Textul biblic
1După acestea, era o sărbătoare a iudeilor, iar Isus a urcat la Ierusalím. 2În Ierusalím, lângă Poarta Oilor, era o piscină numită în evreieşte Betésda, care avea cinci porticuri. 3Sub acestea zăceau o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, paralizaţi. 4.5Se afla acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. 6Văzându-l zăcând şi ştiind că [suferă] de mult timp, Isus i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”. 7Bolnavul i-a răspuns: „Doamne, nu am niciun om ca să mă facă să cobor în piscină când apa este agitată. Până când vin eu, coboară altul înaintea mea”. 8Isus i-a zis: „Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!”. 9Şi, îndată, omul s-a vindecat, şi-a luat targa şi umbla. Dar ziua aceea era sâmbătă. 10Aşadar, iudeii i-au spus celui vindecat: „Este sâmbătă şi nu-ţi este permis să-ţi duci targa”. 11Dar el le-a răspuns: „Cel care m-a vindecat, acela mi-a zis: «Ia-ţi targa şi umblă!»”. 12Ei l-au întrebat: „Cine este omul care ţi-a zis: «Ia-o şi umblă!»?”. 13Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Isus se îndepărtase, iar în locul acela era [o mare] mulţime. 14După acestea, Isus l-a găsit în templu şi i-a zis: „Iată, te-ai făcut sănătos! Să nu mai păcătuieşti niciodată, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău!”. 15Omul a plecat şi le-a făcut cunoscut iudeilor că Isus este cel care l a vindecat.

Meditaţie
Cel bolnav este «un om», imaginea întregii omeniri. Acesta zace în mijlocul unei mulţimi de oameni asemenea lui, bolnavi cu toţii, ce stau în picioare. Sunt «orbi şi şchiopi», care nu au acces la Templu (cf. 2Samuel 5,8 [2Regi 5,8 în alte ediţii]). Incapabili să «umble» după Cuvânt, sunt nişte condamnaţi pe care Legea îi exclude din viaţă şi îi condamnă la moarte. Condiţia lor e aceea de dispreţuiţi, lipsiţi de esenţa vieţii.
Pentru Isus, aceasta e cea de-a doua călătorie la Ierusalim. De data aceasta nu mai pune accentul pe Templu, din care a scos animalele de jertfă (2,15), ci stă printre cei marginalizaţi. În cele din urmă, el însuşi, exclus şi jerfit, va deveni Templul cel Nou (2,18-22). Paraliticul ştie că soarta lui e moartea. Cuvântul îi oferă darul vindecării din acea boală de moarte. Originea acelei condiţii «de infirmitate» e un «păcat» (v. 14), neprecizat, dar menţionat. Păcatul înseamnă separarea omului de începutul şi sfârşitul său (Isus, Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul). Legea nu face altceva decât să-l scoată în evidenţă, ba chiar induce în cel ce-şi recunoaşte starea de păcătos o resemnare în faţa răului, care îl face să spună: «Nu se poate altfel, decât aşa. Mai bine nu m-aş fi născut!». Cel care se consideră drept, însă, e un orb care are impresia că vede (9,41). Atunci, răul poporului e resemnarea iar cel al conducătorilor societăţii e orbirea.
Omul se defineşte prin concepţiile pe care le are despre sine, lume, Dumnezeu şi Lege. Legea, în sine, e bună, arată binele şi condamnă răul, însă întrucât suntem cu toţii păcătoşi, ea învinovăţeşte pe cel care e conştient de păcatul său, făcându-l să zacă în moarte, şi îl orbeşte pe cel care nu se consideră păcătos, ţinându-l prizonierul autojustificării. În ambele cazuri e interpretată ca ceva absolut, iar omul e sacrificat în favoarea ei. Astfel, devine o Lege pervertită, îndreptată în direcţia opusă vieţii, iar păstrătorii ei au puterea doar de a-l ţine pe om în robia morţii.
Isus ne eliberează de rău şi de vinovăţie, redându-i Legii sensul pozitiv, lui Dumnezeu înfăţişarea de Tată iar nouă pe cea de fii. Acestei interpretări i se opune cea a iudeilor, care au făcut din ea garanţia subjugării celorlalţi. Trecerea cea mai dificilă e cea de la Lege la Evanghelie (cf. Filipeni 3,1-9), de la păcat la iertare, de la vinovăţie la împăcare, de la ceea ce am vrea să fim la ceea ce suntem, adică fii ai lui Dumnezeu. Această trecere, această convertire înseamnă a crede în iubirea lui Dumnezeu pentru noi (Ioan 4,16), care ne ajută să trecem din moarte la viaţă. Isus tocmai acest lucru îl face: îl îngrijeşte şi îl vindecă pe om, astfel încât să devină sănătos, capabil să umble şi să-şi ridice targa pe care era ţinut prizonier. Cel suferind se poate ridica, desţelenit din amorţirea de moarte, şi redevine un viator, călător spre veşnicie.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA