În seara de 8 mai 2025, când noul Succesor al lui Petru apărea pentru prima dată la Loja centrală a Bazilicii „Sfântul Petru”, lumea auzea mai mult decât salutul unui nou Pontif. În câteva cuvinte simple, Pope Leo XIV părea să traseze deja direcția spirituală a pontificatului său: „Pacea să fie cu voi!… Aceasta este pacea lui Cristos Înviat, o pace dezarmată și dezarmantă, umilă și perseverentă”. La un an distanță, aceste cuvinte rămân poate cea mai fidelă cheie de înțelegere a primelor douăsprezece luni ale pontificatului său.

Într-o lume traversată de războaie, tensiuni diplomatice și polarizări tot mai agresive, Leon al XIV-lea a ales să vorbească despre pace de peste patru sute de ori în primul an de pontificat. Nu despre pacea fragilă a armistițiilor negociate în grabă și nici despre liniștea provizorie care ascunde resentimente și frică, ci despre o reconciliere profundă, capabilă să atingă inimile și să redea lumii sensul fraternității. În mesajul „Urbi et Orbi” de Crăciun, Papa vorbea despre o „pace sălbatică”, inspirată de poetul Yehuda Amichai, asemenea unei flori care răsare încăpățânat dintre fisurile betonului. „Să vină”, spunea Pontiful, „pentru că Pământul are nevoie de ea”.

Poate că aici se află și originalitatea acestui pontificat: Leon al XIV-lea nu propune o pace triumfalistă, construită prin forță sau dominație, ci o pace vulnerabilă și aparent fragilă, dar încăpățânată, asemenea Evangheliei. O pace care încearcă să dezarmeze mai întâi limbajul, inimile și reflexele violenței.

Ales după un conclav scurt, cardinalul Robert Francis Prevost era aproape necunoscut marelui public. Augustinian american format în spiritualitatea Sfântului Augustin și în experiența misionară din Peru, noul Papă a adus cu sine sobrietatea unui om obișnuit mai degrabă cu tăcerea și rugăciunea decât cu luminile scenei publice. Tocmai această discreție avea să devină una dintre trăsăturile cele mai recognoscibile ale pontificatului său.

Primul an de pontificat a fost marcat nu doar de apeluri constante pentru pace și de intense inițiative diplomatice, ci și de publicarea exortației apostolice „Dilexi te”, unul dintre textele programatice ale începutului său de pontificat. În paginile acestui document, Papa Leon al XIV-lea propune o reflecție profundă asupra iubirii lui Dumnezeu ca răspuns la fragilitatea și neliniștea omului contemporan. Mai mult decât un text doctrinar, „Dilexi te” pare aproape o invitație la redescoperirea tandreții Evangheliei într-o lume tot mai obosită de conflict, individualism și teamă.

În doar un an, Leon al XIV-lea a traversat crize internaționale majore, de la escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu până la tensiunile dintre marile puteri. A vorbit despre Gaza, Ucraina, Sudan, Liban și Iran nu ca un lider politic, ci ca un păstor preocupat de suferința concretă a oamenilor. În repetate rânduri a denunțat scandalul unei lumi care găsește resurse pentru arme, dar nu pentru spitale și școli. „Miliarde sunt folosite pentru a ucide și a distruge”, avertiza el, în timp ce „nu se găsesc resurse pentru a vindeca și a educa”.

Și totuși, în ciuda fermității apelurilor sale, Papa Leon al XIV-lea nu are stilul confruntării. Atacat public inclusiv de președintele SUA, Donald Trump, criticat pentru pozițiile sale privind pacea și diplomația, Papa a răspuns fără agresivitate sau dramatism. „Nu mi-e teamă”, a răspus simplu, reafirmând că misiunea Bisericii rămâne aceea de a predica Evanghelia chiar și atunci când lumea preferă logica puterii. Poate imaginea cea mai adevărată a începutului acestui pontificat stă nu într-un mare gest istoric, ci în acea floare fragilă despre care vorbea Papa Leon la Crăciun — încăpățânată, tăcută și vie, crescând printre fisurile unei lumi obosite de războaie și de frică.

Mulți văd în Sanctitatea Sa continuitatea cu Papa Francisc, mai ales în atenția față de cei săraci, în apelurile pentru pace și în grija față de Creație. Dar stilul său este diferit. Mai liniștit. Mai contemplativ. Mai puțin spontan și mai puțin spectaculos. Dacă Papa Francisc a fost cel care a deschis drumuri noi și a împins Biserica spre larg, spre periferii, Papa Leon pare a fi Pontiful chemat să ofere orientare și stabilitate într-un timp marcat de oboseală spirituală și confuzie culturală.

Rădăcinile sale augustiniene sunt vizibile pretutindeni: în citatele frecvente din Sfântul Augustin, în catehezele dedicate Conciliului Vatican II, în insistența asupra interiorității și a convertirii inimii. Nu întâmplător, una dintre primele sale ieșiri după alegere a fost pelerinajul discret la sanctuarul Maicii Domnului a Bunului Sfat din Genazzano, aproape de Roma, un loc profund legat de spiritualitatea augustiniană.

În cadrul comemorării solemne dedicate Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, organizată pe 2 iunie 2025, în Capela Sixtină, în contextul Anului „Cardinal Iuliu Hossu”, Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj profund adresat românilor și Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, evocând figura cardinalului martir ca model de credință, libertate și speranță.

Papa l-a numit pe Fericitul Iuliu Hossu „apostol al speranței” și „om al dialogului”, subliniind fidelitatea sa față de Biserică în timpul persecuției comuniste și curajul cu care a apărat demnitatea umană. Pontiful a reluat și cuvintele devenite simbolice ale cardinalului martir: „Credința noastră este viața noastră”, afirmând că acest motto „ar trebui să devină motto-ul fiecăruia dintre noi”!

Privind acest prim an de pontificat, rămâne impresia unei prezențe calme într-o lume neliniștită. A unui Papă care vorbește puțin despre sine și mult despre Cristos. A unui Pontif care încearcă să țină Biserica departe de radicalizări și lupte ideologice, reamintind că unitatea nu se construiește în jurul strategiilor sau al taberelor, ci „în Acela care este Unul”. 

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi