.

În biserica frumos împodobită, toate luminile sunt stinse. Aprinsă este doar candela sau lumânarea de pe Sfânta Masă. Ușile Împărătești sunt închise. Cu o oră înainte de a se oficia Slujba Învierii, preotul, cu epitrahil de culoare roșie, dă binecuvântarea de început:

.

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Spirite al adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşază întru noi, şi ne curăţeşte de toată întinarea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

.

Preasfântă Treime, îndură-Te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te spre noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

.

Doamne, îndură-Te spre noi. (de 12 ori)

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.

.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

Şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.

Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.

Că iată, întru fărădelegi am fost zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.

Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi.

Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.

Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi spirit drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Spiritul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine.

Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu spirit stăpânitor întăreşte-mă.

Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.

Mântuieşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.

Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

Că de ai fi voit jertfă, Ți-aş fi adus; arderile de tot nu le vei binevoi.

Jertfa lui Dumnezeu: spiritul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.

Atunci plăcute Îţi vor fi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

.

Acum, preotul lasă epitrahilul de culoare roșie și îmbracă toate ornatele, cele de culoare luminată.

Este pregătită lumânarea pascală.

La strană se citeşte sau se cântă Canonul Sâmbetei celei Mari.

.

Cântarea 1, tropar vers 6

Irmos

Pe Cel ce a acoperit cu valul mării oarecând pe prigonitorul tiran, sub pământ L-au ascuns feciorii celor mântuiţi. Iar noi, ca fecioarele, să cântăm Domnului, căci cu mărire S-a preamărit.

.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, Mărire Ţie.

Doamne, Dumnezeul meu, cântare de petrecere şi laudă de îngropare voi cânta Ţie, Celui ce mi-ai deschis intrările vieţii cu îngroparea Ta, şi moartea şi iadul cu moartea Ta ai omorât.

.

Sus pe scaun şi jos în mormânt, cunoscându-Te cele mai presus de lume şi cele de sub pământ, Mântuitorul meu, s-au cutremurat de moartea Ta; că mai presus de gând Te-ai văzut mort, Începătorule al vieţii.

.

Ca să umpli toate de mărirea Ta, Te-ai coborât în cele de dedesubt ale pământului; că nu s-a ascuns de Tine fiinţa mea cea din Adam, şi îngropându-Te, m-ai înnoit pe mine, cel întinat, Iubitorule de oameni.

.

Cântarea a 3-a

Irmos

Pe Tine, Cel ce ai spânzurat pe ape, fără ţinere, tot pământul, văzându-Te făptura spânzurat în locul Căpăţânii, de mare spaimă a fost cuprinsă, grăind: Nu este sfânt, fără numai Tu, Doamne.

.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, Mărire Ţie.

Închipuirile îngropării Tale le-ai arătat, înmulţind vedeniile; iar acum, cele ascunse ale Tale văzute le-ai făcut cu dumnezeiască bărbăţie şi celor din iad, Stăpâne, care grăiesc: Nu este sfânt, fără numai Tu, Doamne.

.

Întinsu–Ţi-ai palmele şi ai împreunat cele depărtate de demult; iar cu înfăşurarea giulgiului şi cu mormântul ai dezlegat, Mântuitorule, pe cei legaţi, care grăiau: Nu este sfânt, fără numai Tu, Doamne.

.

În mormânt şi sub peceţi Te-ai cuprins de bunăvoie, Nemuritorule; că puterea Ta Ţi-ai arătat prin fapte, cu dumnezeiasca lucrare, celor ce cântă: Nu este sfânt, fără numai Tu, Doamne, Iubitorule de oameni.

.

Cântarea a 4-a

Irmos

Smerenia Ta cea dumnezeiască pe Cruce, mai înainte văzând-o Avacum, înspăimântându-se a grăit: Tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, unindu-Te cu cei din iad ca un Atotputernic.

.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, Mărire Ţie.

Astăzi ai sfinţit ziua a şaptea, pe care ai binecuvântat-o întâi cu încetarea lucrărilor; că toate le prefaci şi le înnoieşti, odihnindu-Te, Mântuitorul meu, şi iarăşi zidindu-ne.

