La început de septembrie, când vara începe să se retragă încet, iar natura își schimbă culorile, Biserica își îndreaptă privirea spre Creație nu doar pentru a-i contempla frumusețea, ci și pentru a asculta rănile ei. La 1 septembrie este celebrată Ziua Mondială de Rugăciune pentru Ocrotirea Creației, un timp de recunoștință, rugăciune și responsabilitate față de darul pe care Dumnezeu l-a încredințat omului. Această zi coincide în calendarul bizantin, cu începutul noului An Bisericesc.

Instituită în Biserica Catolică de Papa Francisc în anul 2015, în comuniune cu tradiția Bisericii Ortodoxe, această zi deschide Timpul Creației, care se încheie la 4 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi. Este o perioadă în care creștinii sunt invitați să redescopere nu doar frumusețea lumii create, ci și vocația omului de a o păzi, de a o respecta și de a o transmite mai departe fără a-i distruge echilibrul.

Ziua de 1 septembrie nu vorbește, așadar, doar despre natură. Vorbește despre om și despre felul în care acesta alege să trăiască în lume. Despre raportul său cu Dumnezeu, cu aproapele și cu pământul care îi susține viața. Despre recunoștință, dar și despre limite. Despre pace, pentru că nu poate exista o adevărată grijă față de Creație acolo unde omul distruge viața celuilalt.

În această perspectivă se înscrie mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Ocrotirea Creației din acest an, semnat la Vatican în 15 august 2026. Pontiful a ales drept imagine centrală cuvintele profetului Isaia: „Vor schimba săbiile în fiare de plug și sulițele lor în seceri” (Isaia 2,4).

Este imaginea unei lumi în care ceea ce a fost construit pentru a ucide este transformat în instrument care hrănește viața.

Pornind de la cuvintele lui Cristos – „Eu am venit ca să aibă viață și să o aibă din belșug” –, Papa amintește că viața se află în centrul misiunii creștine și al chemării comune „de a construi o civilizație a iubirii”.

Dar mesajul este rostit într-un timp în care lumea pare să se îndepărteze tocmai de această vocație. Războaiele continuă, milioane de oameni sunt obligați să-și părăsească locuințele, iar degradarea mediului se accelerează. Pentru Leon al XIV-lea, aceste realități nu sunt crize separate, ci forme diferite ale aceleiași răni. Ele alcătuiesc, spune Papa, „o unică invocare a vindecării și a păcii care se înalță dintr-o lume rănită”.

În centrul mesajului se află astfel o legătură profundă: pacea dintre oameni și pacea cu Creația. „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă” (Ioan 14,27), amintește Pontiful, subliniind că pacea lui Cristos „nu este nici superficială, nici trecătoare”, ci izvorăște din iubirea Sa și din grija față de fiecare persoană.

Imaginea profetică a lui Isaia capătă, în lumea de astăzi, o forță aparte. Dacă profetul vorbea despre transformarea armelor în unelte care fac pământul roditor, Papa constată că omenirea asistă prea des la contrariul acestei promisiuni: resurse uriașe, energii și inteligență continuă să fie investite în violență și război.

„Războiul produce răni care depășesc cu mult câmpul de luptă”, avertizează Papa Leon al XIV-lea. Războiul ucide, destramă familii, alungă oamenii din propriile case și lasă în urmă o distrugere care nu este doar umană, ci și socială și ecologică. Sunt contaminate apa și aerul, sunt distruse ecosisteme, este amenințată securitatea alimentară, iar consecințele pot fi resimțite vreme de generații.

În această privință, războiul nu este pentru Papa Leon al XIV-lea doar un eșec politic, ci „și unul moral și spiritual”. Pentru că acolo unde omul nu mai recunoaște demnitatea celuilalt, ajunge să nu mai recunoască nici valoarea Creației care i-a fost încredințată.

De aici, reflecția Pontifului merge mai adânc, spre locul în care se nasc, de fapt, marile rupturi ale lumii: inima omului. „Conflictele care chinuie omenirea sunt, în multe privințe, o expresie exterioară a contradicțiilor și diviziunilor interioare”, mai spune Papa în mesaj.

În inimă se întâlnesc iubirea și indiferența, adevărul și iluzia, dreptatea și nedreptatea. Iar ceea ce omul lasă să crească în interiorul său ajunge, mai devreme sau mai târziu, să se reflecte în relațiile sale, în comunitățile sale și în structurile pe care le construiește. Pontiful, în acest sens, reia una dintre cele mai puternice imagini lăsate de Papa Benedict al XVI-lea: „deșerturile exterioare se înmulțesc în lume pentru că au devenit atât de vaste deșerturile interioare”.

Poate că aici se află una dintre cheile cele mai profunde ale acestei Zile dedicate Creației: ceea ce se usucă în jurul nostru începe adesea prin ceva care s-a împietrit în noi. De aceea, grija față de Creație nu poate fi redusă la un discurs despre mediu. Ea presupune convertire, schimbarea modului în care omul privește lumea și ieșirea din logica dominării, a consumului fără limită și a profitului imediat.

Chemarea profetului de a schimba „săbiile în fiare de plug” nu este, în viziunea Papei, doar o chemare adresată statelor sau celor care conduc popoarele. Este o chemare adresată fiecăruia. Înseamnă să transformăm ceea ce rănește în ceva care vindecă. Ceea ce separă, în ceva care apropie. Ceea ce distruge, în ceva care dă viață.

Dar această transformare nu poate rămâne doar exterioară căci „fără această transformare interioară, pacea rămâne fragilă și de scurtă durată”.

Acolo însă unde inimile se schimbă, începe să se schimbe și lumea. Resursele destinate distrugerii pot fi puse în slujba celor săraci, a celor înfometați, a comunităților vulnerabile și a protejării Creației. Aceasta este, în sens creștin, adevărata convertire ecologică: nu o ideologie, ci rodul întâlnirii cu Cristos, care modifică felul în care omul se raportează la tot ceea ce există.

„Pacea, așadar, începe în inimă și se răsfrânge în exterior în relațiile noastre, în comunități și, mai amplu, în lume.”

Papa Leon ne invită în acest an chiar la un exercițiu de imaginație: cum ar arăta lumea dacă energiile și resursele investite astăzi în război ar fi îndreptate spre dezvoltarea umană, combaterea sărăciei, apărarea demnității persoanei și reconcilierea popoarelor? Pentru Sanctitatea Sa, adevăratele instrumente ale păcii nu sunt armele, ci „adevărul, dialogul, răbdarea, bunătatea, dreptatea, milostivirea, înțelegerea, îngrijirea și iubirea”.

De aceea Ziua Mondială de Rugăciune pentru ocrotirea Creației depășește sensul unei simple zile dedicate mediului: este o invitație de a ne întreba ce fel de lume construim și, mai ales, ce fel de oameni devenim în timp ce o construim. Pentru că pacea cu Creația începe, înainte de orice, cu pacea din inima omului.

Iar drumul pe care îl propune Succesorul lui Petru Bisericii este unul al transformării lente, dar profunde: „Vom trece, încet dar fără întoarcere, de la deșert la grădină, de la dezbinare la comuniune și de la violență la pace”.

Este și rugăciunea acestei zile de 1 septembrie 2026: ca omul să redescopere Creația nu ca pe ceva ce îi aparține, ci ca pe un dar care i-a fost încredințat; iar „săbiile” timpului nostru să poată fi, cu adevărat, „schimbate în fiare de plug”, pentru ca „pacea lui Cristos să domnească în toată Creația”.

Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
Mihaela Caba-Madarasi

Foto: © Eugen Ivuț