1738–31 octombrie 1805

,, Atât la Blaj, cât si în Oradea, a promovat cultura si literatura poporului român si , pentru aceasta si alte virtuti, îl lauda contemporanii, Gheorghe Sincai si Samuil Micu” .

Dieceza Greco-Catolica de Oradea a avut privilegiul de a-l avea Episcop pe Ignatie Darabant timp de saptesprezece ani(1788-1805). In tot ce a întreprins, a fost un creator de opere durabile sau un deschizator de drum. Poate ar fi îndeajuns de amintit zidirea celor doua Catedrale, Catedrala,,Sf.Nicolae”din Oradea—cea anterioara a fost pustiita de un incendiu– si Catedrala,,Sf.Dumitru”din Beius–, documentul asezat în piatra de fundamen a acestei bisericii are înscris numele Episcopului Ignatie Darabant. Iacob Radu tine sa mentioneze ca Episcopul ,,a zidit pe spesele sale frumoasa biserica din Beius în anul 1796”.
A înaltat Catedralele pentru necontenita lauda adusa lui Dumnezeu si edificii de învatamânt si cultura, pentru o mai mare îmbogatire a sufletului si a ,,umanului”din om.
Este fondatorul ,,Seminarului Greco-Catolic” din Oradea, un institut,, menit sa devina izvor de lumina si cultura, de dragoste de limba si de neam pentru poporul român de la granitele apusene ale românismului”.
,,Cu toate ca Ignatie Darabant era o personalitate importanta a Bisericii Române Unite, biografia si activitatea sa sunt aproape necunoscute. Pâna la momentul actual nu exista o lucrare sistematica asupra vietii si activitatii lui”(Raimondo Rudolf Salanschi, ,,Din istoria Eparhiei Greco-Catolice de Oradea”—Geneza, integrare si devenire–, Academia Româna, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2014, p.235).
Ioan Darabant, viitorul Episcop Ignatiu(Ignatie) Darabant—numele Ignatiu i s-a dat la intrarea în Ordinul Sf.Vasile cel Mare– s-a nascut în comuna Vicea, din judetul Salaj. Parintii, Simion Alexandru, tatal, care provenea dintr-o familie nobila, si mama, Theodosia Dragos, erau foarte credinciosi, ceea ce i-a determinat, dupa despartire, sa se calugareasca.
Se pare ca la scurt timp dupa nasterea lui Ioan, familia s-a stabilit în comuna salajeana Manau, noteaza Iacob Radu în ,,Istoria Diecezei Române Unite a Orazii Mari”. Sunt localitati dragi Episcopului, mentionate în ,,Testamentul” sau cu sumele lasate bisericlor, chiar si bisericii din Arduzel, filie a parohiei din Benefalau- Benesat.
Nu avem date despre scoala primara facuta, dar studiile superioare le-a încheiat la,,Academia Regala” din Agria. A fost hirotonit preot de catre Episcopul greco-catolic de Muncaci, Manuel Olsavsky. In 1765, Episcopul Atanasie Rednic îl va aduce la Blaj si îl va numi vicar general.
A candidat de doua ori la scaunul episcopal din Blaj, fara sa-l obtina; dupa moartea Episcopului Rednic, Sinodul îl alege pe Grigore Maior, iar în urma retragerii acestuia, desi a obtinut cel mai mare numar de voturi, Imparatul l-a preferat pe Ioan Bob. Noul Episcop îl numeste pentru a treia oara vicar general, iar între anii 1773-1776 , concomitent, si prepozit.
Drumul vietii lui Darabant ia alt curs în anul 1788, cînd este numit Episcop al Diecezei de Oradea. Bula de confirmare de catre Papa este din 3 februarie 1789, iar peste un an, în 13 martie 1790, a fost consacrat Episcop în Catedrala din Blaj, de catre Episcopul Ioan Bob.
Imediat dupa consacrare, la 19 aprilie 1790, a tinut un sinod diecezan în care a facut cunoscuta ,,curia episcopala”, în care se observa grija de a avea colaboratori de valoare: Samuil Vulcan si, ulterior, Ioan Corneli. Tot atunci a impus tuturor preotilor cunoscuta reverenda catolica, cu cei 33 de nasturi si brâu, purtata pâna în 1989 în toata Biserica Greco-Catolica si sfintita prin martiriu în închisorile destinate Bisericii noastre prin actul nedrept al desfiintarii ei în 1948.
Timpul ,,Luminilor” este timpul pastoririi Episcopului Ignatie Darabant, el însusi fiind un ,, iluminist convins”, constient ca progresul neamului sau se poate realiza prin cultura.
