copii și străini (Ios 8,33,35). Ea este partenerul chemat de Domnul, de fiecare dată când reînnoiește legământul (Dt 27-28; Ios 24; 2 Regi 23; Neh 8). Mesajul Profeților întipărește în mintea poporului ales nevoia de a parcurge greutățile istoriei în fidelitate față de legământ. Profeții cheamă constant ”poporul ales” la convertirea inimii la Dumnezeu, la dreptate în relațiile cu ceilalți, în special cu cei mai săraci, cu cei asupriți și cu străinii, ca o mărturie tangibilă a milostivirii Domnului (Ier 37,21; 38,1). Pentru ca acest lucru să se întâmple, Dumnezeu promite să dea o inimă și un spirit nou (Ez 11,19) și să deschidă un nou exod înaintea poporului său (Ier 37-38): atunci El va încheia un nou legământ, care nu va mai fi scris pe table de piatră, ci în inima omului (Ier 31, 31-34).
Legământul făgăduit, Domnul îl realizează în Isus din Nazaret, Mesia și Domnul, care revelează prin învățătura, viața și persoana Sa că Dumnezeu este o comuniune de iubire care, cu harul și milostivirea Sa vrea să cuprindă în unitate întreaga umanitate. El este Fiul lui Dumnezeu, îndreptat din veșnicie în dragoste spre sânul Tatălui (In 1.18), făcut om la plinirea timpului (In 1.14; Gal 4.4) pentru a aduce la împlinire planul divin al mântuirii (In 8,29; 6,39; 5,22-27). Neacționând niciodată singur, Isus realizează în toate voia Tatălui, care rămânând în El, își îndeplinește lucrarea prin Fiul pe care L-a trimis în lume (In 14, 10). Planul Tatălui se împlinește eshatologic în Paștele lui Isus, când își dă viața pentru a o lua înapoi prin Înviere (In 10,17) și pe care o va împărtăși ca viață filială și frățească ucenicilor săi în revărsarea Spiritului Sfânt (In 3,34). Paștele lui Isus este noul exod care adună în unitate pe toți cei care cred în El și sunt uniți în credință (In 11, 52) și pe care îi conformează cu sine prin Botez și Euharistie. Lucrarea mântuirii este unitatea pe care Isus a cerut-o Tatălui înainte de pătimirea Sa: „Precum Tu, Părinte, ești în Mine și Eu în Tine, să fie și ei una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (In 17,21).
Isus este „calea” (In 14,6) care duce la Tatăl, comunicând oamenilor în Spiritul Sfânt (In 16,13) adevărul și viața de comuniune cu Dumnezeu și cu frații. A trăi comuniunea după măsura noii porunci a lui Isus înseamnă a umbla împreună în istorie ca Popor al lui Dumnezeu al noului legământ în conformitate cu darul primit (In 15,12-15).
Sfântul Pavel, în lumina adunării euharistice, evocă chipul Bisericii ca Trup al lui Hristos, pentru a exprima atât unitatea trupului, cât și diversitatea mădularelor sale. De fapt, așa cum în trupul uman toate mădularele sunt necesare în specificul lor, tot așa în Biserică toate se bucură de aceeași demnitate în virtutea Botezului (Gal 3,28; 1Cor 12,13) și toți trebuie să-și aducă contribuția proprie la împlinirea planului de mântuire „potrivit măsurii darului lui Hristos” (Ef. 4,7). Cu toții, suntem co-responsabili pentru viața și misiunea comunității și toți suntem chemați să lucrăm conform principiului solidarității și iubirii reciproce în ceea ce privește slujirile și carismele specifice, deoarece fiecare din noi își trage viața și energia de la unicul Domn (1Cor 15,45).
Ținta pelerinajului credincioșilor este Noul Ierusalim, învăluit în strălucirea splendorii slavei lui Dumnezeu, în care se celebrează liturghia cerească. Cartea Apocalipsei contemplă „Mielul care stă junghiat”, care a răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele său „oameni din orice seminție, limbă, popor și neam” și i-a făcut „pentru Dumnezeul nostru, o împărăție de preoți și ei vor domni peste tot pământul”. La liturghia cerească participă îngerii, cu toate creaturile cerului și ale pământului (Ap 5,6-9su). Atunci se va împlini promisiunea care conține sensul cel mai profund al planului divin de mântuire: „Iată locașul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui printre ei și vor fi poporul Său și însuși Dumnezeu va fi cu ei” (Ap 21,3).
În concluzie, chemarea adresată credincioșilor aflați pe ”drumul sinodal” de către Spiritul Sfânt este de:
– a avea încredere și curaj pentru a intra în profunzimea orizontului lui Dumnezeu;
– a da mărturie și a vesti că în lume există un sacrament al unității;
– a da mărturie că lumea are ca destin fericirea veșnică în ceruri.
Cu toții am primit Chestionarul pentru Sinod, sau îl puteți găsi pe site-ul Episcopiei și sunteți rugați să-l completați și să-l trimiteți părinților protopopi sau pe email, pentru a avea o imagine cât mai completă și complexă a Bisericii.
Să ne ajute Maica Sfântă ca experiența trăită pe acest drum al Sinodului prin perseverență, rugăciune și dragoste să ne ajute să trăim cu adevărat ca ”Popor al lui Dumnezeu” iar, la școala iubirii lui Isus, să devenim cu toții izvor și ferment de viață nouă în lucrarea misionar-pastorală a Bisericii.