„Doamne Isuse, privim la crucea Ta și înțelegem că ai dat totul pentru noi. Îți dedicăm acest timp. Vrem să-l petrecem aproape de Tine, care de la Ghetsimani până la Calvar Te-ai rugat”: a fost intenția copiilor Oratoriului Maria Imaculata din Oradea care, însoțiți de părinți și prieteni de aceeași vârstă, au parcurs sâmbătă, 21 aprilie a.c., Calea Sfintei Cruci în jurul Catedralei „Sf. Nicolae” din Oradea, locul unde participă împreună duminică de duminică la Sfânta Liturghie de la ora 12.00, formând de-a lungul timpului ceea ce este astăzi Familia Miezul Zilei. Calea Crucii parcursă de copii și familii s-a inspirat din Via Crucis de la Colosseum, parcursă în Vinerea Mare din calendarul latin (pe 29 martie a.c.), ale cărei meditații au fost  scrise tocmai de Papa Francisc. „În rugăciune cu Isus pe calea Crucii”, cum intitula Succesorul lui Petru acest parcurs, a fost un moment interesant pentru toți participanții, dar și pentru trecătorii prin centrul orașului Oradea care au putut reflecta asupra Patimilor Domnului aduse în timpurile noastre prezente.

Îndrumați de părintele spiritual, pr. Traian Dobrată, copiii îmbrăcați în costume de soldați, arhierei, femei, cirenei, au format un cortegiu în urma Crucii procesionale, purtată pe rând de câte o familie. Participanții au parcurs cele paisprezece stațiuni care rememorează patimile Lui Isus pe drumul Golgotei, însoțite fiecare de o meditație care a fost citită, pe rând, de câte un părinte. Stațiunile au fost intercalate de cântecele Oratoriului Maria Imaculata, interpretate de copii.

„Deși în zilele noastre sacrul este cel mai adesea invadat de profan, a fost o experiență interesantă. Cu texte «atipice» am putea spune, așa cum ne-a obișnuit Papa Francisc, am reușit să înțelegem mai bine aspecte contemporane” – spune unul dintre participanți, domnul Alin Bădiceanu, împărtășind faptul că participarea ca familie în Biserică este importantă în pregătirea pentru Paști.

„Doamne, Tu Ți-ai pregătit fiecare zi cu rugăciunea, iar acum, în Ghetsimani, pregătești Paștele. Abba, Părinte! Totul Îți este cu putință – spui – pentru că rugăciunea este în primul rând dialog și intimitate (…) De câte ori, asemenea ucenicilor, în loc să veghez, am dormit, de câte ori nu am avut timp și nici chef să mă rog, pentru că eram obosit, anesteziat de comodități, somnoros în suflet. Isuse, repetă-mi din nou, repetă-ne nouă, Bisericii Tale: Scoală-te și roagă-te!”.

Tăcerea, rănile interioare, oboseala, fragilitățile umane au fost meditate purtând Crucea Mântuitorului, cel care, contrar logicii actuale, nu a fost neoprit în putere, ci invincibil în iubire, și ne-a învățat că a iubi înseamnă a-i ajuta pe alții chiar acolo, în slăbiciunile de care se rușinează. Judecățile celorlalți, alături de condamnări, dispreț sau jignire manifestat astăzi și în mediul on-line, au adus aminte de nevoia de mângâiere a noastră, a tuturor, într-o viață cotidiană tot mai frenetică. Pe drumul Crucii noastre, Sfânta Fecioară Maria ne însoțește suferința, precum a făcut cu Fiului Său:

„Marie, oprește alergarea mea, ajută-mă să-mi reamintesc: să păstrez harul, să-mi amintesc iertarea și minunile lui Dumnezeu, să reînsuflețesc prima iubire, să gust din nou minunățiile providenței, să plâng de recunoștință.”

Într-o societate în care succesul este mai presus de valoarea fiecărei ființe umane, resimțindu-se povara excesivă a responsabilității și a muncii, pelerinul vieții cade strivit de lucruri și neînțeles de ceilalți. În fața căderii sub povara Crucii sale, se oprește pentru a cere iertarea păcatelor:

„Amintește-mi că și căderile pot să devină momente cruciale ale drumului, pentru că mă fac să înțeleg singurul lucru care contează: că am nevoie de Tine. Isuse, întipărește-mi în inimă certitudinea cea mai importantă: că mă ridic cu adevărat numai atunci când Tu mă ridici, atunci când Tu mă eliberezi de păcate. Pentru că viața nu reîncepe de la cuvintele mele, ci de la iertarea Ta.”

Nu în ultimul rând, în mijlocul războaielor actuale, pentru care copiii de la Oratoriul Maria Imaculata se roagă împreună cu milioane de copii din întreaga lume să ia sfârșit, meditațiile parcurse la această Cale a Crucii au dorit să atingă inimile împietrite ale multor oameni:

„În fața tragediilor din lume inima mea este de gheață sau se topește? Cum reacționez la nebunia războiului, la fețele copiilor care nu mai zâmbesc, la mamele care îi văd nehrăniți și înfometați și nu mai au lacrimi de vărsat? Tu, Isuse, ai plâns asupra Ierusalimului, ai plâns asupra împietririi inimii noastre. Zdruncină-mă pe dinăuntru, dă-mi harul să plâng rugându-mă și să mă rog plângând.”

Copiii s-au rugat deopotrivă pentru oamenii despuiați de cele necesare vieții, pentru bolnavi, pentru cei singuri și părăsiți, pentru cei dragi ai familiilor lor, dar și pentru inamicii lor, cerând Maicii Sfintei, patroana Oratoriului, darul blândeții și a iubirii manifestate față de cei din jur. Pentru a putea sărbătorii cu adevărat Învierea Domnului să ne amintim că rugăciunea insistentă aduce rod și străbate chiar și întunericul morții, căci iubirea nu rămâne fără răspuns, ci dăruiește noi începuturi:

„Mormântul tău care va fi izvor de viață, era nou, abia săpat în stâncă. Și eu, ce Îi dau nou lui Isus la acest Paște? Un pic de timp pentru a sta cu El? Un pic de iubire pentru ceilalți? Temerile mele și mizeriile mele îngropate, pe care Cristos așteaptă să I le ofer cum ai făcut tu cu mormântul? Va fi cu adevărat Paște dacă voi dărui ceva dintr-al meu Celui care pentru mine Și-a dat viața: pentru că dând se primește; pentru că viața se găsește atunci când se pierde și se posedă atunci când se dăruiește.” (Via Crucis 2024, Papa Francisc).

Calea Crucii animată de copiii din Oradea s-a încheiat în fața Crucifixului din Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, unde, cei mici și mari i-au spus Domnului la rugăciunea de încheiere:

„Isuse, încă o dată vreau să-Ți spun și să continui să-Ți repet: mulțumesc!
Mulțumesc, Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi