„Chiara este o personalitate complexă, o persoană de credință, speranță și caritate. O femeie care a știut nu să impună ci să ajungă lin să dea un loc nou laicilor în Biserică. O femeie care mai ales a cucerit milioane de inimi, readucându-i la inima mesajului evanghelic, recentrând creștinismul pe Treime.” Așa o descrie Michele Zanzucchi, jurnalist, scriitor și focolarin, pe Chiara Lubich, amintind-o în ziua în care se năștea la Trento în urmă cu o sută de ani. Începe pentru Mișcarea Focolarilor un an angajant în care în toată lumea se va celebra centenarul fondatoarei sale cu o serie de evenimente, inițiative, întâlniri. „Suntem siguri că este vie Chiara”, a spus președintele Mișcării, Maria Voce, jurnaliștilor prezentând la Roma expoziția internațională „Chiara Lubich oraș lume” din Trento, adăugând imediat că „acest centenar este gândit nu pentru a o aminti ci pentru a o întâlni”.
Chiara vorbea despre Biserică numind-o „o grădină magnifică” în care înfloresc toate Cuvintele lui Dumnezeu. În ea, acest Cuvânt a fost rugăciunea lui Isus: „Ca toți să fie una”. Un Cuvânt care și astăzi intră năvalnic într-un timp în care în mai multe părți este în desfășurare – cum spune Papa Francisc – „un al treilea război mondial pe bucăți”, în care sentimente de ură și dispreț se strecoară ca otrăvuri în societate, unde diversitatea este adesea sinonim de dușmănie și frică. „Astăzi carisma lui Chiara”, argumentează în această privință Zanzucchi, „are de spus ceea ce are de spus Evanghelia, nimic mai mult și nimic mai puțin. O spune clar într-un mod deosebit, centrat pe Evanghelia unității, pe o Evanghelie deschisă radical la dialogul cu celălalt diferit de noi, o Evanghelie care prin abandonarea lui Isus pe cruce, se poate propune și celui care are alte credințe și celui care nu are credință.”
Acesta este „secretul” sau probabil „forța dulce” care a permis Mișcării Focolarilor să se răspândească în tăcere dar capilar în toată lumea, ajungând în locuri îndepărtate, creând punți de dialog și fraternitate pretutindeni. Din Japonia în insulele din Pacific la ținuturile din Africa, în America de Sud. Zanzucchi dă exemplul algerian: „A avea o mișcare musulmană a focolarilor în Algeria, de exemplu, nu înseamnă a trăda mesajul evanghelic, înseamnă a-l duce la un nivel care rar a existat în raporturile cu persoane de alte credințe”. La 22 ianuarie, și apoi în tot anul centenarului, Mișcarea aduce omagiu fondatoarei sale cu multiple propuneri în toată lumea. Printre evenimentele programate, de relevanță deosebită va fi vizita președintelui Republicii italiene, Sergio Mattarella, la 25 ianuarie la Trento, cu ocazia unei întâlniri cu locuitorii care are titlul „Trento o întâlnește pe Chiara”. La expoziția din Trento se vor alătura altele, în cursul anului 2020, dedicate lui Lubich. Prima va fi inaugurată la 29 februarie la zona de expoziție din curia Custodiei la conventul „Sfântul Mântuitor” la Ierusalim (Țara Sfântă) și va dura până la 14 martie. Apoi va fi rândul expoziției din Alger (Algeria) care va avea o aprofundare asupra dialogului interreligios, îndeosebi cu islamul.
Maria Voce, într-un mesaj video, subliniază că „într-o lume în care ies în evidență încontinuu curente de particularisme și de diviziuni și apar noi ziduri și noi frontiere”, mesajul de unitate al lui Chiara Lubich este „de actualitate extremă”. Zanzucchi confirmă și explică: „Îmi vine în minte o asemănare”, spune el. „În arhitectura europeană am avut în mod substanțial trei stiluri: romanic, gotic și baroc. Romanicul este acela în care se văd liniile pure ale arhitecturii; goticul este acela în care există o dezvoltare și chiar o ridicare. Barocul lucrează pe ceea ce există deja încercând să-l supună la forme diferite. Cred că această carismă a unității s-a născut romanică, a cunoscut în anii ’80 și ’90 o puternică ridicare cu mari succese și apoi a venit în mod inevitabil momentul barocului. Astăzi este important să știm să percepem posibilitatea de dezvoltare. Cu siguranță, Mișcarea, după moartea lui Chiara, a avut și are momente dificile. Au avut asta în istorie toate marile carisme, de la sfânta Tereza de Avila la sfântul Ioan Bosco, însă aceste faze sunt importante pentru a ne întoarce la liniile esențiale, la acel romanic care indică existența adevărată și autentică a unei carisme”. (material al agenției SIR, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
Sursa: InfoSapientia.ro