Papa Leon al XIV-lea a prezidat marți seara, 1 septembrie 2026, în grădinile pontificale de la Castel Gandolfo, Sfânta Liturghie dedicată Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Ocrotirea Creației, marcând începutul Timpului Creației, perioada anuală de rugăciune, reflecție și angajament pentru protejarea „Casei comune”, care se va încheia la 4 octombrie, în sărbătoarea Sfântului Francisc din Assisi.
În cadrul omiliei, Sfântul Părinte i-a invitat pe credincioși să redescopere frumusețea creației ca drum privilegiat spre întâlnirea cu Dumnezeu. Pornind de la lecturile biblice ale zilei, Pontiful a subliniat că admirarea naturii nu trebuie să se oprească la frumusețea lumii create, ci să conducă la contemplarea Creatorului.
„Dragi frați și surori,
în lecturile alese pentru liturgia de astăzi, Ziua Mondială de Rugăciune pentru Ocrotirea Creației, ni se adresează două invitații la contemplarea lucrărilor Domnului, un exercițiu care nu este deloc dificil în contextul acestor grădini minunate.
Cartea Înțelepciunii ne îndeamnă să contemplăm frumusețea și puterea creației pentru a putea să-l apreciem pe Creatorul ei (cf. Cartea Înțelepciunii 13,1-9). Este superficial să ne oprim la contemplarea focului, a vântului, a apei năvalnice sau a stelelor de pe cer, fără a ne îndrepta gândul către Creatorul atâtor minuni. Psalmul 18 ne îndeamnă să ridicăm privirea pentru a contempla cerurile care povestesc slava lui Dumnezeu și firmamentul care vestește lucrarea mâinilor sale. Întreaga creație ne vorbește despre măreția Creatorului, cu condiția ca privirea și inima să fie deschise către un asemenea mister.
Și textul evanghelic din Matei (cf. Matei 6,24-34) ne invită la contemplarea creației, subliniind dragostea deosebită a Domnului pentru ființa umană. A admira cu uimire păsările cerului și crinii câmpului, prețioși în ochii Creatorului, ne ajută să înțelegem cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Dacă, într-adevăr, Domnul nu ezită să le dăruiască plantelor și animalelor o frumusețe somptuoasă și să le asigure tot ceea ce le este necesar, cu cât mai mult va fi atent la nevoile fiilor și fiicelor sale iubite!
În această seară, în timp ce răspundem invitației de a ne opri și de a reflecta în fața operelor lui Dumnezeu, dăm startul „Timpului creației”, o perioadă de cinci săptămâni dedicată rugăciunii și angajamentului în îngrijirea „Casei comune”. În această Zi, așadar, și în zilele ce vor veni, să ne acordăm câteva minute de pauză de la agitația activităților cotidiene pentru a gusta marea armonie din care facem parte. Să punem pe „modul silențios” toate zgomotele operelor omenești pentru a asculta glasul melodios al creației, în care Dumnezeu, Autorul tuturor lucrurilor, ne vorbește.
Acest exercițiu contemplativ, care favorizează întâlnirea cu Domnul, constituie un prim pas către „o autentică convertire ecologică în care efectele întâlnirii cu Isus Cristos se arată în mod evident în relația cu lumea înconjurătoare” (Mesaj pentru cea de-a XI-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Ocrotirea Creației).
Din contemplarea creației și din întâlnirea cu Creatorul se naște conștiința locului nostru special în cadrul minunatului plan al lui Dumnezeu, precum și a responsabilității noastre personale și colective în păstrarea armoniei originale. Astfel, din conștientizarea neajunsurilor și a greșelilor noastre, se naște un angajament reînnoit de a restabili relațiile dintre creaturi, conform voinței Creatorului lor.
De aceea, Mesajul Zilei de astăzi reia „chemarea profetică de a «schimba săbiile în fiare de plug» (cf. Isaia 2,4), […] de a transforma ceea ce este rău în viață”. Nu este încă prea târziu, iar Timpul creației ne cheamă la o convertire profundă: „Ceea ce a fost folosit pentru distrugere poate fi reorientat către viață pentru îngrijirea celor săraci, hrănirea celor înfometați și salvgardarea creației” (Mesaj pentru cea de-a XI-a Zi mondială de rugăciune pentru ocrotirea creației).
Perioada pe care o deschidem astăzi se va încheia pe 4 octombrie, zi în care vom celebra cel de-al optulea centenar al trecerii în veșnicie a sfântului Francisc din Assisi. Papa Francisc s-a inspirat în mod special de la el pentru a scrie Scrisoarea sa enciclică Laudato si’ și pentru a da viață acestui Borgo care ne găzduiește.
Așadar, să ne unim spiritual cu Sărăcuțul din Assisi, făcând al nostru Cântecul său de laudă:
„Preamărit să fii, Domnul meu, cu toate creaturile tale, îndeosebi cu măritul frate Soare […].
Preamărit să fii, Domnul meu, pentru sora Lună și pentru Stele […].
Preamărit să fii, Domnul meu, pentru fratele vânt […].
Preamărit să fii, Domnul meu, pentru sora apă […].
Preamărit să fii, Domnul meu, pentru fratele foc […].
Preamărit să fii, Domnul meu, pentru sora maica noastră Pământul, care ne susține și ne cârmuiește”.
Împreună cu sfântul Francisc, vrem să ne reînnoim angajamentul de a trăi și de a promova acea fraternitate universală care este inseparabil unită de îndatorirea de a ocroti creația».”
Click aici pentru link către transmisiunea Sfintei Liturghii
Foto: © Vatican Media
Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea











