Biroul de presă al Sfântului Scaun a anunțat că Papa emerit a murit sâmbătă dimineață, la ora 9:34, în reședința sa de la mănăstirea Mater Ecclesiae, pe care Papa emerit, în vârstă de 95 de ani, a ales-o ca reședință după ce a renunțat la ministerul petrin, în 2013. „Cu tristețe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a decedat astăzi la ora 9:34 AM în mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil. Începând de luni dimineață, 2 ianuarie 2023, trupul Papei emerit se va afla în Bazilica San Pietro, pentru ca credincioșii să își poată lua rămas bun.”

Deja de câteva zile, starea de sănătate a Papei Emerit se înrăutățise din cauza vârstei înaintate, după cum a informat biroul de presă în actualizările sale privind evoluția situației. Papa Francisc însuși a împărtășit public vestea despre înrăutățirea stării de sănătate a predecesorului său la sfârșitul ultimei audiențe generale din acest an, la 28 decembrie. Papa îi invitase pe oameni să se roage pentru Papa emerit, care era „foarte bolnav”, pentru ca Domnul să îl consoleze și să îl susțină „în această mărturie de iubire pentru Biserică până la sfârșit”. În urma acestei invitații, au apărut și s-au înmulțit inițiativele de rugăciune pe toate continentele, împreună cu o avalanșă de mesaje de solidaritate și apropiere din partea liderilor seculari.

În timpul unui informării făcute de biroul de presă al Sfântului Scaun, azi la prânz, directorul Matteo Bruni a declarat jurnaliștilor că Papa Francisc va prezida funeraliile Papei emerit pe 5 ianuarie, la ora 9:30, în Piața San Pietro. El a adăugat că, începând de luni, trupul Papei emerit Benedict al XVI-lea va fi depus în Bazilică pentru ca credincioșii ce doresc să facă acest lucru să îi poată aduce un ultim omagiu prin rugăciuni și un ultim rămas bun. Bruni a mai spus că Papa emerit a primit miercuri, 28 după-amiază, Sacramentul Ungerii bolnavilor în mănăstire, la sfârșitul Sfintei Liturghii.

Sursa: www.catholica.ro