Marţi în Săptămâna Luminată – Luca 24, 12-35

Textul biblic
¹²Atunci Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt. Aplecându-se, a văzut numai giulgiurile şi a plecat mirat de ceea ce s-a întâmplat. ¹³Şi iată că în aceeaşi zi, doi dintre ei se duceau spre un sat al cărui nume era Emáus, care era cam la şaizeci de stádiide Ierusalím. ¹⁴Aceştia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. ¹⁵Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. ¹⁶Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. ¹⁷El le-a spus: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?”. Ei s-au oprit trişti. ¹⁸Unul dintre ei, numit Cleópa, răspunzând, i-a spus: „Numai tu eşti străin în Ierusalím şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?”. ¹⁹El le-a zis: „Ce anume?”. Ei au spus: „Cele despre Isus Nazarinéanul, care era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor.²⁰Cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. ²¹Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israélul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! ²²Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă ²³şi, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. ²⁴Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut”. ²⁵Atunci le-a spus: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! ²⁶Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?”. ²⁷Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturilecele referitoare la el. ²⁸Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. ²⁹Dar ei l-au îndemnat insistent: „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!”. Atunci a intrat să rămână cu ei. ³⁰Şi pe când stătea la masă cu ei, [Isus] luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. ³¹Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut [dinaintea] lor. ³²Iar ei spuneau unul către altul: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?”. ³³Şi ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalím. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei, ³⁴care le-au zis: „Domnul a înviat într-adevăr şi s-a arătat lui Símon”. ³⁵Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

Meditaţie
Acest episod evanghelic relatat de sfântul Luca reprezintă imaginea felului în care Domnul înviat e prezent şi astăzi în viaţa noastră şi cum putem să-l întâlnim. Cei doi pelerini reprezintă imaginea Bisericii, care se transformă cu totul atunci când, în Liturghia cuvântului şi a pânii, îl experimentează pe Cel Viu şi se uneşte profesiunii de credinţă a lui Petru, care l-a văzut. Cei doi ucenici cunosc Scriptura, însă refuză scandalul crucii, ignorând faptul că aceasta e cheia necesară pentru a o putea pătrunde şi înţelege. Domnul mort şi înviat ne ajută să înţelegem istoria lui ca împlinire şi explicaţie a întregului plan de mântuire.

Noi, cei de azi, nu l-am văzut pe Cel Înviat şi nici pe cei care l-au văzut. Credinţa noastră se întemeiază pe cuvântul celor care au văzut cu ochii lor (1,2). Şi noi, asemenea femeilor şi lui Petru, putem să facem pelerinajul spre mormânt şi să-l găsim gol. Cel Viu nu mai e acolo, dar nu ne-a lăsat singuri. El umblă pe căile lumii în căutarea celorlalţi nouăzeci şi nouă de fraţi rătăciţi, pe care îi urmăreşte, îi întâlneşte şi îi însoţeşte în drumul de reîntoarcere la casa Tatălui.

Isus se apropie de fiecare dintre noi, aşa cum s-a apropiat şi de cei doi ucenici de la Emaus. Face aceiaşi paşi pe care îi facem noi, fie că sunt paşi plini de speranţă, fie de dezamăgire, fie de moarte, fie de viaţă. Ne vine în întâmpinare în viaţa de zi cu zi, unindu-se cu noi pe cale, oriunde am merge. Nu se îndepărtează de noi, chiar dacă noi ne îndepărtăm de el. Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut. Inima noastră e moartă şi împietrită, ochii nostri, stăpâniţi de spaimă, sunt incapabili să-l recunoască. Sunt închişi încă de atunci când, la picioarele pomului, au fost deschişi de minciună să poată vedea goliciunea noastră, însă acum, cel care a fost atârnat pe lemn, ne încălzeşte inima şi ne purifică vederea. Chiar dacă e nevăzut, ştim că a venit să rămână cu noi. Atât cei care l-au văzut cât şi noi, care am primit mărturia, ajungem la el prin vestirea învierii lui, prin cuvântul său şi prin frângerea pâinii.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo din Luca
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA