„Papa Francisc si primatul Bisericii Ortodoxe din Cehia si Slovacia, Preafericirea Sa Mitropolitul Rastislav, se vor întâlni pentru prima oara la finalul acestei saptamâni, a anuntat Vaticanul miercuri. Întâlnirea va avea loc pe 11 mai, dar nu au mai fost oferite alte detalii despre întâlnirea cu prelatul ortodox ce a fost ales ca primat al Bisericii în ianuarie 2014.

În timpul calatoriei din 9-12 mai, la Roma si Vatican, PF Rastislav se va întâlni si cu presedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor, Cardinalul Kurt Koch, si va celebre Sfânta Liturghie la mormântul Sf. Ciril din Bazilica romana Sf. Clement. Biserica Ortodoxa din Cehia si Slovacia este una cele 14 Biserici Ortodoxe autocefale, apartinând traditiei bizantine, membri ei aparând prin eforturile de evanghelizare ale Sfintilor Ciril si Metodiu. Acestia sunt numiti si Apostolii slavilor, pentru munca lor neobosita de raspândire a Evangheliei în Europa de Est a secolului al IX-lea. Influenta lor a fost atât de mare asupra istoriei Bisericii, prin activitatea lor de evanghelizare, încât Papa Ioan Paul al II-lea i-a numit sfinti patroni ai Europei, alaturi de calugarul benedictin din sec. V, Sf. Benedict.

Ciril si Metodiu sunt venerati si în Biserica Catolica si în Bisericile Ortodoxe. Venerarea comuna a sfintilor este unul dintre instrumentele a caror folosire a fost încurajata de Papa Francisc. De exemplu anul trecut relicve ale Sf. Filip si ale Sf. Nicolae au fost duse din Italia în Turcia si Rusia. Au fost expuse pentru credinciosii din Patriarhia ecumenica de Constantinopol, respectiv din Patriarhia Moscovei. Arhiepiscopul Francesco Cacucci de Bari, localitate unde sunt pastrate relicvele Sf. Nicolae, a spus: „Atunci când ecumenismul nu implica doar oficialitati de vârf ale Bisericii sau teologi, ci si poporul lui Dumnezeu, este posibil si progresul.”

Sursa: https://www.catholica.ro