„Pentru români, 10 mai este o data cu conotatie multipla. Sarbatorim Independenta României, dar, într-un alt registru, ne amintim si de nasterea la viata vesnica a episcopului Vasile Aftenie, „cel dintâi martir” din lungul sir al celor care aveau sa marturiseasca fidelitatea fata de Hristos si biserica Lui. O altfel de Zi a Independentei, care nu se proclama festiv, cu fanfara militara, ci tine mai curând de intimitatea memoriei sufletesti.

Racla VA – Aquila

Acum 68 de ani, pe 10 mai 1950, Domnul îsi primea servitorul credincios.

S-a scris mult, unori polemic, despre împrejurarile mortii si ale înmormântarii sale. Dincolo de orice controversa, esentialul se cunoaste: moarte survenita ca urmare a detentiei si a „tratamentului” aplicat de Securitate; înmormântare clandestina, grabita, fara martori. N. Steinhardt facea, de altfel, o paralela între înmormântarea pe fuga a lui Isus, dat jos de pe cruce ca sa nu încurce timpul reglementat al sarbatorii, si metodele de operare ale regimului stalinist.

Ceea ce conteaza pentru noi, astazi, dincolo de detaliile concrete ale mortii si înmormântarii sale, sunt dispozitiile sufletesti pe care le-a avut episcopul Aftenie înaintea mortii. Acestea ni s-au pastrat din documente si marturii. Citam aici doar câteva exemple:

Trimitând o scrisoare de felicitare lui Ioan Suciu, ales pe 18 decembrie 1946 ca Administrator Apostolic în locul lui Valeriu Traian Frentiu[1], Vasile Aftenie îsi reînnoia fidelitatea fata de Biserica:

„Încât ma vor ajuta puterile si priceperea mea Va asigur, ca si în actualele împrejurari, voiu cauta sa-mi servesc Biserica cât se poate de bine. Speram cu totii, ca Bunul Dumnezeu, care impune sarcinile, va da si ajutorul de lipsa, daca îl cerem cu caldura, dragoste si sinceritate în rugaciunile noastre zilnice, si mai ales la masa Sf. Altar, izvorul nesecat de haruri ceresti. În dragostea lui Hristos toate se vor duce la îndeplinire, vorba Sf. Pavel”[2].

Dintr-o nota informativa scrisa de turnatorul „Matei” reiese ca:

Aftenie a confirmat [la 12.10.1948] ca arhiva secreta a episcopiei de Bucuresti si a protopopiatului a fost depusa la loc sigur […] În ceea ce îl priveste personal, Aftenie se teme sa nu fie încadrat în vreo lege pentru apararea securitatii RPR, interpretându-i-se lupta religioasa ca fiind politica, putând apoi sa fie expediat în URSS, pentru «a-i îngheta falcile în Siberia»[3].

Episcopul Aftenie era realist cu privire la pericolul la care se expunea; din nota transpare si un sentiment de teama, perfect explicabil în împrejurarile date. Nu stim cât de exact a redat informatorul cuvintele episcopului. Deosebit de importanta este observatia ca episcopul Aftenie nu dorea ca lupta lui religioasa sa fie transformata într-o lupta politica, adica exact ceea ce încerca sa faca Securitatea.

„Am încredere deplina în Cel de Sus si sunt gata sa suport si sa înfrunt orice”

spunea episcopul Aftenie într-un raport trimis catre Administratorul Apostolic Ioan Suciu la 19 iulie 1948, imediat dupa ce mentionase ca fusese urmarit de patru securisti pe tot parcursul vizitelor canonice efectuate în acea luna[4].

Avocatul Vasile Marcu, colaborator al episcopului Aftenie, a pastrat în memorie urmatoarele cuvinte ale acestuia:

Mai copile […] sa stii ca tot asa cum sunt bun român, sunt si bun greco-catolic si ca nu ma voi lepada cu niciun chip de legea strabuna, de Hristos si de Roma. Sa nu uiti acestea, ca cine stie ce se va întâmpla[5].

Seful echipei care a operat arestarea episcopului Aftenie a raportat ca a ridicat niste notite zilnice ale acestuia. Desi erau zile extrem de tensionate, episcopul a continuat pâna în ultima clipa sa-si exercite misiunea, rugându-se mereu pentru binele Bisericii, dar cerând si haruri pentru sine însusi.

