Cu ajutorul Marelui Dumnezeu am parcurs traseul de paisprezece zile – șapte zile din vechiul an civil și șapte zile din noul an civil, dintre cele două evenimente ale Istoriei Mântuirii, evenimente care actualizează și fac lucrătoare misiunea răscumpărătoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Isus Cristos. L-am însoțit, într-un pelerinaj spiritual de 30 de ani, pe Mântuitorul, de la leagănul ieslei din Betleemul Iudeii și până în apele Iordanului. Așa proclamă prima rugăciune de la Marea Sfințire a apei: „Că la praznicul ce a trecut Prunc Te-am văzut, iar la acesta de acum desăvârșit Te vedem pe Tine, Cel ce Te-ai arătat Dumnezeul nostru, din Cel desăvârșit”.
La Nașterea în Betleem L-am văzut pe Mântuitorul, proclamat ca atare de Îngerul Domnului, copilaș plăpând, neajutorat, având nevoie de căldura inimii Mamei Sale și de ocrotirea brațului bărbătesc al lui Iosif. La Betleem, așadar, accentul cade pe natura umană a lui Isus, natura dumnezeiască fiind, oarecum, în plan secund. Biserica, însă, dintotdeauna a mărturisit că, Cel născut în Betleem este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Iată cum cântă Biserica la Vecernia zilei de 25 decembrie: „Chipul cel neschimbat al Tatălui, pecetea veșniciei Lui, înfățișare de rob primește, ieșind din Maica ce nu știe de nuntă, nesuferind schimbare: că a rămas ce era, Dumnezeu adevărat fiind; și a luat ce nu era, om făcându-se, din iubire de oameni” (Prima Stihiră de la Doamne strigat-am…, vers 2).
Dar „Isus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni” Lc.3,52).
„Isus însuși era ca la treizeci de ani când a început să propovăduiască” (Lc. 3,23a). Bărbatul iudeu nu putea lua cuvântul în public, fiind considerat încă nematur. De aceea, la vârsta permisă de Legea iudaică, Isus iasă la propovăduire. Însă nu iasă ca un simplu om, ci iasă ca Unul mandatat de Sus, de Tatăl. Ritualul botezării spre iertarea păcatelor, săvârșit de Ioan, era cadrul potrivit în care Isus să fie prezentat lumii ca Cel ce botează cu Spirit Sfânt (cf. Mc. 1,8b)
Aici, la Iordan, natura umană a lui Isus trece, oarecum, pe plan secund, pentru că, la botezul Său, „îndată ce a ieșit din apă, iată cerurile I s-au deschis, și el (Ioan) a văzut Spiritul lui Dumnezeu, coborându-se ca un porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Mt 3,16-17). Așadar, Cel ce iasă să propovăduiască venirea Împărăției lui Dumnezeu, este Unul din Treime, de o ființă cu Tatăl și cu Spiritul.
Iată cum, în chip spiritual, facem acest parcurs al sărbătorilor, an de an, adorând un Pruncușor mic culcat în iesle, ca apoi, văzându-L crescut, om desăvârșit, să I ne închinăm, pentru că este Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru.
Cei 630 de Părinți, adunați la Conciliul din Calcedon, ne-au lăsat o amplă mărturisire de credință, la 25 octombrie 451, mărturisire care parcă e sinteza acestor evenimente din Istoria Mântuirii: Nașterea și Botezul în Iordan. Iată ce ne-au lăsat ca adevăr de credință, Părinții Bisericii: „Noi toți în unanimitate mărturisim pe Domnul nostru Isus Cristos, unul și același Fiu, unul și același desăvârșit în dumnezeire, unul și același desăvârșit în omenitate, Dumnezeu adevărat și om adevărat…de o ființă cu Tatăl, după dumnezeire, de o ființă cu noi, după omenitate, asemenea nouă în toate, afară de păcat; născut din Tatăl mai înainte de veacuri după dumnezeire, și unul și același în timpurile din urmă, născut pentru noi și pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, după omenitate; unul și același Cristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, cunoscut în două firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit”.
Aceasta este credința noastră! Trebuie să o cunoaștem, să o mărturisim, să ne lăsăm îmbrățișați de Isus și…să sărbătorim!