.

Biruind Tu cu puterea dumnezeirii, sufletul Tău de trup s-a despărţit; că ai rupt amândouă legăturile, a morţii şi a iadului, cu puterea Ta, Cuvinte.

.

Iadul întâmpinându-Te, Cuvinte, s-a amărât văzându-Te om îndumnezeit rănit de bătăi şi Atotputernic; şi de înfricoşătorul Tău chip a rămas fără de glas.

.

Cântarea a 5-a

Irmos

Lumina cea neînserată a dumnezeieştii Tale arătări, Hristoase, care s-a făcut spre noi, pentru milostivirea Ta, Isaia, văzând-o dis-de-dimineaţă, a grăit: Învia-vor morţii şi cei din morminte se vor ridica, şi toţi cei de pe pământ se vor bucura.

.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, Mărire Ţie.

Înnoieşti pe pământeni, Ziditorule, făcându-Te pământean; şi giulgiul, şi mormântul arată taina ce este întru Tine, Cuvinte; că sfetnicul cel cuvios înseamnă sfatul Celui ce Te-a născut, Care m-a înnoit în Tine cu mare cuviinţă.

.

Prin moarte ai schimbat omorârea, prin îngropare stricăciunea; că nestricăcios ai făcut trupul pe care l-ai luat, făcându-l nemuritor cu dumnezeiască cuviinţă; că trupul Tău, Stăpâne, n-a văzut stricăciune; nici sufletul Tău n-a rămas în iad, care este lucru necuvenit.

.

Ieşind, Ziditorul meu, din ceea ce nu ştie de bărbat şi fiind împuns cu suliţa în coastă, din aceea ai făcut înnoire Evei, făcându-Te Adam, adormind mai presus de fire, cu somn făcător de viaţă, şi ridicând viaţa din somn şi din stricăciune, ca un Atotputernic.

.

Cântarea a 6-a

Irmos:

Prins a fost, dar nu a fost ţinut în pântecele chitului, Iona; că al Tău chip purtând, al Celui ce a pătimit şi îngropării s-a dat, ca dintr-o cămară din fiară a ieşit şi a grăit străjerilor: Cei ce păziţi cele deşarte şi mincinoase, mila voastră aţi părăsit-o.

.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, Mărire Ţie.

Omorât ai fost, dar nu Te-ai despărţit de trupul pe care l-ai luat, Cuvinte; că de s-a şi stricat Templul Tău în vremea patimii, şi aşa unul era ipostasul dumnezeirii şi al trupului Tău; că-n amândouă unul eşti, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu şi Om.

.

Greşeala lui Adam a fost ucigătoare de om, iar nu ucigătoare de Dumnezeu. Că deşi a pătimit firea trupului Tău cel de ţărână, Dumnezeirea a rămas fără patimă; că stricăciunea cea din Tine ai schimbat-o în nestricăciune, şi din înviere ai arătat izvorul vieţii celei nestricăcioase.

.

Împărăţit-a iadul peste neamul omenesc, dar n-a rămas în veci; că Tu, Puternice, fiind pus în groapă, cu palma cea începătoare de viaţă ai rupt încuietorile morţii şi ai propovăduit celor ce dormeau acolo din veac mântuirea cea nemincinoasă, făcându-Te, Mântuitorule, Cel dintâi înviat din morţi.

.

Condacul, vers 6

Cel ce a încuiat adâncul s-a văzut mort, şi cu smirnă şi cu giulgiu înfăşurându-se, în mormânt a fost pus ca un mort Cel fără de moarte, şi femeile au venit să-L ungă cu mir, plângând cu amar şi grăind: Aceasta este Sâmbăta cea preabinecuvântată, în care Hristos, adormind, va învia a treia zi.

.

Icos

Cel ce cuprinde toate s-a înălţat pe Cruce şi se tânguieşte toată zidirea văzându-L spânzurat gol pe lemn; soarele şi-a ascuns razele, şi stelele şi-au tăinuit lumina, şi pământul cu multă frică s-a clătinat, marea a fugit şi pietrele s-au despicat, şi morminte multe s-au deschis, şi trupuri de sfinţi bărbaţi au înviat; iadul jos a suspinat, şi iudeii s-au sfătuit să hulească Învierea lui Hristos. Iar femeile au grăit: Aceasta este Sâmbăta cea preabinecuvântată, în care Hristos, adormind, va învia a treia zi.

.

Cântarea a 7-a

Irmos

Negrăită minune! Cel ce a mântuit în cuptor pe evlavioşii tineri din văpaie, în mormânt este pus fără suflare, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Mântuitorule, Dumnezeule, eşti binecuvântat.

.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, Mărire Ţie.

S-a rănit iadul, primind în inima sa pe Cel ce a fost rănit în coastă cu suliţa, şi a suspinat topindu-se de focul cel dumnezeiesc, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Mântuitorule, Dumnezeule, eşti binecuvântat.

.

Bogat este mormântul, că primind în sine pe Făcătorul ca pe un adormit, s-a arătat dumnezeiască vistierie de viaţă, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Mântuitorule, Dumnezeule, eşti binecuvântat.

.

După obiceiul pentru cei morţi, a primit punerea în mormânt Viaţa tuturor, şi a arătat mormântul izvor al învierii, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Mântuitorule Dumnezeule, eşti binecuvântat.

.

Una era dumnezeirea lui Hristos în iad şi în mormânt şi în Eden nedespărţită, împreună cu Tatăl şi cu Spiritul, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Mântuitorule Dumnezeule, eşti binecuvântat.

.

Cântarea a 8-a

Irmos

Spăimântează-te înfricoşându-te, cerule, şi să se clatine temeliile pământului. Că iată este socotit între cei morţi Cel ce locuieşte în înălţime şi în mormânt mic ca un străin este primit. Pe care tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, Mărire Ţie.

Stricatu-s-a templul cel preacurat, dar împreună a ridicat cortul cel căzut, că al doilea Adam, Cel ce locuieşte în înălţime, s-a coborât la Adam cel dintâi, până la cămările iadului. Pe care tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

.

Încetat-a îndrăzneala ucenicilor, iar Iosif cel din Arimateea s-a arătat inimos, că văzând mort şi gol pe Dumnezeu Cel peste toate, L-a cerut şi L-a îngropat grăind: Pe care tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

.

O, minune nouă! O, bunătate! O, nespusă răbdare! Că de bunăvoie se pecetluieşte sub pământ Cel ce locuieşte în înălţime, şi este hulit Dumnezeu ca un înşelător. Pe care tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

.

Cântarea a 9-a

Irmos

Nu te tângui pentru Mine, Maică, văzându-Mă în groapă, pe Mine, Fiul tău, pe Care M-ai zămislit în pântece mai presus de fire; că voi învia şi Mă voi preamări şi voi înălţa întru mărire, ca un Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste pe tine neîncetat te măresc.

.

Stih: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, Mărire Ţie.

Întru străină naşterea Ta scăpând de dureri, mai presus de fire m-am fericit, Fiul meu Cel fără de început; iar acum, Dumnezeul meu, văzându-Te mort, fără suflare, mă sfâşie cumplit sabia întristării. Dar înviază, ca să fiu mărită.

.

Mă acoperă pământul voind Eu, dar se înfricoşează portarii iadului văzându-Mă, Maică, îmbrăcat cu haina însângerată a izbândirii; că ucigând, ca un Dumnezeu, pe vrăjmaşi cu Crucea, iarăşi voi învia şi te voi mări.

.

Să se bucure făptura, să se veselească toţi pământenii, că vrăjmaşul, iadul, s-a prădat; femeile cu miruri să iasă în întâmpinare, că mântuiesc pe Adam şi pe Eva cu tot neamul, şi a treia zi voi învia.

.

După cântarea Canonului, se zice: Sfinte Dumnezeule…, (de trei ori) Preasfântă Treime…, Tatăl nostru… şi Că a Ta este Împărăţia…, se cântă troparul, vers 2:

.

Când Te-ai coborât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii Tale; iar când ai înviat pe cei morţi din cele dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, mărire Ţie!

.

Preotul, din altar, rosteşte ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule… şi face Dezlegarea mică.

.