În cadrul Anului Jubiliar dedicat Sfântului Francisc de Assisi, la împlinirea a 800 de ani de la Tranzitul său, Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea a găzduit sâmbătă, 6 iunie 2026, simpozionul omagial „Carisma franciscană”, organizat de Ordinul Terțiarilor Franciscani din Oradea. Evenimentul a reunit clerici, persoane consacrate și credincioși care au dorit să redescopere actualitatea mesajului Sfântului din Assisi și bogăția moștenirii sale spirituale. Între participanți s-au numărat PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, dr. Silviu Sana, cercetător științific și istoric, pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc (OFMConv.), pr. Gabriel Pal (OFMConv.).
Deschizând lucrările simpozionului și oferind binecuvântarea sa participanților, PS Virgil Bercea a evidențiat actualitatea mesajului franciscan într-o lume marcată de conflicte, tensiuni și căutări interioare. Preasfinția Sa a subliniat că Sfântul Francisc s-a golit de sine pentru a face loc iubirii lui Dumnezeu, transformând pacea într-o expresie concretă a iubirii față de aproapele.
„Vedeți ce se întâmplă în lumea de astăzi, războaie care, vrând-nevrând, ne afectează pe fiecare dintre noi. El a fost cel care a transformat pacea în iubire adevărată. Prin mila lui Dumnezeu, noi nu avem aici război, dar un război interior are fiecare. Să căutăm pacea sufletească este foarte important, așa cum ne-a învățat Sfântul Francisc, pentru a fi în pace cu noi și cu cel de lângă noi”, a afirmat episcopul greco-catolic de Oradea.
În reflecția sa, ierarhul a evidențiat trei coordonate esențiale ale carismei franciscane: sărăcia evanghelică, pacea care se transformă în iubire și fraternitatea universală. Sărăcia, a explicat Preasfinția Sa, nu înseamnă lipsă, ci eliberarea de tot ceea ce împiedică lucrarea lui Dumnezeu în om. „Reușim să percepem valoarea fraternității și să o facem proprie nouă? Frații călugări ne dau un model, dar noi, la rândul nostru, preluăm din acest model?”, a întrebat episcopul, invitând participanții să privească la exemplul Sfântului Francisc, care vedea în întreaga creație o familie unită prin iubirea lui Dumnezeu.
Preasfințitul Virgil Bercea a subliniat, de asemenea, importanța răspunsului la chemarea lui Dumnezeu, care se face auzită adesea prin oamenii pe care îi întâlnim și prin împrejurările obișnuite ale vieții. Uneori, această chemare vine printr-o invitație, printr-o întâlnire providențială sau printr-un gest simplu care deschide inima spre lucrarea lui Dumnezeu.
Un moment deosebit de emoționant a fost mărturia oferită de Othilia Groza, ministru al Ordinului Franciscan Secular din Oradea și organizatoare a acestui eveniment. Dumneaei a evocat experiența spirituală trăită în anul 2009, în fața crucifixului Sfântului Damian, același în fața căruia Sfântul Francisc a auzit chemarea lui Cristos de a reînnoi Biserica.
„Din acel moment, viața mea a devenit altfel. Am înțeles că trebuie să-L caut pe Domnul Isus – nu doar să rostesc numele Lui, ci să-L caut cu adevărat, în smerenie, dar și cu curaj”, a mărturisit aceasta. Doamna Othilia Groza a vorbit despre drumul credinței ca despre o luptă frumoasă și continuă, amintind că fiecare creștin este chemat să vestească Evanghelia prin propria viață și să crească în maturitate spirituală.
În continuarea simpozionului, dr. Silviu Sana a prezentat istoria prezenței fraților franciscani români uniți în Crișana, cu accent asupra perioadei 1928–1948, și legătura acesteia cu viziunea pastorală a Fericitului Episcop Valeriu Traian Frențiu. Pornind de la documente, articole din revista „Vestitorul” și circulare pastorale ale ierarhului martir, istoricul a evidențiat preocuparea constantă a episcopului pentru promovarea vocațiilor și pentru dezvoltarea vieții consacrate în Eparhia de Oradea.
Citând o scrisoare din anul 1922, acesta a amintit dorința episcopului de a aduce în eparhie congregații religioase care „să conducă seminariile teologice și să facă educație clericală”, considerând această lucrare esențială pentru viitorul Bisericii. Totodată, a evocat apelul adresat credincioșilor de a susține vocațiile la preoție și viață consacrată: „Avem nevoie de preoți sfinți și avem nevoie de călugări și călugărițe cu suflete înrădăcinate în dragostea lui Hristos, care să se jertfească pentru ca pe toți să-i aducă la Hristos”.
