La șase decenii de la Declarația conciliară Nostra aetate, Biserica reafirmă importanța dialogului interreligios, a libertății religioase și a construirii unei fraternități capabile să răspundă unui timp marcat de războaie, persecuții, fundamentalism și diviziuni. Potrivit L’Osservatore Romano, trei Dicastere ale Curiei Romane au publicat Nota „Un cammino di speranza”, aprobată de Papa Leon al XIV-lea, pentru a relansa mesajul Conciliului Vatican II.

La momentul publicării sale, la 28 octombrie 1965, Declarația Nostra aetate a reprezentat o schimbare profundă în modul în care Biserica Catolică privea relațiile cu celelalte religii. Șaizeci de ani mai târziu, mesajul său rămâne actual, într-o lume în care conflictele, persecuțiile religioase și intoleranța continuă să provoace suferință. Această aniversare a stat la baza publicării Notei „Un cammino di speranza” – „Un drum al speranței”, elaborată de trei Dicastere ale Curiei Romane: Dicasterul pentru Doctrina Credinței, Dicasterul pentru Promovarea Unității Creștinilor și Dicasterul pentru Dialogul Interreligios.

Documentul, aprobat de Papa Leon al XIV-lea la 22 iunie, privește parcursul dialogului interreligios din ultimele șase decenii, identifică realizările și dificultățile întâlnite și propune noi direcții pentru viitor.

Nostra aetate a apărut într-un context istoric marcat de tragedia Holocaustului și de consecințele devastatoare ale antisemitismului. Pentru prima dată într-un mod atât de explicit, Biserica afirma că „nu respinge nimic din ceea ce este adevărat și sfânt” în celelalte religii și îi invita pe credincioși să privească „cu stimă și respect” învățăturile și tradițiile acestora. La șase decenii distanță, noua Notă reia această perspectivă și o aplică realităților contemporane, într-un context în care diviziunile par adesea să prevaleze asupra dialogului, iar numele lui Dumnezeu poate fi folosit în mod abuziv pentru justificarea violenței.

Întrebarea fundamentală formulată în document este una de mare actualitate: cum poate fi trăită concret fraternitatea universală într-o societate caracterizată de diversitate culturală și religioasă, dar și de război, violență și secularizare? Nota subliniază că dialogul interreligios nu poate fi autentic fără respectarea libertății religioase. În același timp, documentul reafirmă necesitatea ca libertatea religioasă să fie respectată și în țările în care creștinii reprezintă o minoritate. În diferite regiuni ale lumii, comunitățile creștine continuă să sufere din cauza persecuțiilor și a extremismului religios. Mesajul este clar: orice persecuție motivată de apartenența religioasă reprezintă o încălcare a demnității umane și necesită un răspuns comun bazat pe respect, dialog și conviețuire pașnică.

O parte importantă a documentului este dedicată relației dintre creștini și evrei, pornind de la rădăcinile comune în Vechiul Testament și de la îndemnul Conciliului Vatican II la cunoaștere reciprocă, stimă și dialog fratern. Nota reafirmă caracterul irevocabil al alianței lui Dumnezeu cu poporul evreu și subliniază că această realitate are o semnificație teologică pentru Biserică. În același timp, documentul reafirmă credința creștină în Hristos ca unic Răscumpărător și insistă asupra faptului că relația dintre creștini și evrei trebuie să fie una caracterizată de respect, cunoaștere reciprocă și colaborare. Un loc important îl ocupă și lupta comună împotriva antisemitismului. Conflictele din Orientul Mijlociu au pus însă la încercare și relațiile dintre evrei și creștini, făcând cu atât mai necesară păstrarea și consolidarea punților de dialog construite în ultimele decenii.

Roadele dialogului nu se limitează la relația dintre creștini și evrei. În ultimele decenii au fost dezvoltate relații de colaborare și cu musulmanii, precum și cu reprezentanți ai hinduismului, budismului, jainismului, sikhismului, șintoismului, taoismului, confucianismului, zoroastrismului și ai religiilor tradiționale africane. Au fost dezvoltate proiecte educaționale și sociale comune, au fost publicate declarații în fața unor crize umanitare și au fost create relații de prietenie între responsabili religioși. Uneori, dialogul se construiește prin gesturi simple și discrete. În cartierele în care trăiesc împreună oameni de religii diferite, simplul fapt de a trăi în pace, de a fi aproape unii de ceilalți și de a se sprijini reciproc poate deveni o mărturie concretă.

Documentul atrage atenția și asupra pericolului generalizărilor și al prejudecăților față de musulmani. Nu trebuie confundate situațiile de fundamentalism și violență cu viața pașnică a milioanelor de credincioși musulmani care trăiesc, muncesc și se integrează în societățile în care locuiesc. În același timp, sunt identificate obstacolele care fac dialogul dificil: fundamentalismul, prejudecățile, folosirea politică a apartenenței religioase și violențele comise în numele lui Dumnezeu. În societățile secularizate apare o altă provocare: marginalizarea credinței sau reducerea ei la un element de folclor ori la o simplă opinie personală.

Nota insistă asupra faptului că dialogul nu înseamnă renunțarea la propria identitate și nici relativizarea credinței. Dimpotrivă, un dialog autentic presupune o conștiință clară a propriei identități religioase și culturale, împreună cu deschiderea reală către celălalt. Respectul și stima devin astfel condiții esențiale pentru depășirea atitudinilor de excludere, dispreț sau indiferență. În această perspectivă, dialogul este prezentat nu doar ca o strategie diplomatică, ci ca un adevărat „drum evanghelic”, care îi cheamă pe creștini să fie prezenți în lume ca martori ai iubirii lui Dumnezeu.

Un criteriu important propus de document pentru discernerea autenticității oricărui proiect este atenția acordată celor săraci și vulnerabili. Cei aflați în nevoie devin astfel o adevărată „busolă” pentru societate. Atenția concretă acordată celor mai vulnerabili este prezentată drept un indicator esențial pentru evaluarea oricărui proiect politic, economic, social, academic, religios sau cultural. În fața unei lumi în care există tendințe de separare și confruntare, credincioșii diferitelor tradiții sunt chemați să contribuie la construirea unei conviețuiri pașnice.

La 60 de ani de la Nostra aetate, mesajul relansat de Vatican este unul de responsabilitate comună. Credincioșii sunt chemați să devină „constructori de punți, nu de ziduri”, „artizani ai păcii și ai fraternității”, capabili să-l primească pe celălalt în diferența sa și să colaboreze pentru o societate mai dreaptă și mai umană. Într-o perioadă în care războaiele și conflictele afectează milioane de oameni, iar diferențele religioase pot fi uneori exploatate pentru a alimenta tensiuni, aniversarea Declarației Nostra aetate devine mai mult decât comemorarea unui document al Conciliului Vatican II. Ea reprezintă o invitație actuală la întâlnire, cunoaștere reciprocă, respect și fraternitate. Așa cum amintește L’Osservatore Romano, drumul început în urmă cu șase decenii continuă să fie un drum al speranței: acela de a trăi într-o lume în care credința nu devine motiv de separare, ci poate contribui la apropierea oamenilor, la apărarea demnității fiecărei persoane și la construirea păcii.

 

Fotografie: © Eugen Ivuț

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
Andrei Alexa