Ȋn perioada 2-3 noiembrie 2018, s-au desfăşurat ȋn localitatea Sâmartin, judeţul Bihor, exerciţiile spirituale pentru familii , organizate de Eparhia Greco-Catolică Oradea, ȋmpreună cu Biroul Pastoral, Departamentul Familii –Adulţi.
Tema exerciţiilor spirituale pentru familii a fost ,,Dialogul dintre soţi “. Părintele Vicar General Mihai Vătămănelu şi părintele Mihai Tegzeş responsabil cu pastoriația familiilor, au analizat şi dezbătut această temă în patru conferințe.
Ȋn prima zi a dezbaterilor, această temă a fost analizată de către părintele Mihai Tegzeș, din două puncte de vedere şi anume: ,,Chemaţi să creştem spiritual ȋn cuplu’’ şi ,,Ascultarea ȋn familie’’. A existat și un moment de împărtășire ȋn care cei prezenţi au conştientizat faptul că trebuie să acorde o atenţie mai mare realităţii concrete, să nu-şi piardă speranţa din cauza limitelor și să nu renunţe să caute plinătatea de iubire şi de comuniune.
Cea de a doua zi a început cu celebrarea Sfintei Liturghii, iar mai apoi prima conferință a fost ținută de Părintele Vicar General Mihai Vătămănelu având ca temă: ,,Buna comunicare ȋntre familii’’. După momentul de împărtășire a urmat părintele Mihai Teghzeș cu cea de a doua conferință intitulată ,,Decizii luate ȋmpreună’’. Prin intermediul acestor teme s-a subliniat relaţia rodnică a perechii care devine o imagine pentru a descoperi şi a descrie misterul lui Dumnezeu, element fundamental ȋn viziunea creştină a Treimii contemplată ȋn Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfănt. Ascultând aceste reflecţii, cuplurile au ȋnţeles care este rolul căsătoriei, dar şi faptul că el, cuplul, devine o imagine pentru a descoperi şi a descrie misterul lui Dumnezeu.
Fiecare zi a ȋnceput cu –Rugăciunea Sfântului Părinte Papa Francisc pentru familii- după care au urmat o serie de discuţii pe marginea mai multor aspecte legate de familie precum: ,,Ce scop avem noi ca familie?’’, Care este scopul unei familii creştine?’’ sau ,,Ştiu să comunic propriile sentimente?’’, idei prezentate pe larg ȋn cartea ,,Uleiul care ȋntreţine flacăra iubirii” Comunitatea Caresto.
Familiile prezente au comunicat şi şi-au ȋmpărtăsit trăiri, experienţe din relaţia de cuplu, exemple de viaţă, precum şi cuvinte de ȋncurajare pentru cuplurile tinere, pentru a primi haruri prin rugăciune.
Aceste ȋntălniri au fost interactive, benefice şi ȋn acelaşi timp eficiente pentru dialogul dintre soţi, pentru autocunoaştere, pentru deschidere, pentru ca deciziile luate ȋmpreună să-i ajute să lucreze frumos şi eficient ȋn ,,via Domnului’’.
Maria Borz