Textul biblic
23 După ce soldaţii l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui şi au făcut patru părţi, fiecărui soldat o parte, şi tunica. Însă tunica era fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de sus [până jos]; 24 aşadar, au zis unii către alţii: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie!”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: „Au împărţit între ei hainele mele şi pentru tunica mea au aruncat zaruri”. Soldaţii au făcut acestea. 25 Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleópa, şi Maria Magdaléna. 26 Aşadar, văzând Isus că stăteau acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”. 27 Apoi, i-a spus discipolului: „Iat-o pe mama ta!”. Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el. 28 După aceasta, văzând Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”. 29 Era acolo un vas plin cu oţet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oţet şi i l-au apropiat de gură. 30 După ce a luat oţetul, Isus a spus: „S-a împlinit”. Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.

Meditaţie

După ce şi-a dăruit cămaşa soldaţilor, după ce i-a încredinţat-o pe mama sa ucenicului iubit, terminând de băut oţetul oferit în burete, misiunea lui Isus s-a împlinit. Arătând măreţia iubirii nemărginite, ne încredinţează Spiritul, pe care reuşim de acum, prin el, să-l vedem şi să-l cunoaştem. Prin moarte, Isus nu ajunge la sfârşit, ci la sfârşitul existenţei sale pământeşti. După evenimentul crucii începe ziua a şaptea, când Dumnezeu, odată încheiată creaţia, se odihneşte în sfârşit de osteneala sa (Geneza 2,2). Fiul Omului se naşte pentru cer, la picioarele sale se naşte omenirea cea nouă a fiilor lui Dumnezeu. Isus, întorcându-se la Tatăl purtând trupul nostru, vrea să dăruiască Spiritul său la tot trupul, făcându-ne prin acesta fraţii săi. Ceea ce s-a împlinit pe Golgota rămâne pentru totdeauna la îndemâna noastră în memorialul euharistic, darul permanent al cărnii sale şi a sângelui său, al trupului său şi al Spiritului său.

Isus, protagonist activ, îşi trăieşte în mod conştient moartea şi gestionează clipa finală a trecerii sale din această lume la Tatăl. Aşa cum le-a lăsat ostaşilor ca moştenire cămaşa sa, tot aşa i-o lasă ucenicului – şi prin el nouă, tuturor – pe mama sa, îi lasă Spiritul său, sângele şi apa din coasta sa. În cele din urmă, în locul strigătului de părăsire sau de încredinţare, e o vestire: «S-a împlinit!». Mesia suferind e prezentat de evanghelistul Ioan în mod explicit ca Regele Măririi, Răstignit şi biruitor. Împlinirea despre care se vorbeşte aici are sensul de a duce la bun sfârşit, la perfecţiune, la capăt, iar Fiul, încheindu-şi parcursul în mijlocul fraţilor, îşi împlineşte misiunea: trimis să arate iubirea Tatălui prin iubirea sa de Fiu, realizează acest lucru pe cruce peste măsură, dincolo de orice limită imaginabilă, pentru că El este nemărginit.

E ora a şasea. Soarele străluceşte cu putere, fără nici o urmă de întunecime. La fel ca la fântâna din Sihar, Isus, ostenit de drum, simte setea de a ne dărui apa cea vie. Setea sa de Fiu, care îşi iubeşte fraţii asemenea Tatălui, se manifestă prin aceea că doreşte ca şi aceştia să trăiască aceeaşi iubire. Foamea sa e să facă voia Tatălui şi să împlinească lucrarea sa; setea lui e că doreşte să bea paharul pe care i l-a pregătit Tatăl, buretele îmbibat de oţetul pe care i-l întindem noi. El îşi împlineşte lucrarea tocmai bând acest pahar. Împlineşte toată Scriptura, arătând iubirea necondiţionată. Din înălţimea tronului său, regele universului primeşte oţetul nostru şi ne dăruieşte în schimb Spiritul său.

după Silvano Fausti – Una comunitá legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA