Înainte de a deveni profet, Amos avea o bucată de pământ, o familie și un loc de muncă. Dintr-o dată, a experimentat sărăcia, înfruntând exilul și devenind refugiat, simțind durerea amintirii trecutului și trăind incertitudinea viitorului. Amos a văzut nedreptatea care îi rănea propriul popor, contrastul dureros dintre bogați și cei săraci. El a îndurat seceta și pierderea roadelor pământului. Din această experiență a avut deînvățat ce înseamnă sărăcia și incertitudinea. Pe neaşteptate, a auzit glasul Lui Dumnezeu şi a găsit în inima lui puterea de a predica cu Har celor săraci, rostind cuvinte de speranță cu un neobosit zel.

În această experiență spirituală captivantă a profetului Amos, al cărui nume înseamnă „purtător de povară”, am găsit inspirația pentru celebrarea ecumenică a Timpului Creației în acest an, care are ca temă „Să curgă dreptatea și pacea”, care se referă la cuvintele lui Cartea lui Amos care spune: „dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” (Amos 5,24).

Simbolul spiritual al acestui an este un râu impetuos; apa este un element simplu și esențial, prezent în viața noastră ca semn de viață și purificare în tradițiile noastre religioase. Apa ne amintește de Botezul nostru și de angajamentul nostru de convertire la o viață nouă. Însă apa nu este accesibilă în siguranță pentru toată lumea, chiar dacă este esențială pentru supraviețuirea umană. Atât de mulți oameni încă nu au acces la apa potabilă; alţii au fost nevoiţi recent să-şi părăsească satele din cauza secetei. Mulți dintre frații noștri din întreaga lume sunt nevoiți să repete cuvintele lui Isus: „Mi-e sete” (cf. Ioan 19:28). Mulți alții au fost nevoiţi să fugă din cauza inundaţiilor, fie ele datorate unor cauze naturale sau umane.

În acest timp de rugăciune și convertire, să ascultăm chemarea fraților și surorilor noastre, victime ale diferitelor forme de nedreptate legate de mediul înconjurător. Prin urmare, să ne întoarcem la Dumnezeu cu inima smerită, oferindu-I rugăciunea noastră: „Doamne, să curgă dreptatea și pacea în lumea noastră, în Casa noastră comună”.

Ori de câte ori, cu tristețe, vedem oameni însetați sau în luptă cu seceta, să ne rugăm: „Să curgă dreptatea și pacea!”. De fiecare dată când vedem distrugerea inumană a războiului – ca în Ucraina, Somalia, Yemen, Eritreea, Myanmar și multe altele locuri din întreaga lume – unde nevoile esențiale sunt împiedicate sau apa este folosită ca armă împotriva civililor nevinovaţi, să repetăm ​​din nou: „Să curgă dreptatea și pacea!

În acest timp de rugăciune și convertire, să ne reamintim că Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să secomporte corect și pașnic în fiecare situație a vieții. Dacă hrănim o relație de încredere cu Dumnezeu, cu frații și surorile noastre și cu natura, dreptatea și pacea vor curge din belșug printre noi. Ca biserici creștine și cu o inimă plină de rugăciune, ne oferim contribuțiile și reflecțiile noastre la viitoarea Conferință a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP28), organizată de Națiunile Unite la Dubai (Emiratele Arabe Unite), în perioada 30 noiembrie-12 decembrie 2023, invitând, de asemenea, toți liderii lumii și fiecare persoană de bună-voință să asculte știința și să se angajeze pentru o implementare echitabilă a Acordului de la Paris.

Oportunitatea de a crea un mod de viață mai echitabil și mai durabil pentru întreaga umanitate depind de angajamentul nostru de a proteja Casa noastră comună schimbându-ne stilul de viață, promovând cumpătarea și sobrietatea în utilizarea resurselor, care sunt un dar al Lui Dumnezeu pentru noi. Însă depinde într-un mod special totul de angajamentul și munca atentă a celor care sunt implicați mai direct în politică și în viața socială.

Invităm toți creștinii din biserici, parohii, comunități și fiecare persoană de bunăvoință în toată Europa de a observa și sărbători Timpul Creației 2023 de la 1 septembrie până în 4 octombrie în spirit ecumenic, uniți în rugăciune și acțiune.

În acest Timp al Creației, dorim să fim martori ai lui Hristos, izvorul apei Vii. Vrem să muncim și să ne rugăm pentru ca Bisericile noastre să devină spații primitoare unde poți auzi clar o voce care proclamă: „Dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată!

25 august 2023

Arhiepiscopul Nikitas din Thyateira și Marea Britanie
Președintele CEC

Arhiepiscopul Gintaras Grušas, arhiepiscop de Vilnius
Președintele CCEE

 

traducere Mihaela Caba-Madarasi