Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a reafirmat, la Budapesta, dorința restabilirii comuniunii depline dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Romei. Declarația a fost făcută la finalul celui de-al 27-lea Congres Internațional al Societății pentru Dreptul Bisericilor Orientale, desfășurat în 4 septembrie 2026, cu prilejul inaugurării noului Centru Ortodox de Dialog Creștin „Fanarion”.
Tema congresului din acest an, „Episcopul Romei: orizonturi viitoare din vechile tradiții pentru catolici și ortodocși”, a deschis o reflecție asupra primatului roman, a moștenirii comune a primului mileniu și a perspectivelor dialogului dintre cele două Biserici. Preafericirea Sa a subliniat că aceste teme se află în centrul preocupărilor teologice și canonice ale Patriarhiei Ecumenice.
În discursul său (integral aici), Patriarhul a amintit și legătura personală cu Societatea pentru Dreptul Bisericilor Orientale, din care a făcut parte încă de la înființare, în 1969, fiind primul vicepreședinte al acesteia, după studiile doctorale de Drept Canonic Oriental la Institutul Pontifical Oriental din Roma.
Un moment important al întâlnirii de la Budapesta a fost inaugurarea centrului „Fanarion”, conceput ca un spațiu permanent de întâlnire interortodoxă, intercreștină și interreligioasă. Potrivit Patriarhului, noul centru dorește să fie un loc al dialogului, al respectului reciproc și al „căutării răbdătoare a adevărului în iubire”, dar și un „atelier de ecumenism juridic”, pus în slujba dialogului teologic oficial dintre Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă.
Referindu-se la primatul Episcopului Romei, Patriarhul Ecumenic a reluat afirmația lui Joseph Ratzinger, ulterior Papa Benedict al XVI-lea: „Roma nu poate cere Orientului, în privința doctrinei primatului, mai mult decât ceea ce a fost formulat și trăit în primul mileniu”. În aceeași cheie, Patriarhul a amintit cuvintele predecesorului său, Atenagora, care îl numea pe Papa Paul al VI-lea „succesorul lui Petru, primul între noi în cinste, cel care prezidează în iubire”.
Pentru Patriarhul Ecumenic, această expresie sintetizează înțelegerea ortodoxă a primatului roman: „un primat al slujirii în iubire, exercitat în interiorul, și niciodată deasupra, comuniunii Bisericilor surori”.
Preafericirea Sa Bartolomeu I a evocat apoi Pentahia, cele cinci mari Scaune ale Romei, Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, care în primul mileniu creștin exprimau în mod vizibil unitatea Bisericii universale. Patriarhul a vorbit despre comuniunea dintre acestea ca despre o realitate în care fiecare prezida în propriul său loc, toți fiind uniți „în aceeași credință și în același Potir euharistic”.
În același context, Patriarhul a făcut referire la titlul de „Patriarh al Occidentului”, readus în Annuario Pontificio în anul 2024. Restaurarea acestui titlu a fost descrisă de Bartolomeu I drept „un pas mic, dar deloc lipsit de importanță, elocvent prin simbolismul său și încurajator pentru continuarea dialogului nostru teologic”.
Spre finalul discursului, Patriarhul Ecumenic a vorbit despre rana separării dintre Răsărit și Apus, afirmând că ruptura comuniunii „a sfâșiat tunica fără cusătură a Domnului”. Dar, a adăugat acesta, această durere nu poate fi despărțită de speranță.
„Așteptăm, prin har și cu ajutorul Celui de Sus, restabilirea comuniunii depline cu Biserica Romei, în unicul Trup al unicei, sfintei, catolicei și apostolicei Biserici, pentru ca Pentahia să poată fi din nou întreagă, iar «lira cu cinci coarde» a Bisericii universale să răsune din nou în plinătatea armoniei sale de odinioară”, a spus Patriarhul Bartolomeu I.
La încheierea congresului, Patriarhul Bartolomeu I și-a exprimat dorința ca noul centru „Fanarion” de la Budapesta să devină „o adevărată răscruce de întâlnire între creștinii tuturor confesiunilor și între toți cei care Îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate”.
Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
Mihaela Caba-Madarasi
Foto: © Ecumenical Patriarchate