Oradea era orasul în care se puteau afirma ideile ,,Scolii Ardelene”, având în vedere Episcopia Greco-Catolica si pe Episcopul Ignatie Darabant, ,,om cu vederi largi, sprijinitor al culturii”. In acea vreme, centrul de actiune si interes al românilor din diferite provincii ale Imperiului era la Oradea.Orasul Oradea reprezenta,, punctul cel mai apropiat de legatura cu capitala Ungariei, unde se va stabili de atunci pentru o bucata de timp, centrul cel mai activ al culturii românesti din Imperiu, prin ostenelile fructuoase ale unor benedictini ai scrisului nostru”– exponentii Scolii Ardelene (Mircea Tomus, ,,Gheorghe Sincai”, Editura pentru Literatura,1965,p.114).
Si, bine-nteles, se au în vedere si personalitatile, colaboratorii Episcopului, oamenii lui de încredere: Canonicii amintiti, Samuil Vulcan si Ioan Corneli,în primul rând, dar si altii, cu totii întregind tabloul Episcopiei oradene a acelei vremi.
Devenit Episcop, o grija deosebita a lui Ignatie Darabant a fost viata spirituala a enoriasilor sai si formarea crestina a tineretului. A dorit sa aiba în Dieceza sa,,o manastire de calugari basiliani”, ca la Blaj, care sa suplineasca pe preotii bolnavi, sa ajute apostolatul preotilor si sa,,îndemne poporul la primirea sfintei Uniri”, spune Iacob Radu, dar, din lipsa de fonduri, nu a reusit sa-si împlineasca gândul cel bun.
Episcopul a dat o importanta cu totul aparte vizitelor canonice, le-a considerat esentiale în apostolatul sau–,,scoborârea în mijlocul poporului a supremului pastor, pentru întarirea si propagarea credintei”, subliniaza Iacob Radu. A vizitat Valea Ierului, partile Aradului, Lipovei si a Timisoarei, unde, ca bun orator, a predicat despre morala crestina si despre Unirea Bisericii cu Roma. A convins si a reusit, prin cuvântul sau si prin exemple de înalta viata crestina, sa aduca la Unire localitatile Abram, Dijir,Gepiu, Fizis, Mociar, Prisaca, Rogoz, Vintere si Vad.
Pe cuprinsul Eparhiei, a construit 15 biserici, a numit preoti formati sub privira sa—prin salariile stabilite lor si învatatorilor scolilor confesionale, le asigura si un statut demn în societate.Mai mult, printr-un,, fond”instituit, aceeasi grija a avut-o pentru vaduvele preotilor, copiii orfani si pentru sustinerea copiilor de preoti în scoli.
Venind de la Blaj, Episcopul Ignatie Darabant a adus cu sine bogatia spirituala si culturala a ,,florilor darurilor”, a adus ,,luminile ” occidentale, cunoscute în scolile Blajului si în Apus, prin tinerii exceptionali trimisi, pentru continuarea studiilor la colegiile mari din Roma sau Viena: Colegiul Urban Pontifical ,,De Propaganda Fide” si Colegiul,,Sfânta Barbara”. In aceste Colegii se desavârsea stapânirea limbii latine si se deschideau continuu noi orizonturi de cunoastere si de cultura—a fost calea de formare a intelectualilor români din Transilvania.
Infiintarea ,,Seminarului Român Unit” din Oradea este una dintre cele mai mari realizari ale lui Ignatie Darabant– pâna la el clericii uniti studiau în ,,Seminarul(Academia)Episcopiei Romano-Catolice” din localitate. In urma cererii înaintate Imparatului Leopold al II-lea, în anul 1791, prin care solicita înfiintarea la Oradea a Seminarului pentru românii uniti, primeste aprobarea , la 30 ianuarie 1792.
In acel timp existau doua tipuri de seminarii:,,minus”(mici), un fel de camine-internat pentru cazare si educarea liturgica a clerului, si ,,maius”, seminarii teologice propriu-zise. La înfiintare, Seminarul,,Leopoldin” din Oradea se încadra în prima categorie si erau admisi nu numai tineri greco- catolici, ci si de alte nationalitati sau confesiuni. In timp, ,,Seminarul” a devenit renumita ,,Academie Teologica”.
Primul rector al ,,Seminarului Român Unit”a fost Canonicul Iosif Szilagyi(1792-1825), cel care a depasit,,greutatile începutului” si a lasat urmasilor sai,, o institutie de învatamânt organizata si cu renume, unde parintii îsi trimeteau cu încredere copiii pentru formarea educationala”( Op.cit., p.247).
