Luni în săptămâna a 4-a după Paşti – Ioan 6,56-69

Textul biblic
⁵⁶Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. ⁵⁷Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. ⁵⁸Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”. ⁵⁹Acestea le-a spus în timp ce învăţa în sinagoga din Cafárnaum. ⁶⁰Auzind [acestea], mulţi dintre discipolii lui au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?”. ⁶¹Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: „Vă scandalizează acest lucru? ⁶²Dar dacă l-aţi vedea pe Fiul Omului urcându-se acolo unde era mai înainte? ⁶³Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă. ⁶⁴Dar sunt unii dintre voi care nu cred!”. De fapt, Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda. ⁶⁵Şi le-a zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl”. ⁶⁶După aceasta, mulţi dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau după el. ⁶⁷Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?”. ⁶⁸Símon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, ⁶⁹iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”.

Meditaţie
Rodul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului e darul posibilităţii de a trăi în el şi el în noi, de a ne împleti existenţele până la amestecare şi omogenizare, până la a deveni o singură substanţă. A trăi în el înseamnă comuniunea de viaţă specifică iubirii. De fapt, iubirea nu este con-fuzie (fuziune) ce anulează presoanele, nici canibalism, prin care unul îl suprimă pe celălalt, ci comuniune între două persoane ce rămân, totuşi, distincte. Iubirea înseamnă a-l primi pe celălalt în noi înşine, a deveni locuinţă pentru celălalt. Asta înseamnă prezenţa reală a unuia în celălalt în iubirea reciprocă. De aceea, un dobitoc care ar mânca pâinea euharistică nu poate intra în comuniune cu Domnul pentru că nu-l iubeşte şi nu-l înţelege, aşa cum se întâmplă cu mulţi dintre cei ce participă la Euharistie fără să ştie ce fac.

Avem nevoie să mâncăm Trupul său ca să avem viaţă de la el, din el şi prin el. Acesta este misterul iubirii, ca cel iubit să devină viaţa celui care îl iubeşte, acaparând toată fiinţa sa, de la simţăminte la gândire, de la voinţă la acţiune. Spune sfântul Pavel: «Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine» (Galateni 2,20).

Celor care ceruseră un semn din cer, precum mana, Isus le spune că aceasta e un semn trecător a-l celei pe care o va da el. Chiar şi pâinea pe care au mâncat-o pe muntele fericirilor e superioară manei, de aceea a fost nevoie să fie culese toate firimiturile, surplusul, pentru că acest surplus reprezintă însăşi realitatea al cărei semn e darul înmulţirii pâini, adic

Textul biblic
⁵⁶Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. ⁵⁷Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. ⁵⁸Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”. ⁵⁹Acestea le-a spus în timp ce învăţa în sinagoga din Cafárnaum. ⁶⁰Auzind [acestea], mulţi dintre discipolii lui au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?”. ⁶¹Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: „Vă scandalizează acest lucru? ⁶²Dar dacă l-aţi vedea pe Fiul Omului urcându-se acolo unde era mai înainte? ⁶³Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă. ⁶⁴Dar sunt unii dintre voi care nu cred!”. De fapt, Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda. ⁶⁵Şi le-a zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl”. ⁶⁶După aceasta, mulţi dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau după el. ⁶⁷Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?”. ⁶⁸Símon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, ⁶⁹iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”.

Meditaţie
Rodul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului e darul posibilităţii de a trăi în el şi el în noi, de a ne împleti existenţele până la amestecare şi omogenizare, până la a deveni o singură substanţă. A trăi în el înseamnă comuniunea de viaţă specifică iubirii. De fapt, iubirea nu este con-fuzie (fuziune) ce anulează presoanele, nici canibalism, prin care unul îl suprimă pe celălalt, ci comuniune între două persoane ce rămân, totuşi, distincte. Iubirea înseamnă a-l primi pe celălalt în noi înşine, a deveni locuinţă pentru celălalt. Asta înseamnă prezenţa reală a unuia în celălalt în iubirea reciprocă. De aceea, un dobitoc care ar mânca pâinea euharistică nu poate intra în comuniune cu Domnul pentru că nu-l iubeşte şi nu-l înţelege, aşa cum se întâmplă cu mulţi dintre cei ce participă la Euharistie fără să ştie ce fac.

Avem nevoie să mâncăm Trupul său ca să avem viaţă de la el, din el şi prin el. Acesta este misterul iubirii, ca cel iubit să devină viaţa celui care îl iubeşte, acaparând toată fiinţa sa, de la simţăminte la gândire, de la voinţă la acţiune. Spune sfântul Pavel: «Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine» (Galateni 2,20).

Celor care ceruseră un semn din cer, precum mana, Isus le spune că aceasta e un semn trecător a-l celei pe care o va da el. Chiar şi pâinea pe care au mâncat-o pe muntele fericirilor e superioară manei, de aceea a fost nevoie să fie culese toate firimiturile, surplusul, pentru că acest surplus reprezintă însăşi realitatea al cărei semn e darul înmulţirii pâini, adică dăruirea de sine a lui Dumnezeu pentru orice trup în Trupul Fiului Omului.

Viaţa veşnică este plinătatea vieţii, viaţa cea adevărată, deplină, specifică lui Dumnezeu. Aceasta e dăruită celui care mânâncă această pâine, care e Fiul, şi trăieşte din el în aşa fel încât să poată afirma: «pentru mine, a trăi este Hristos» (Filipeni 1,21).

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA