Așezarea grupului statuar „Represiune și rezistență” a sculptorului Cătălin Bădărău în Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae” din Oradea, pe 18 mai 2024, în cadrul Nopții Muzeelor din acest an, presupune o lectură nuanțată a lucrărilor, spațiul sacru în sine fiind parte a acestui discurs al durerii ieșite la suprafață, o durere exprimată aproape brutal, care însă este protejată, îmblânzită, îmbrățișată, am putea spune, de spațiul larg al Catedralei și îmbrăcată de luminile de pe iconostas. Așezarea lor pe fundalul și în imediata proximitate a iconostasului dorește să exprime faptul că sacrificiul martirilor și mărturisitorilor greco-catolici este transfigurat în lumina divină și ridicat la treapta altarelor.

Contrastul izbitor dintre contextul așezat și grupul statuar are tocmai acest scop, de a da curs unui strigăt al Bisericii Greco-Catolice suprimate legat de trecutul său recent. Personajele lui Cătălin Bădărău exprimă o durere fluidă, fluxuri de curenți ai suferinței.

Trupurile contorsionate, chinuite, răsucite, schimonosite, sunt o expresie o reacției interioare la o lume a represiunii, forței, brutalității dar și a rezistenței, a abandonului în mila Domnului, un gest al speranței cu mâinile răsucite spre rugăciune, spre Cer. E o luptă dramatică, dar și o concretețe a rezistenței materializată prin sugestia pietrei, a materialului care dăinuie. Însăși ideea de grup statuar vorbește despre soliditate și trăinicie.

Vecinătatea altarului confirmă sensul suferinței și transfigurarea ei în lumina lui Dumnezeu. Sacrificiul martirilor nu a fost zadarnic, ei ne-au schimbat traiectoria,  sunt temelia libertății noastre de azi. Rămâne ca noi să-i dăm sens. E timpul datoriei noastre.

Portretul Papei și a episcopilor martiri sunt așezate pe o formă stilizată de prapor. Praporul, prin definiție, este un simbol al biruinței Binelui. Este purtat la procesiuni, pelerinaje, înmormântări. Locul lui este în biserică.

Prezența Evangheliei și a potirului Fericit Valeriu Traian Frențiu, cu care a celebrat Papa Francisc la Blaj în 2019, este o dată în plus, dacă mai era nevoie, Vestea cea Bună a prezenței Mântuitorului în lume și șansa împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului.

Așadar, avem portretele episcopilor din închisoare, ca pușcăriași în zeghe ( detaliile biografice sunt marcate cu roșu- sângele martiriului), avem reprezentarea plastică și extrem de puternică a suferinței lor, dar avem și finalitatea, beatificarea și ridicarea lor la treapta altarelor. Avem spațiul sacru și iconostasul care îmbracă acest parcurs și dă sensul final al luptelor noastre: Mântuirea.

––––––––––––

„Cătălin Bădărău se recomandă ca sculptor. Este profesor, predă la Universitatea de Arte din București, stăpânește mediul și tehnicile modelajului, experimentează materiale și susține foarte convingător posibilitățile lor expresive. Fiecare lucrare pe care o expune, analizată prin grila acestor filtre de înțelegere, este mărturia unei voci artistice, care vorbește despre fragilitatea condiției umane, despre dubiu, despre conflictele blânde sau încrâncenate cu zeii din noi, despre suferință și vină sau despre alienare. Și-a selectat, în procesul creației, un repertoriu de semne ce relevă, edificator, miezul incandescent al umanului, căruia îi dezvăluie, prin puterea sa de pătrundere, frământările. Modelează materiale moi – răşini poliuretanice sau sintetice, spumă, silicon, sfoară –, reflectând semnificații profunde, care se deplasează de la violență la compasiune, de la frică la cutezanță, de la rușine la îndrăzneală, de la vulnerabilitate la putere.” ( Sorina Jecza – Observator cultural).

Rodica INDIG, consilier cultural EGCO

Foto: Eugen Ivuț