Aici au studiat mari personalitati ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica: Ioan Vancea, viitorul mitropolit, Vasile Erdelyi, Alexandru Dobra, Ioan Alexi, deveniti episcopi, si mai aproape de timpul nostru, Iuliu Hirtea, Episcopul Oradiei din anii grei ai clandestinitatii, si Vasile Hossu, primul Episcop al Diecezei dupa obtinerea libertatii în 1989. De la acest ,,Seminar”, s-au ridicat,, un numar însemnat de canonici, sute de profesori si învatatori, avocati, functionari ai domeniului public …”.
Episcopii Ignatie Darabant si urmasul sau, Samuil Vulcan, continuând linia Episcopului Moise Dragos, înconjurati de preoti eruditi, au facut din curtea episcopala oradeana o adevarata academie de studii, deschisa tuturor problemelor vietii românesti, pentru o cunoastere profunda si bine documentata a trecutului, cu proiecte academice de dezvoltare a culturii. Episcopii au sprijinit elaborarea si publicarea operelor de valoare, toate actiunile având drept scop,,faurirea pe viitor a drumurilor de înaltare a neamului”.
Trebuie retinut ca,,marii carturari ai epocii, reprezentantii de seama ai Scolii Ardelene, si-au gasit în cadrul Episcopiei de Oradea un loc de concepere sau de finalizare a operelor lor”(Iudita Caluser, ,,Episcopia Greco-Catolica de Oradea”, ed.Logos ”94, p.323).
Gh.Sincai marturiseste ca sosind la Oradea, a fost primit,,cu drag si bunavointa” de ,,vechiul patron si protector, excelentisimul domn Ignatie Darabant si am fost rugat sa stau zilnic la masa-i ospitaliera si am primit îndata gazduire …”. Aceleasi sunt si sentimentele lui Samuil Micu Clain, care, pe cartea sa, ,,Teologia moraliceasca”, daruita Episcopului, a scris dedicatia:,,Stapânului si facatorului de bine, ocrotitorul oamenilor învatati, iubitorului de oameni si iubitorului de întelepciune si de stiinta, milostivului patron al celor ce se nevoiesc întru învatatura”.
Cu ajutorul lui Samuil Micu, Episcopul Darabant a tiparit, în limba româna si cu litere latine, pentru Biserica si credinciosi, carti fundamentale: ,,Sfânta Scriptura”, ,,Canoanele Sfintilor Parinti”, ,,Istoria Bisericeasca si Filozofia”, subliniaza în lucrarea sa Pr. Raimondo Rudolf Salanschi, amintind si de alte proiecte ale celor doi. Este perioada din care dateaza ,,cele 33 de opere în 44 de volume ale manuscriselor lui Samuil Micu, 9 volume de manuscrise ale lui Gheorghe Farcas si scrisorile si poeziile românesti si latinesti ale lui Ioan Corneli.
Una din deosebitele preocupari ale lui Ignatie Daraban a fost ,, Biblioteca diecezana”, bogata si într-un curs permanent de îmbogatire prin carti de valoare, în limba româna, latina, greaca, italiana, franceza, germana, maghiara etc., cu un continut eterogen, un fond de carte în continua crestere si prin donatii de mari biblioteci, cum au fost a Canonicului Ioan Corneli, o biblioteca cu o structura enciclopedica, a bibliotecii Episcopului însusi, obicei devenit traditie pâna în 1948—toti Episcopii Diecezei îsi vor dona bibliotecile personale ,,Bibliotecii diecezane”.
O alta latura a bogatiei Bibliotecii o constituia ,,multitudinea de manuscrise care s-au pastrat aici, provenind în principal de la Samuil Micu si Gheorghe Sincai”. Biblioteca Episcopiei Greco-Catolice de Oradea ,,era una din cele mai mari, bogate si bine dotate biblioteci din Transilvania”( Op.cit.,p.329).
La scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco- Catolica, în 1948, Biblioteca a fost arsa, putine carti au fost duse la Cluj, la fel au fost arse toate bibliotecile Bisericii Unite– la Blaj, ce nu a cuprins focul s-a aruncat în apele Târnavelor!!! — ,,Durerea unui singur ins face cât durerea lumii întregi”, spunea Antoine de Saint-Exupery…Durerea acestei barbarii, cât durerea unei lumi întregi, va ramâne pentru totdeauna durere…
Episcopul Ignatie Darabant, personalitate reprezentativa a ideilor stimulatoare ale Iluminismului european, a actionat potrivit programului politic, social si cultural al ,,Scolii Ardelene”. In timpul episcopatului sau, corifeii Scolii Ardelene au redactat primul memoriu politic al românilor din Transilvania :,, Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae”(1791), la care Ignatie Darabant a contribuit. Memoriul se caracterizeaza prin,,sistematizarea cererilor, ideilor si argumentelor enuntate, dar mai ales prin destinul si consecintele sale, este cel mai însemnat document revendicativ al românilor din Transilvania din veacul al XVIII”(Raimondo Rudolf Salanschi, Op.cit., p.242). Memoriul înaintat Cancelariei Aulice, cerea drepturi egale pentru natiunea româna din Transilvania, bazate pe originea latina a poporului român si a continuitatii neîntrerupte în Ardeal, o natiune purtatoare de valori, prin origine, limba si constiinta de sine.
Ramas fara raspuns, în anul urmator, 1792, la Blaj, se redacteaza al doilea ,,Supplex…”, într-o forma mai ampla si mai bine argumentata, semnat de Episcopul greco-catolic Ioan Bob si de cel ortodox, Gherasim Adamovici.
Episcopului Ignatie Darabant nu i-au lipsit amaraciunile, si ele veneau mai ales din partea episcopilor ortodocsi sârbi, cauzate de ingerintele lor în Dieceza Greco-Catolica de Oradea, de acuzatiile trimise Curtii vieneze. A urmat o ancheta, comisia l-a gasit nevinovat pe Ignatie Darabant, încât Episcopii ortodocsi au fost obligati sa-si retraga acuzatiile.
In ultimii ani ai vietii, Darabant ,,s-a putut dedica desavârsirii celor doua mari opere ale vietii sale: Seminarul si Biserica catedrala. Seminarul era în cele mai bune mâini sub rectorul Iosif Silaghi, iar la impozanta Catedrala se lucra cu zor, dar nu a ajuns sa o vada terminata, s-a îngrijit însa cu mâna larga prin testament despre terminarea ei”(Iacob Radu, Op. cit., p.89).
Trecutul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, ca trecutul întregii noastre Biserici, ofera fiecarei generatii motive de a continua,, lupta cea buna”. Biserica Unita cu Roma, prin viziunea, atitudinea si personalitatile ei, în tot cursul istoriei, a actionat din credinta, cu dragoste de Dumnezeu si oameni. Si mersul înainte în tot ce înseamna BINE, la noi, i se datoreaza ei si celor de înalta cultura, apropiati si solidari cu aceasta Biserica, prin viata traita si daruita celorlalti.
Referindu-se la acest subiect, Gabriel Liiceanu afirma:,,Un lant al iubirii leaga—sau ar trebui sa lege între ele– generatiile. Fiecare generatie, daca nu vrea sa dispara din istorie, este obligata sa priveasca mai întâi înapoi, ca sa poata pe urma sa împinga viata înainte si s-o faca sa renasca, de fiecare data, în splendoarea altei întruchipari”( Gabriel Liiceanu, ,,Nebunia de a gândi cu mintea ta”, Humanitas, Bucuresti,p.196).
Iar Scott Momaday(1934), istoric, eseist, poet, profesor universitar, membru al ,,Academiei Americane de Arte si Stiinte”, sustine si el acest adevar:,,Numai aplecându-ne asupra trecutului,putem avea taria faptelor de astazi”.
Ignatie Darabant a fost Preot, Episcop si Om, model pentru toti cei care nu vor sa-si risipeasca viata, azi si oricând. Parafrazând un îndemn al scriitorului Antoine se Saint-Exupery, Episcopul ar putea spune urmasilor:,,Eu am arat, voi trebuie sa semanati, eu am înaltat aceasta lucrare, voi trebuie sa-i dati stralucire,eu am cladit un templu,voi trebuie sa-l umpleti cu valori si frumuseti”.
Nu se stie ziua în care s-a nascut Episcopul Ignatie Darabant, dar se stie ca s-a stins din viata în ultima zi a lunii octombrie 1805 si ca a fost înmormântat în cripta Catedralei,,Sf.Nicolae” din Oradea. Am gasit potrivit sa-i readucem imaginea în atentie, astazi, odata cu recunostinta si omagiul nostru.
Aceeasi recunostinta si acelasi omagiu îl aducem si Episcopiei Greco-Catolice de Oradea ai carei Episcopi s-au remarcat prin înalta spiritualitate, cultura si devotament pentru neam.
Ne plecam sufletele în smerita rugaciune:,, Tine, Doamne, în Lumina si Iubirea Ta, sufletul Episcopului Ignatie Darabant si cu sfintii odihneste-l!”