Papa Leon al XIV-lea a primit în audiență sâmbătă, 28 iunie a.c. conducerea Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE). Întâlnirea s-a desfășurat în Biblioteca privată a Palatului Apostolic și a fost prima întâlnire oficială dintre Sfântul Părinte și reprezentanții CCEE, după alegerea sa ca Suveran Pontif. Cu acest prilej, Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj clar și puternic Conferințelor Episcopale: „Aveți sprijinul meu!”, încurajând episcopii europeni să continue eforturile lor în favoarea unității, păcii și evanghelizării.
Delegația CCEE a fost condusă de Mons. Gintaras Grušas, arhiepiscop de Vilnius și președinte al Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa. Alături de el s-au aflat: Cardinalul Ladislav Nemet (vicepreședinte), pr. Antonio Ammirati (secretar general) și pr. Charbel Bteich (secretar general adjunct).
Provocări și speranțe în Europa contemporană
Într-o Europă tot mai marcată de diversitate culturală, crize morale și tensiuni sociale, CCEE a subliniat importanța: dialogului ecumenic, mai ales prin reafirmarea Cartei Ecumenice, document fundamental în relațiile interconfesionale europene; a continuării parcursului Sinodal, cu accent pe comuniune, participare și misiune, în ciuda provocărilor legate de diversitatea lingvistică și culturală a continentului; evanghelizării ca prioritate pastorală, în special în rândul tinerilor generații.
Papa a fost informat și despre următoarea sesiune plenară a CCEE, programată în luna octombrie a acestui an care va avea ca temă centrală misiunea Bisericii în Europa.
Angajament pentru pace și solidaritate
Împărtășind preocupările CCEE, Papa Leon al XIV-lea a reafirmat apelul său la pace, îndemnând Biserica să rămână aproape de cei care suferă, în special în contextul războiului din Ucraina și al conflictelor din Orientul Mijlociu.
„Papa ne-a chemat să lucrăm pentru pace și să nu uităm de cei în nevoie, preferând grija față de săraci în locul cheltuielilor militare”, a declarat Mons. Grušas.
Un reînnoit simț al credinței în Europa
În ciuda unor semne de secularizare, credința nu dispare, ci capătă noi forme. Potrivit Cardinalului Ladislav Nemet, se constată un „reviriment al sentimentului religios”, în special în rândul tinerilor din Europa Centrală, de Est și chiar Occidentală.
Această deschidere a inimilor reprezintă un semn de speranță și o chemare la reînnoirea angajamentului misionar al Bisericii.
O misiune comună
Întâlnirea de la Vatican s-a desfășurat într-un climat de fraternitate, deschidere și coresponsabilitate. Ea a reprezentat nu doar o vizită formală, ci o întărire a legăturii dintre Episcopatele Europei și Succesorul lui Petru, în misiunea comună de a face vizibilă prezența lui Hristos în inima unei Europe în continuă schimbare.
„Suntem încurajați să continuăm acest drum sinodal și misionar, cu încredere și credință.” – a fost concluzia delegației CCEE, transmisă într-un comunicat de presă al insituției.
Biroul de Presă EGCO
Foto: Vatican Media
