SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A V-A DIN POSTUL MARE – Mc 8, 27-31

Textul biblic
²⁷ Isus şi discipolii săi au plecat spre satele Cezareii lui Fílip. Pe drum i-a întrebat pe discipolii săi, spunându-le: „Cine spun oamenii că sunt eu?”. ²⁸ Iar ei i-au spus: „«Ioan Botezătorul», alţii, «Ilíe», iar alţii, «Unul din profeţi»”. ²⁹ Atunci, el i-a întrebat: „Dar voi cine spuneţi că sunt eu?”. Răspunzând, Petru i-a spus: „Tu eşti Cristosul!”. ³⁰ Şi le-a poruncit cu asprime să nu vorbească nimănui despre el. ³¹ Atunci a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie.

Meditație
„Dar voi cine ziceți că sunt Eu?” Isus ne întreabă pe fiecare: „Cine sunt Eu pentru tine?”, iar răspunsul la această întrebare, adresată personal mie, nu-l dau atât prin cuvinte, ci prin întreaga mea viață! De aceea sunt chemat să-L urmez nu pe acel Isus pe care-L am eu în minte, sau proiecțiile mele despre El, ci pe Acela pe care mi-L revelează Evanghelia, pe Cel care învinge răul și păcatul prin cruce. Ce spun oamenii despre Isus? Ce spune Petru? Ce spune Isus despre Sine? Toate aceste întrebări ne ajută să vedem ce înseamnă să gândim ca oamenii, ca lumea, dar mai ales ne descoperă logica divină a unui Dumnezeu a cărui putere stă în iubire și în slujire și nu în dominarea celuilalt. Psalmul 2 ne vorbește despre un rege misterios, desemnat de Domnul, care să aibă stăpânirea peste pământ, mai presus de toți regii. Era așteptarea, din partea lui Israel, a unui Mesia, a unui rege care să înceapă pe pământ Împărăția lui Dumnezeu. Fragmentul evanghelic de astăzi ni-L propune pe Isus ca fiind Cristosul, Regele, invitându-ne să recunoaștem cine este Isus și de asemenea vom vedea și ce fel de rege este Isus. Întreaga Evanghelie se sprijină pe întrebarea: „Cine este Isus?”, iar Isus niciodată nu răspunde cine este El pentru că în loc să ne răspundă, El acționează, ne arată ce face: împlinește voia lui Dumnezeu, trăind ca un adevărat Fiul al Său.

În prima parte a Evangheliei se găsesc toate lucrurile pe care le face Isus: ajută paraliticul să umble, ajută surdul să audă, îl face pe mut să vorbească, pe orb să vadă, învie mortul și dă pâinea în deșert. Prin toate aceste minuni, ce a făcut Isus? A satisfăcut dorințele fiecărui om: a avea picioare care umblă, mâini care ating, urechi care aud, gură care vorbește, ochi care văd, inimă care trăiește, așadar Isus a satisfăcut nevoile omului. Însă rămâne adevărata problemă, a nevoii fundamentale a omului. Odată ce omului i-au fost satisfăcute nevoile, odată ce a primit darurile, îi lipsește ceva profund: să recunoască faptul că Isus se află în spatele tuturor darurilor. Iar în momentul în care omul nu face acest lucru atunci este grav. Un om este fiu când își cunoaște părinții, când instaurează cu ei un raport de iubire. Așadar, este vorba de trecerea de la satisfacerea nevoilor primare, pe care fiecare om le are, la satisfacerea nevoii după relație, care definește ființa fiecărui om. În acest loc începe discursul credinței creștine: adică, ce fel de relație ai tu cu această persoană? Credința nu constă atât în a ști cine este Dumnezeu, ci credința constă în a ști ce relație ai cu Dumnezeu, cine este El pentru tine.

La urmă discipolii vor spune: „Tu ești Cristosul!”. Cristos devenise un fel de nume al lui Isus. Mereu se spune „Isus Cristos”, ca și cum Cristos ar fi numele. Însă „Cristos” înseamnă „Cel care este consacrat rege”, Mesia așteptat să elibereze poporul. Evanghelistul Marcu niciodată nu spune că Isus este Cristosul. Zice acest lucru numai la jumătatea Evangheliei, dar în toate părțile anterioare nu face nimic altceva, decât să ne arate ceea ce El face, astfel încât să înțelegem cine este El. Așadar, Cristosul este Cel care ne ajută să umblăm, să vedem, să ascultăm, să vorbim, este cel care-l „reface nou” pe om, pentru că doar Dumnezeu are puterea de a crea și a aduce totul la viață. Petru răspunde în numele tuturor, și-i dă un răspuns destul de just pentru acest moment al drumului înfăptuit cu Isus. „Tu ești Cristosul”. Cristos este Mesia, Cel așteptat, cel în care toți speră, iar răspunsul lui Petru este: „Tu ești speranța omenirii”. Altfel spus: „Ceea ce Tu faci răspunde și împlinește toate dorințele pe care noi le avem: dorința de a fi mântuiți, eliberați de cel rău și de păcat, de sclavie, de boală, de foame, de lipsa comunicării, de orbire, într-un cuvânt dorința de a fi vii cu adevărat”. El este marea mea dorință, marea mea speranță: acest adevăr l-a înțeles Petru și acest adevărat suntem chemați să îl înțelegem și noi. În acest sens îndemnul de a nu mai vorbi despre El înseamnă că acum nu mai este vorba de a face ceva, ci de a-L privi și asculta. Uneori noi vorbim despre Isus, pornind de la ceea ce noi cunoaștem despre El, exprimând viziunea noastră. În acest loc ni se cere să suspendăm pentru un timp discursul nostru despre Isus, ca să-L ascultăm și să-L privim pe El. De aceea, să fim cu luare aminte la ceea ce ne spune textul, să auzim întrebarea pe care ne-o adresează și să încercăm să răspundem fiecare în sinceritatea inimii: „Cine este Isus pentru mine, în acest moment al vieții mele și cine zic eu că este El?”.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Marco,

adaptare: pr. Răzvan Iacob VASILE