Duminică, 30 ianuarie, comunitatea greco-catolică din Beiuș a sărbătorit hramul Bisericii  „Sfinții Trei Ierarhi”. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Părintele Florian Gui, ca preot prim celebrant și predicator, alături de frații preoți de la Mănăstirea „Fericiții episcopi români martiri” din Stâna de Vale. Au concelebrat preoți din Protopopiatul de Beiuș – Ghiurcă Emil (Ștei), Boța Marius (Pocola), Taichiș Marius (Drăgoteni), Butnaru Anton (Petrani), Flore Marius (Prisaca), Ilea Valentin (Ioaniș), Licuța Narcis (Grădinari) – alături de parohul locului pr. Zima Gh. Zorel și protopop al locului.

Liturghia a fost animată de corul bisericii noastre  Ioan Bușiția, ajutat de membrii din corul Asociației Avram Iancu, mărturie de comuniune ecumenică.

Părintele predicator a subliniat importanța și valoarea trăirii unui hram, respectiv provocările acestuia pentru enoriași – practica creștină, creșterea spirituală – prin citirea Cuvântului, rugăciune și practicarea carității, aducând exemple din viețile patronilor spirituali ai Bisericii parohiale.

La sfârșitul Liturghiei, Părintele paroh Zorel Zima le-a mulțumit celor prezenți, împărtășindu-și bucuria pentru prezența greco-catolică tot mai conturată la Stâna de Vale, în special sub chipul unei mănăstiri și al unui centru pastoral care încep să prindă viață.

Biroul de Presă