Potrivit istoricului, această deschidere a Fericitului Valeriu Traian Frențiu a favorizat dezvoltarea misiunii franciscane în eparhie. Încrederea acordată fraților s-a concretizat prin încredințarea unor responsabilități pastorale importante, iar până în anul 1934 Ordinul Franciscan avea deja o prezență stabilă în regiune, contribuind la consolidarea vieții spirituale și comunitare.
Prezentarea susținută de pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc (OFMConv.), intitulată „Carisma franciscană astăzi: continuitate în noutate”, a oferit participanților o amplă incursiune în istoria și actualitatea prezenței franciscane în România. Vorbitorul a evidențiat caracterul profund misionar al Ordinului încă de la începuturile sale, amintind că Sfântul Francisc a dorit ca Evanghelia să fie vestită până la marginile lumii, iar salutul franciscan „Pace și Bine” să devină o experiență concretă de viață.
Fratele Iosif Bisoc a evocat apoi prezența franciscanilor conventuali în spațiul românesc și contribuția lor la renașterea vieții greco-catolice după anul 1989. Un loc aparte l-a ocupat istoria comunității franciscane din Oradea, reînființată în anul 1993 la invitația episcopului Vasile Hossu, precum și rolul decisiv pe care frații franciscani l-au avut în reconstruirea vieții pastorale, formative și culturale a Eparhiei Greco-Catolice de Oradea. Au fost evocate, de asemenea, personalitățile unor slujitori care au marcat această lucrare, precum părintele Ștefan Tătaru, părintele Iosif Sabău și părintele Damian Blăjuț, ale căror vieți rămân mărturii de fidelitate și slujire.
În cadrul manifestării a avut loc și lansarea volumului „Sora Apă ne dă de gol”, semnat de ing. Adriana M. Moldovan din Târgu Mureș, admiratoare a spiritualității franciscane. Cartea, prefațată de pr. Cristian Sabău, a fost prezentată de pr. Gabriel Pal (OFMConv.), oferind participanților o reflecție asupra relației omului cu Creația și asupra actualității mesajului spiritual lăsat de Sfântul Francisc de Assisi.
A fost evidențiat modul în care autoarea îmbină reflecția teologică, spiritualitatea biblică și preocuparea pentru lumea creată într-o invitație la redescoperirea relației dintre Dumnezeu, om și creație.
Pornind de la simbolul „Surorii Apă”, inspirat din celebra Cântare a Creaturilor a Sfântului Francisc de Assisi, volumul propune o meditație asupra felului în care raportarea omului la apă reflectă relația sa cu Creatorul, cu aproapele și cu întreaga creație. În prezentarea sa, pr. Gabriel Pal a amintit că, pentru Sfântul Francisc, toate creaturile erau frați și surori, unite prin iubirea aceluiași Tată ceresc, iar apa ocupa un loc privilegiat prin frumusețea, utilitatea și valoarea sa simbolică.
Au fost evocate, de asemenea, numeroasele semnificații ale apei în istoria mântuirii, de la apele creației și trecerea Mării Roșii până la apa vie despre care vorbește Cristos femeii samaritene și la sacramentul Botezului, prin care omul este chemat la o viață nouă. În această perspectivă, lucrarea Adrianei Moldovan apare ca o reflecție asupra responsabilității omului față de darurile lui Dumnezeu și asupra actualității mesajului franciscan într-o lume confruntată cu provocări ecologice și spirituale. La opt secole de la Tranzitul Sfântului Francisc, volumul readuce în atenție chemarea acestuia la armonie cu Dumnezeu, cu semenii și cu întreaga creație, amintind că felul în care omul se raportează la natură dezvăluie, în ultimă instanță, felul în care se raportează la Dumnezeu.
Simpozionul „Carisma franciscană” a fost prin toate aceste intervenții nu doar o rememorare a trecutului, ci o invitație la redescoperirea valorilor care au definit viața Sfântului Francisc de Assisi: sărăcia evanghelică, pacea inimii, fraternitatea și iubirea față de Dumnezeu și față de întreaga creație. Într-o lume marcată de provocări și incertitudini, participanții au fost îndemnați să privească spre exemplul Sfântului din Assisi ca spre o cale mereu actuală de trăire autentică a Evangheliei.
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi


