Mai jos, ultimele intentii de liturghii ale episcopului Aftenie:

21 X 948 – Bucuresti – Pentru binele bis. epp at (Chinezu, Mare, Hila)

22 X 948 – Buc – Pentru mine (epp Vasile) Buc (Chinezu, Mare, Hila)

23 X 948 – Buc – Membrii familiei noastre din Lodr[oman] Seusa (Chinezu, Mare, Hila)[6]

Pe 25 mai 1949, când a fost ridicat de la Caldarusani, Vasile Aftenie se pregatea sufleteste pentru orice încercare; Iuliu Hossu a consemnat ultimele momente ale episcopului Aftenie în mijlocul confratilor sai de episcopat:

Scumpul frate s-a marturisit si, dupa marturia facuta, mi-a spus ca nici moartea nu-l va face sa se lepede de credinta; acelasi lucru l-a spus în fata tuturor înainte de plecare; presimtea ca iarasi vor insista sa treaca la ortodocsi, cum l-au pisat mereu înainte de arestare.[7]

În dosarul de la CNSAS referitor la anchetarea si moartea lui Vasile Aftenie exista pagina finala a unui proces verbal semnat de episcopul Aftenie la 10 noiembrie 1949. Extragem câteva paragrafe din aceasta ultima pagina. Textul este esential. Desi se afla în ancheta deja de aproape 6 luni, episcopul Aftenie si-a mentinut neînfricat pozitia de respingere a suprimarii Bisericii Greco-Catolice. Prin aceasta se putea astepta la cele mai grave urmari pentru el.

Personal n-am luat nici o atitudine decât ca am predicat de vreo 4 ori în cursul liturghiei din duminicile din luna octombrie si, în cadrul învataturilor evanghelice, am amintit de libertatea cultelor asigurate prin Constitutie si Legea Cultelor, citând deci din aceasta lege articolele care prevad schimbarea de cult si pedepsele indicate acolo fata de aceia care ar presa pe cineva sa-si schimbe cultul caruia îi apartine.

Din încredintarea Episcopatului nostru am prezentat plângeri si memorii la Ex. Sa Constantin Parhon, presedintele Înaltului Prezidiu, la Domnul Dr. Petru Groza, presedintele consiliului de ministri si la Domnul Stanciu Stoian, ministrul cultelor.

Tin sa remarc ca aceste memorii erau semnate numai de episcopii rezidentiali.

Eu nu am semnat, fiind semnat de superiorul meu imediat, P.S. Dr. Ioan Suciu, Episcopul locotenent al Mitropoliei Blajului.

Ce scop aveau predicile si cele relatate în ele?

Virtutea rabdarii, rugaciune cât mai multa si taria în credinta Bisericii noastre, aratând credinciosilor nostri ca guvernul a contravenit Constitutiei si Legii Cultelor prin trecerea bisericii catolice la ortodoxie, sprijinind aceasta actiune. Aceasta îmi este declaratia pe care o dau, sustin si semnez propriu, nesilit de nimeni.

Bucuresti, 10 noi 1949

[semnatura lizibila] + Episcop Dr. Vasile Aftenie[8]

68 de ani înseamna o viata de om. Dintre contemporanii evenimentelor, putini au mai ramas în viata. Dar sacrificiul episcopului Aftenie ramâne de nesters în memoria credinciosilor, depasind si barierele confesionale. Ultima data când am vizitat mormântul sau din Bellu catolic, o doamna din Israel se ruga acolo, folosind o carte de rugaciuni ebraice. Providenta, pentru care nicio întâlnire nu e întâmplatoare, a facut sa ajungem la timp pentru a-i explica unde odihneste acum trupul episcopului Vasile Aftenie, dupa care a disparut.

Sa ne rugam ca Domnul sa ne dea cât mai curând harul de a-l vedea ridicat la cinstea altarelor, alaturi de confratii sai întru martiriu.

De Viviana Dimcev

Documentele sunt preluate din cartea

M-am casatorit sufleteste cu Biserica: Drumul unui martir:

Vasile Aftenie (1899-1950): Biografie critica, de Alexis Dimcev

[1] SJAN Alba, MRU a.î., 3278, 1948, f. 1.

[2] SJAN Alba, MRU a.î., 3278, 1948, f. 51.

[3] ANR, DGP, 113, 1948, f. 64.

[4] SJAN Alba, MRU, a.î., 2784, 1948, f. 4.

[5] V. Marcu, Drama Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolice): documente si marturii, Crater, Bucuresti 1997, p. 358.

[6] CNSAS, I 154136, f. 41. La f. 133 din acelasi dosar, Securitatea a notat într-un tabel lista rudelor si a prietenilor mai apropiati ai episcopului Aftenie. Printre ei, Luca Balteanu, Pamfil Ionas. Este indicat si preotul Iosif Blasiu (Blaj) din „comuna Seusa, jud. Mures, susnumitul este casatorit cu o nepoata a ep. Aftenie”. Se indica de asemenea ca sora episcopului domicilia în comuna „Landromani”.

[7] I. Hossu, Credinta noastra, p. 162.

[8] CNSAS, I 154136, f. 155.

Sursa: http://vasileaftenie.ro