În acest An jubiliar al Speranţei, în perioada 14-16 octombrie 2025 a avut loc la Mănăstirea Carmelită din Luncani, jud. Bacău, Adunarea Generală şi întâlnirea formativă a Conferinţelor Superioarelor Majore şi Superiorilor Majori din România (CRSM-CSRM). Această reuniune marchează încheierea unui trieniu, care a cuprins trei tematici, trei direcţii de reflecţie şi formare: Timpul în 2023, Spaţiul în 2024 şi tema din acest an, Relaţiile.

De fapt, acest parcurs a constituit un prilej de bogată informare, pusă în slujba formării şi aprofundării unor aspecte determinante pentru trăirea vocaţiei de persoane consacrate, cu scopul de a conduce la o transformare, care să ne însufleţească să perseverăm pe drumul convertirii.

Pe tot parcursul întâlnirii a fost prezent PS Ioan Călin Bot, episcop eparhial de Lugoj şi responsabil din partea CER, care i-a întâlnit şi pe responsabilii de viaţa consacrată eparhiali şi diecezani, membri ai Oficiului pentru Viaţa Consacrată.

Întâlnirea formativă a fost încredinţată părintelui Bogdan Balaşcă, OFMConv. care, în contextul tematicii Relaţiilor, a împărtăşit într-o primă parte subiectul complex şi oarecum paradoxal intitulat „Nevoia şi teama de relaţii”. În cea de-a doua parte a întâlnirii formative, prelegerea a avut scopul de a-i conduce pe cei prezenţi să înţeleagă ce înseamnă a trece de la „a ne face” relaţii la „a trăi” relaţii. Persoanele consacrate prezente au beneficiat de un timp de reflecţie personal, iar după-amiază au reflectat pe grupuri mici, împărtăşind apoi în plen rodul acestor reflecţii.

A reieşit nevoia de a creşte tot mai mult în autenticitate, în unitatea dintre relaţia cu Dumnezeu alimentată prin liturgie şi relaţia cu fraţii şi surorile, manifestată prin milostivire, comuniune şi trăită prin caritate.

Superioarele sau delegatele lor prezente şi superiorii prezenţi şi-au reînnoit angajamentul de a merge în continuare împreună, susţinându-se unii pe alţii pe drumul formativ şi al mărturiei profetice a comuniunii inter-congregaţionale.

Joi, 16 octombrie, în cadrul Adunării Generale CRSM, a fost aleasă noua conducere a Federaţiei CRSM, compusă din preşedinta: sr. Ildikó Homa, SSS; vicepreşedinte: sr. Lenuţa Băcăoanu, SCMP; consiliere: sr. Ana Vereş, SFMA, sr. Teodorina Birtoc, CMD, şi sr. Cinzia Colleoni, CM.

Timpurile de azi ne provoacă să rămânem ancoraţi în valorile esenţiale care izvorăsc din relaţia autentică cu Dumnezeu şi conduc la relaţii fraterne autentice. Conferinţele Superioarelor Majore şi Superiorilor Majori din România invită şi încurajează toate congregaţiile să meargă împreună cu pasiune pe drumul speranţei.

Comunicatul comun CRSM şi CSMR

Sursa: www.ercis.ro