Textul biblic

18Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat. 19Aceasta este mărturia dată de Ioan când iudeii au trimis de la Ierusalím unii preoţi şi leviţi ca să-l întrebe: „Cine eşti tu?”. 20Iar el a mărturisit, şi nu a negat. A mărturisit: „Nu sunt eu Cristos!”. 21L‑au întrebat: „Atunci cine? Eşti tu Ilíe?”. El a răspuns: „Nu sunt!”. „Eşti tu Profetul?”. A răspuns: „Nu!”. 22Aşadar, i-au zis: „Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?”. 23El a zis: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptaţi calea Domnului», după cum a spus Isaía profetul!”. 24Iar cei trimişi erau dintre farisei. 25L-au întrebat şi i-au zis: „Aşadar, de ce botezi dacă tu nu eşti nici Cristos, nici Ilíe, nici Profetul?”. 26Ioan le-a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, 27care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei”. 28Acestea s‑au petrecut în Betánia, dincolo de Iordán, unde boteza Ioan.

Meditaţie

Dacă începutul Evangheliei lui Ioan este despre Cuvânt, textul de azi are ca temă mărturia, care dă glas Cuvântului. Avem de-a face cu un prolog narativ sub forma unui proces, structurat pe bază de întrebări şi răspunsuri. În acest proces intră în scenă personajele, cei care sunt pro sau contra Cuvântului: pe de-o parte Ioan şi Isus, mărturisitorul Cuvântului şi Cuvântul mărturisit, omul înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu înaintea omului, iar de cealaltă parte iudeii, preoţii, leviţii şi fariseii, puterea dominantă, adversara Cuvântului. Acest proces, ce începe aici împotriva Botezătorului, va continua împotriva lui Isus şi apoi a ucenicilor lui. Acelaşi proces are loc în sufletul celui care, ascultând Cuvântul, se află în situaţia de a alege între a fi adeversarul sau mărturisitorul lui, între minciună şi adevăr, robie şi libertate, întuneric şi lumină, moarte şi viaţă.

Ioan Botezătorul reprezintă tipul mărturisitorului Cuvântului: îl aşteaptă, îi intuieşte prezenţa, îl recunoaşte şi îl arată şi celorlalţi. În el vedem drumul ce duce la descoperirea Logos-ului întrupat. Deschis în totalitate faţă de darul Tatălui, Ioan împlineşte trecerea de la dorinţă la Cel Dorit, de la aşteptare la Cel Aşteptat. E întruchiparea fiecărui om ce recunoaşte lumina Cuvântului ce străluceşte în lume, întruchiparea lui Israel care îl recunoaşte, în Mesia, Mielul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul său ce-i vine în întâmpinare. Ioan e înţeleptul şi profetul prin excelenţă, ultimul dintre profeţi, care îl recunoaşte pe cel ce s-a născut din Spirit şi se face mărturisitorul său. E omul dorinţelor, e Israel ce crede în Dumnezeu, e un căutător care nu se mulţumeşte să găsească, ci transmite şi altora bucuria descoperirii sale. Procesul la care îl supun liderii religioşi devine însuşi locul mărturiei sale.

În cele două scene concentrate asupra lui, Botezătorul mută accentul asupra celui mărturisit. Mai întâi neagă că el ar fi Hristos, Ilie sau Profetul. Nu e nici lumina, nici Cuvântul, ci mărturisitorul luminii şi glasul Cuvântului, a cărui prezenţă o percepe, dar nu o cunoaşte încă. Apoi îl recunoaşte pe Isus, care venise deja anterior să fie botezat de el, ca Mielul lui Dumnezeu, însuşi Fiul lui Dumnezeu. Îşi dă seama, în cele din urmă, că cel pe care îl cunoştea deja de mai înainte e tocmai cel pe care îl aştepta dintotdeauna.

Pentru a-i putea cunoaşte pe ceilalţi, avem nevoie să ne cunoaştem pe noi înşine.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA