«În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Spirit.
Pacea să fie cu voi!

Dragi frați și surori,  bine ați venit!

Sunt foarte fericit să vă întâlnesc: educatori din întreaga lume și angajați la toate nivelurile, de la școala primară până la universitate.

După cum știm, Biserica este Mamă și Învățătoare (cf. Sfântul Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Mater et Magistra, 15 mai 1961, 1), iar voi contribuiți la întruchiparea chipului ei pentru atât de mulți elevi și studenți cărora vă dedicați educația. Datorită constelației luminoase de carisme, metodologii, pedagogii și experiențe pe care le reprezentați și datorită angajamentului vostru „polifonic” în Biserică, în dieceze, congregații, institute religioase, asociații și mișcări, voi garantați milioane de tineri o educație adecvată, păstrând întotdeauna binele persoanei în centrul transmiterii cunoștințelor umanistice și științifice.

Și eu am fost profesor în instituțiile de învățământ ale Ordinului Sfântului Augustin și, prin urmare, aș dori să împărtășesc cu voi experiența mea, abordând patru aspecte ale doctrinei Doctorului Gratiae pe care le consider fundamentale pentru educația creștină: interioritatea, unitatea, iubirea și bucuria. Acestea sunt principii pe care aș dori să le transform în pietrele de temelie ale unui drum pe care îl putem parcurge împreună, făcând din această întâlnire începutul unui parcurs comun de creștere și îmbogățire reciprocă.

În ceea ce privește interioritatea, Sfântul Augustin spune că „sunetul cuvintelor noastre lovește urechile, dar adevăratul învățător se află în interior” (In Epistolam Ioannis ad Parthos Tractatus 3,13), adăugând: „Cei pe care Spiritul nu-i învață în interior pleacă fără să fi învățat nimic” (ibid.). El ne reamintește astfel că este o greșeală să credem că cuvintele frumoase sau sălile de clasă, laboratoarele și bibliotecile bune sunt suficiente pentru a preda. Acestea sunt doar mijloace și spații fizice, desigur utile, dar Învățătorul este în interior. Adevărul nu circulă prin sunete, pereți și coridoare, ci în întâlnirea profundă dintre oameni, fără de care orice propunere educațională este sortită eșecului.

Trăim într-o lume dominată de ecrane și de filtre tehnologice adesea superficiale, în care elevii au nevoie de ajutor pentru a intra în contact cu sinele lor interior. Și nu numai ei. Chiar și pentru educatori, care sunt adesea obosiți și supraîncărcați cu sarcini birocratice, există riscul real de a uita ceea ce Sfântul John Henry Newman a rezumat cu expresia: cor ad cor loquitur („inima vorbește inimii”) și ceea ce Sfântul Augustin a recomandat, spunând: „Nu privi în afară. Întoarce-te la tine însuți. Adevărul se află în tine” (De vera religione, 39, 72). Acestea sunt expresii care ne invită să privim educația ca pe un drum pe care profesorii și discipolii îl parcurg împreună (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Constituția apostolică Ex corde Ecclesiae, 15 august 1990, 1), conștienți că nu caută în zadar, dar, în același timp, că trebuie să continue să caute chiar și după ce au găsit. Numai acest efort umil și comun – care în contextul școlar ia forma unui proiect educațional – poate apropia elevii și profesorii de adevăr.

Acest lucru ne conduce la al doilea cuvânt: unitate. După cum probabil știți, deviza mea este: In Illo uno unum. Aceasta este, de asemenea, o expresie augustiniană (cf. Ennaratio in Psalmum 127, 3), care ne amintește că numai în Cristos găsim cu adevărat unitatea, ca membri uniți cu Capul și ca tovarăși în călătoria învățării continue în viață.

Această dimensiune a „împreună”, constant prezentă în scrierile Sfântului Augustin, este fundamentală în contextul educațional, ca o provocare de a ne „decentra” și ca un stimulent pentru a crește. Din acest motiv, am decis să preiau și să actualizez proiectul Pactului Educațional Global, care a fost una dintre viziunile profetice ale venerabilului meu predecesor, Papa Francisc. La urma urmei, așa cum ne învață Maestrul din Hippo, ființa noastră nu ne aparține: „Sufletul tău”, spune el, „nu mai este al tău, ci aparține tuturor fraților și surorilor tale” (Ep. 243, 4, 6). Și dacă acest lucru este adevărat în sens general, este cu atât mai adevărat în reciprocitatea tipică proceselor educaționale, în care împărtășirea cunoștințelor nu poate fi văzută decât ca un mare act de iubire.

De fapt, chiar acest cuvânt – iubire – este al treilea cuvânt. Un cuplet augustinian ne oferă multe motive de reflecție în acest sens: „Iubirea lui Dumnezeu este prima poruncă, iubirea aproapelui este prima practică” (In Evangelium Ioannis Tractatus 17, 8). În domeniul educației, fiecare dintre noi ar putea să se întrebe ce angajament ne asumăm pentru a răspunde nevoilor cele mai urgente, ce eforturi depunem pentru a construi punți de dialog și pace, chiar și în cadrul comunităților didactice, ce capacitate avem de a depăși prejudecățile sau viziunile limitate, ce deschidere avem în procesele de co-învățare, ce eforturi depunem pentru a răspunde nevoilor celor mai fragili, săraci și excluși. Împărtășirea cunoștințelor nu este suficientă pentru a preda: este nevoie de iubire. Numai astfel va fi fructuoasă pentru cei care o primesc, în sine și, mai presus de toate, pentru caritatea pe care o transmite. Predarea nu poate fi niciodată separată de iubire, iar una dintre dificultățile actuale ale societăților noastre este că nu mai știm să apreciem suficient marea contribuție pe care profesorii și educatorii o aduc comunității în acest sens. Dar să fim atenți: a afecta rolul social și cultural al educatorilor înseamnă a ipoteca propriul nostru viitor, iar o criză în transmiterea cunoștințelor aduce cu sine o criză a speranței.

Și ultimul cuvânt cheie este bucuria. Adevărații profesori educă cu zâmbetul pe buze, iar provocarea lor este să aducă zâmbete în adâncul sufletelor discipolilor lor. Astăzi, în contextul nostru educațional, este îngrijorător să vedem simptomele unei fragilități interioare răspândite, care se accentuează la toate vârstele. Nu putem închide ochii la aceste strigăte silențioase de ajutor; dimpotrivă, trebuie să ne străduim să identificăm cauzele care stau la baza lor. Inteligența artificială, în special, cu cunoștințele sale tehnice reci și standardizate, poate izola și mai mult elevii deja izolați, dându-le iluzia că nu au nevoie de ceilalți sau, mai rău, sentimentul că nu sunt demni de ei. Rolul educatorilor, pe de altă parte, este un angajament uman, iar bucuria procesului educațional este în întregime umană, o „flacără care topește sufletele și le unește pe multe într-unul singur” (Sfântul Augustin, Confesiuni, IV, 8,13).

Prin urmare, dragi prieteni, vă invit să faceți din aceste valori – interioritate, unitate, iubire și bucurie – „pietrele de temelie” ale misiunii voastre față de elevii voștri, amintindu-vă cuvintele lui Isus: „Orice ați făcut pentru unul dintre acești frați ai mei mai mici, pentru mine ați făcut” (Mt 25,40). Frați și surori, vă mulțumesc pentru munca valoroasă pe care o faceți! Vă binecuvântez din inimă și mă rog pentru voi.»

Sursa: www.vatican.va