Comisia Teologică Internațională a publicat miercuri, 2 septembrie 2026, documentul „Grija față de Casa noastră comună – Răspuns responsabil și frățesc în fața Dumnezeului Trinitar”, un text care invită la regândirea raportului dintre om, Dumnezeu și întreaga Creație.

Problema ecologică este, în această perspectivă, și o problemă teologică: modul în care omul se îngrijește de Creație dezvăluie și modelează relația sa cu Dumnezeu. Degradarea mediului este alarmantă, iar pentru sustenabilitatea planetei este nevoie de o acțiune urgentă. „Nimeni nu este o monadă”, amintește documentul, pentru că totul este interconectat, iar omul este chemat să „asculte strigătul Pământului și al săracilor”.

Textul, publicat cu autorizarea Papei Leon al XIV-lea și rezultat al reflecțiilor desfășurate între anii 2022 și 2025, pornește de la constatarea unei triple schimbări care a marcat raportul omului contemporan cu natura: pierderea percepției Creației ca dar al lui Dumnezeu, dezvoltarea unei viziuni tot mai antropocentrice și prădătoare și extinderea unei crize ecologice la nivel planetar.

În fața acestei realități, Comisia Teologică Internațională reafirmă că omul nu poate fi înțeles în afara relațiilor sale cu Dumnezeu, cu aproapele și cu întreaga Creație. „Totul este interconectat”, se arată în document, iar această interdependență cere recunoștință față de Creator, solidaritate și milostivire față de aproapele și grijă față de Casa comună.

Documentul acordă o atenție deosebită degradării mediului, pierderii biodiversității, poluării aerului și a apei, războaielor și exploatării necontrolate a resurselor. Toate aceste fenomene îi afectează în mod deosebit pe cei mai vulnerabili, astfel încât „strigătul Pământului” este strâns legat de „strigătul săracilor”.

Comisia subliniază că, în fața unei crize ecologice „fără precedent”, soluțiile științifice și tehnice sunt necesare, dar nu suficiente. Este nevoie și de o adevărată convertire ecologică, de o schimbare a valorilor și a stilului de viață, capabilă să redea omului conștiința că lumea nu este un bun pe care îl poate exploata fără limite, ci un dar primit spre a fi ocrotit.

În acest sens, documentul propune expresia „păcat împotriva Creației și împotriva Creatorului”, pentru a sublinia că degradarea mediului nu reprezintă doar o problemă etică, ci și una profund spirituală și teologică. Grija pentru sustenabilitatea planetei și pentru locuibilitatea Casei comune devine astfel o responsabilitate care îi privește pe toți, începând cu cei care au responsabilități în viața publică.

Perspectiva creștină propusă de document respinge două extreme: pe de o parte, antropocentrismul prădător, care îl transformă pe om în „stăpân absolut” al Creației, iar pe de altă parte, o viziune care absolutizează natura. Omul este chemat să fie „administrator și slujitor al Creației”, responsabil pentru lumea care i-a fost încredințată.

Această chemare își găsește una dintre expresiile cele mai profunde în Euharistie, definită drept o adevărată „școală ecologică”. Prin ea, omul este educat în spiritul darului, al recunoștinței și al comuniunii și învață să privească natura nu într-un mod utilitarist, ci ca parte a unei Creații care își are originea și sensul în Dumnezeu.

Documentul vorbește, de asemenea, despre „logica jubiliară”, întemeiată pe fraternitate, solidaritate, gratuitate și cumpătare. Aceasta pune o limită dorinței de a poseda și de a exploata fără măsură și invită la un mod de viață mai simplu, mai responsabil și mai atent la binele comun.

Din această perspectivă se naște și nevoia unei „spiritualități ecologice”, capabile să contracareze ritmul frenetic al societății contemporane și să redea valoare echilibrului, simplității și recunoștinței. „Fiecare act de cumpărare este un act moral”, amintește documentul, subliniind că și alegerile cotidiene au consecințe asupra oamenilor și asupra mediului.

Grija față de Creație nu poate fi separată de grija față de om. Respectul pentru viață, fraternitatea, milostivirea, destinația universală a bunurilor și responsabilitatea față de generațiile viitoare sunt prezentate ca dimensiuni inseparabile ale aceleiași chemări creștine. Cei săraci sunt cei care suportă adesea cel mai greu consecințele degradării mediului, iar protejarea Casei comune devine astfel și un act de dreptate și solidaritate.

În concluzie, Comisia Teologică Internațională reafirmă faptul că problema ecologică este, în ultimă instanță, o problemă teologică. Felul în care omul se raportează la Creație spune ceva esențial despre felul în care se raportează la Creator.

Schimbarea necesară nu este, așadar, doar una tehnică, economică sau politică, ci și una interioară, culturală și spirituală, după modelul Sfântului Francisc de Assisi.

În fața provocărilor actuale, documentul nu se încheie într-o notă de teamă, ci de speranță, invitând la încredere în Dumnezeu, Cel care „face toate lucrurile noi”.

Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Mihaela Caba-Madarasi