Într-o seară care va rămâne înscrisă în istoria Barcelonei și a Bisericii universale, Papa Leon al XIV-lea a inaugurat, marți, 10 iunie, Turnul lui Isus Cristos din Bazilica Sagrada Família, capodopera monumentală a venerabilului Antoni Gaudí. Odată cu finalizarea acestui turn de 172,5 metri înălțime, încununat de o impresionantă cruce luminoasă, edificiul catalan devine cea mai înaltă biserică din lume, iar visul arhitectului care și-a dedicat viața acestei opere se apropie de împlinire.

Aproximativ 120.000 de persoane s-au adunat în jurul bazilicii pentru a participa la celebrarea care a coincis cu comemorarea centenarului trecerii la Domnul a lui Antoni Gaudí. Sosit la Sagrada Família cu papamobilul, întâmpinat cu entuziasm de mulțime, Sfântul Părinte s-a rugat în fața Preasfântului Sacrament și a coborât apoi în cripta bazilicii pentru a aduce un omagiu celui pe care mulți îl numesc „arhitectul lui Dumnezeu”.

În impresionantul spațiu în care lumina vitraliilor colorează coloanele inspirate de formele naturii, Papa și-a început predica reluând cuvintele Psalmului 8: „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău pe tot pământul!”. El a descris Sagrada Família drept un loc care își deschide porțile „ca niște brațe larg deschise”, invitând oamenii să se adune în jurul altarului și al Cuvântului lui Dumnezeu pentru a deveni o singură familie.

Pornind de la cuvintele Evangheliei după Sfântul Ioan – „Dacă nu veți crede că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre” –, Pontiful a subliniat că acestea nu reprezintă o amenințare, ci o invitație la libertatea și mântuirea oferite de Cristos. În acest context, el a lansat un puternic apel la pace într-o lume marcată de războaie și suferință: „Nu putem crede în Isus și face război. Nu putem crede în Isus și ucide nevinovați. Nu putem crede în Isus și abandona pe cei care suferă, pe cei care plâng, pe cei care fug din calea sărăciei.”

În prezența regelui Felipe al VI-lea și a reginei Letizia, a premierului Pedro Sánchez și a numeroase autorități civile și religioase, Papa a arătat că Sagrada Família este „un semn de unitate și de armonie”, o imagine a Bisericii alcătuite din credincioși. „Această biserică este o singură clădire, alcătuită din multe pietre. Noi toți suntem pietrele vii ale acestei opere, care îl are pe Cristos drept temelie și împlinire, început și sfârșit”, a afirmat el.

Pontiful a evidențiat și semnificația profundă a faptului că bazilica, consacrată în anul 2010 de Papa Benedict al XVI-lea, rămâne încă un șantier. Pentru Leon al XIV-lea, această realitate vorbește despre însăși condiția creștinului, aflat mereu în drum spre împlinirea planului lui Dumnezeu. „Nu locuim într-o operă neterminată, ci într-un templu aflat încă în construcție. Imperfecțiunea sa nu este un defect, pentru că mărturisește o dorință; nu înseamnă o lipsă, ci exprimă o promisiune”, a explicat el.

Privind către noul Turn al lui Isus Cristos, purtând la bază inscripția Tu solus Sanctus, Tu solus Dominus, Tu solus Altissimus, Papa i-a invitat pe cei prezenți să își ridice privirea către Crucea care îl încununează. „Crucea lui Cristos, așezată în vârful acestei bazilici, este Crucea celor din urmă care devin cei dintâi, a păcătoșilor care devin sfinți și a celor morți care vor învia”, a spus el. Mai mult, a adăugat că „turnul Crucii devine un stindard al iubirii, pentru că Dumnezeu ne iubește atât de mult încât transformă un instrument al morții într-un semn al speranței”.

Reflectând asupra operei lui Antoni Gaudí, Sfântul Părinte a subliniat că arhitectul catalan a conceput întreaga bazilică drept un itinerar spiritual către întâlnirea cu Cristos. „Ca arhitect înflăcărat de credință, venerabilul Antoni Gaudí a conceput aceste spații pentru a povesti misterele vieții Domnului. Astfel, el ne-a propus un pelerinaj spiritual care conduce la întâlnirea cu Cristos, născut, mort și înviat pentru noi”, a afirmat Papa, numind Sagrada Família „o capodoperă arhitecturală care este, în același timp, o elocventă cateheză realizată din piatră, culoare și lumină”.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei a avut loc înaintea ceremoniei de inaugurare, când Valentina, o fetiță nevăzătoare, i-a prezentat Sfântului Părinte un model tactil al noului turn realizat de Organizația Națională a Nevăzătorilor din Spania. Explorând cu mâinile forma construcției, ea a explicat simbolismul brațelor crucii care, asemenea unui acoperământ protector, îmbrățișează și ocrotesc orașul Barcelona.

La finalul celebrării, cardinalul Juan José Omella, arhiepiscopul Barcelonei, i-a mulțumit Papei pentru vizită, afirmând că prezența sa reprezintă „o sămânță bună semănată în inimile noastre”. Referindu-se la provocările lumii contemporane, cardinalul a mărturisit că nu dorește să fie „un profet al nenorocirii, ci un semănător al speranței”, invitându-i pe credincioși să privească spre lumina crucii care încununează noul turn și să înainteze fără descurajare, avându-l pe Cristos în centrul vieții lor.

Ceremonia s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare. În timp ce orchestra și corurile de copii au însoțit aprinderea crucii monumentale, realizată din sticlă și peste 15.000 de piese de ceramică albă smălțuită, cerul Barcelonei a fost luminat de jocuri de lumini și focuri de artificii. Deasupra bazilicii a fost proiectat chipul lui Antoni Gaudí, într-un omagiu adus omului care a transformat credința în piatră, lumină și frumusețe și care a lăsat generațiilor viitoare un crez devenit simbol al întregii sale vieți: „Mai întâi iubirea, apoi tehnica”.

Biroul de Presă EGCO