Astăzi se împlinesc 48 de ani de la trecerea la Casa Tatălui a Episcopului Iuliu Hirțea (13 aprilie 1914 – 28 iunie 1978), unul dintre marii mărturisitori ai credinței din timpul persecuției comuniste împotriva Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Format la Oradea și la Roma, hirotonit preot de episcopul Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hirțea s-a remarcat prin cultura sa teologică, iubirea pentru Sfânta Scriptură și fidelitatea neclintită față de Biserică. În anul 1949, în plină prigoană comunistă, a fost consacrat în secret episcop, asumându-și misiunea de a păstra vie Eparhia de Oradea în clandestinitate.
Pentru această credincioșie a plătit un preț greu. A fost arestat, anchetat și condamnat la 12 ani de temniță. Cei 11 ani de detenție i-a petrecut în închisorile de la Oradea, Târgu Ocna, Jilava, Pitești, Dej și Gherla. În suferință nu și-a pierdut nici credința, nici speranța. În celulele întunecate îi aduna pe deținuți la rugăciune, îi întărea sufletește și le amintea că libertatea adevărată nu poate fi încătușată.
Eliberat în 1964, cu sănătatea grav afectată de anii de detenție și de torturile îndurate, și-a continuat în taină misiunea episcopală. A hirotonit preoți, a administrat sacramentele și a păstorit credincioșii în condițiile unei permanente supravegheri din partea Securității, devenind unul dintre marii episcopi ai catacombelor din România.
La 28 iunie 1978, după o viață dăruită lui Dumnezeu și Bisericii, episcopul Iuliu Hirțea a trecut la Domnul. Moștenirea sa nu constă doar în faptele sale, ci și în exemplul unei credințe care nu a făcut compromisuri în fața persecuției.
Astăzi, la 48 de ani de la plecarea sa la Casa Părintelui, îl comemorăm cu recunoștință și ne rugăm ca exemplul său de curaj, fidelitate și iubire față de Cristos și Biserică să inspire și generațiile de astăzi.
„Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este Împărăția cerurilor.” (Matei 5,10)
Părintele Vasile Orghici
