Ciclul catehetic – Anul Jubiliar 2025

Isus Cristos, speranța noastră. IV. Învierea lui Cristos și provocările lumii de astăzi. 6. Speranța în viață pentru a genera viață

Paștele lui Cristos luminează misterul vieții și ne permite să o privim cu speranță. Acest lucru nu este întotdeauna ușor sau evident. Multe vieți, în toate părțile lumii, par a fi dificile, dureroase, pline de probleme și obstacole de depășit. Cu toate acestea, ființele umane primesc viața ca pe un dar: nu o cer, nu o aleg, o trăiesc în misterul ei de la prima zi până la ultima. Viața are o specificitate extraordinară: ne este oferită, nu ne-o putem da singuri, dar trebuie hrănită constant: are nevoie de îngrijire pentru a fi menținută, energizată, protejată și revitalizată.

Se poate spune că întrebarea despre viață este una dintre întrebările abisale ale inimii umane. Am intrat în existență fără să fi făcut nimic pentru a decide acest lucru. Din această evidență izvorăsc, ca un râu în revărsat, întrebările tuturor timpurilor: cine suntem? De unde venim? Încotro mergem? Care este sensul ultim al întregii călătorii?

Viața, de fapt, necesită sens, direcție și speranță. Speranța acționează ca o forță profundă care ne ajută să trecem peste dificultăți, care ne împiedică să renunțăm în fața oboselii călătoriei, care ne dă certitudinea că pelerinajul existenței ne va conduce acasă. Fără speranță, viața riscă să apară ca o paranteză între două nopți veșnice, o scurtă pauză între înainte și după trecerea noastră pe pământ. A spera în viață, pe de altă parte, înseamnă a anticipa scopul, a crede ca pe ceva cert ceea ce încă nu putem vedea sau atinge, a avea încredere și a ne încredința iubirii unui Tată care ne-a creat pentru că ne-a dorit cu iubire și vrea ca noi să fim fericiți.

Dragi prieteni, există o boală răspândită în lume: lipsa de încredere în viață. Este ca și cum ne-am resemnat la un fatalism negativ, la renunțare. Viața riscă să nu mai reprezinte un dar, ci o necunoscută, aproape o amenințare de care trebuie să ne protejăm pentru a nu fi dezamăgiți. Din acest motiv, curajul de a trăi și de a genera viață, de a mărturisi că Dumnezeu este prin excelență „iubitorul vieții”, așa cum afirmă Cartea Înțelepciunii (11,26), este astăzi o chemare mai urgentă ca niciodată.

În Evanghelie, Isus confirmă în mod constant preocuparea sa de a vindeca bolnavii, de a reface trupurile și spiritele rănite, de a reda viața morților. Făcând acest lucru, Fiul întrupat îl revelează pe Tatăl: el redă demnitatea păcătoșilor, acordă iertarea păcatelor și îi include pe toți, în special pe cei disperați, pe cei excluși și pe cei îndepărtați, în promisiunea sa de mântuire.

Născut din Tatăl, Cristos este viața și a generat viață fără rezerve, până la punctul de a ne da propria sa viață, și ne invită și pe noi să ne dăm viața. A genera înseamnă a aduce pe altcineva la viață. Universul ființelor vii s-a extins prin această lege, care în simfonia creaturilor cunoaște un minunat „crescendo” care culminează în duetul dintre bărbat și femeie: Dumnezeu i-a creat după chipul său și le-a încredințat misiunea de a genera după chipul său, adică din iubire și în iubire.

De la început, Sfânta Scriptură ne revelează că viața, tocmai în forma sa cea mai înaltă, forma umană, primește darul libertății și devine o dramă. Astfel, relațiile umane sunt marcate și de contradicție, până la fratricid. Cain îl percepe pe fratele său Abel ca pe un rival, o amenințare, și în frustrarea sa nu se simte capabil să-l iubească și să-l prețuiască. Astfel, vedem gelozie, invidie, vărsare de sânge (Gen 4,1-16). Logica lui Dumnezeu, însă, este cu totul alta. Dumnezeu rămâne pentru totdeauna fidel planului său de iubire și viață; El nu obosește niciodată să sprijine umanitatea, chiar și atunci când, urmând exemplul lui Cain, aceasta se supune instinctului orb al violenței în războaie, discriminare, rasism și multiple forme de sclavie.

A zămisli înseamnă, așadar, a avea încredere în Dumnezeul vieții și a promova umanitatea în toate expresiile sale: în primul rând în minunata aventură a maternității și paternității, chiar și în contexte sociale în care familiile se luptă să suporte povara vieții de zi cu zi, găsindu-se adesea împiedicate în planurile și visurile lor. În aceeași logică, a genera înseamnă a te angaja într-o economie bazată pe solidaritate, a căuta binele comun de care să se bucure toți în mod egal, a respecta și a avea grijă de creație, a oferi alinare prin ascultare, prezență și ajutor concret și altruist.

Surori și frați, Învierea lui Isus Cristos este forța care ne susține în această provocare, chiar și acolo unde întunericul răului întunecă inima și mintea. Când viața pare să se fi stins, blocată, Domnul Înviat trece în continuare, până la sfârșitul timpurilor, mergând cu noi și pentru noi. El este speranța noastră.

Mâine voi călători în Turcia și apoi în Liban pentru a vizita popoarele dragi ale acestor țări bogate în istorie și spiritualitate. Va fi, de asemenea, o ocazie de a comemora 1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic ținut la Niceea și de a mă întâlni cu comunitatea catolică, cu frații și surorile noastre creștine și cu cei de alte religii. Vă rog să mă însoțiți cu rugăciunile voastre.

Sursa: www.vatican.va