Astăzi, 11 februarie 2022, Biserica Universală sărbătorește 164 de ani de la Aparițiile Fecioarei de la Lourdes. Deși au trecut atâția ani, rămân prezente în mintea noastră multe întrebări, enigme sau neclarități legate de acest miracol.

În volumul său Ipotesi su Maria („Ipoteze asupra Fecioarei Maria”), scriitorul italian Vittorio Messori adună la un loc felurite gânduri, întrebări, enigme şi întâmplări ce o privesc pe Maica Domnului. Ziarist bine informat şi catolic de nădejde, Messori este un mare cunoscător al apariţiilor Preacuratei la Lourdes, fenomen la care face adesea referire. Între numeroasele capitole ale cărţii sale, autorul încearcă să răspundă la întrebarea de ce Fecioara Maria a ales ca loc pentru această mare şi importantă apariţie orăşelul Lourdes? De ce chiar acolo şi nu altundeva? Probabil că informaţiile următoare pot fi de folos şi credincioşilor români în luna mai –a Maicii Sfinte- din acest 2018, în care sunt amintiţi 160 de ani de la arătările de la Lourdes.

Acelaşi Vittorio Messori face referire la volumul Notre-Dame de Lourdes avant les apparitions de 1858 („Sfânta Fecioară de la Lourdes înaintea apariţiilor din 1858”), publicat în 1926 de către Émile Brejon, un avocat din Bordeaux expert în drept şi în legi, inclusiv în cele feudale. Bazându-se pe documente medievale, acesta povesteşte că, pe când făcea cale întoarsă din Spania, împăratul Carol cel Mare (742-814) a pornit un atac de cucerire a castelului din Lourdes ocupat pe atunci de musulmani, fortăreaţă ce –până astăzi- domină oraşul de pe colina pe care se înalţă. După câteva zile de asediu, rezistenţa şi proviziile islamicilor din castel erau pe sfârşite, când -se spune- o acvilă a adus un peşte prins din râul Gave, din vecinătate. Musulmanii l-au trimis împăratului ca să-i dea de crezut că mai au provizii, la care printr-un delegat, împăratul le-a transmis sarazinilor: „Dacă nu vreţi să cedaţi în faţa unui om, cedaţi măcar în faţa unei Doamne: Maica Sfântă venerată la Le Puy-en-Velay”.

Construită în prima jumătate a sec. al XII-lea, Catedrala Sanctuar Le Puy-en-Velay din Auvergne a fost de timpuriu un mare loc de pelerinaj, probabil cel mai cunoscut din Franţa şi unul dintre cele mai importante în Europa. În acest lăcaş era venerată o statuie neagră a Maicii Domnului cu Pruncul, hramul fiind pe 25 martie, Fecioara Maria a Bunei Vestiri. Exista un privilegiu deosebit care înmulţea pelerinii: diferiţi Suverani Pontifi acordaseră indulgenţa plenară celor care vizitau Sanctuarul îndeosebi în anii în care sărbătoarea din 25 martie coincidea cu Vinerea Mare.

Atinşi de har şi împinşi de nevoie, musulmanii baricadaţi -la sfârşitul primului mileniu- în castelul de la Lourdes s-au predat lui Carol cel Mare, iar apoi s-au dus călare până la faimosul loc de cult din Le Puy. Toate căpeteniile sarazinilor purtau prinse pe suliţele lor flori şi smocuri de iarbă culese de pe pajiştea din faţa castelului de la Lourdes, pe care le-au oferit –în semn de supunere- pe altarul Fecioarei Maria de la Le Puy. Pe nume „Mirat”, căpitanul musulman a cerut botezul şi a devenit creştin, primind numele „Lordus”. În amintirea lui, oraşul a fost mai apoi numit „Lourdes”, după ce iniţial purtase titlul „Mirambel”.

În vremea aceluiaşi împărat Carol cel Mare, Castelul şi oraşul Lourdes au fost date ca feudă Fecioarei Maria de la Le Puy-en-Velay. Maica Domnului de la Le Puy a fost proclamată „Doamnă, Suverană şi Contesă” de Lourdes şi, mai apoi, peste toată zona Bigorre. Limba populară ce se vorbea aici –le bigourdan- era singura pe care Bernadette -vizionara de mai târziu- o cunoştea, motiv pentru care, atunci când i-a apărut, Fecioara Maria nu i s-a adresat în franceza cultă, ci în acest dialect local.

Încă se mai păstrează la Pau documentul prin care, în 1062, împreună cu soţia Clémence, contele Bernard întărea şi stipula de bunăvoie acordul de vasalitate al oraşului Lourdes şi al regiunii Bigorre faţă de Maica Domnului de la Le Puy, anatemizându-i şi blestemându-i pe toţi succesorii săi care ar fi urmat să nu recunoască această vasalitate şi să nu plătească respectivul tribut: 60 de scuzi ce trebuiau depuşi pe altarul din Le Puy, împreună cu flori, verdeaţă şi bulgări de pământ din câmpia numită „Pajiştea Contelui” din faţa Castelului de la Lourdes. De asemenea, în determinate zile de-a lungul anului, pe turnul cel mai înalt al castelului trebuia să fluture drapelul Maicii Sfinte din Le Puy ce înfăţişa o acvilă, pentru a arăta tuturor supremaţia „Stăpânei şi Contesei Maria de Le Puy” faţă de domnii oraşului Lourdes, înaintea Căreia aceştia erau simpli vasali.

Pentru mai bine de o mie de ani a fost respectat cu sfinţenie un obicei: în fiecare an, de 15 august, un grup de tinere fecioare din Lourdes străbăteau pe jos lungul drum până la Le Puy pentru a-i duce Maicii Domnului obolul de recunoaştere a supremaţiei Ei asupra oraşului, ofrandă ce consta din flori, verdeaţă şi pământ de pe „Pajiştea Contelui”.

Însă asupra Franţei au venit zilele tulburi ale Revoluţiei Franceze anticatolice şi anticlericale: Statuii negre a Fecioarei de la Le Puy i s-a dat foc, Sanctuarul a fost vandalizat şi, odată cu persecutarea şi uciderea a numeroşi episcopi şi preoţi, s-a trecut la anularea tuturor prevederilor şi acordurilor legale de inspiraţie religioasă. În acest context părea că s-a pus capăt pe veci drepturilor Maicii Domnului asupra Lourdes-ului şi regiunii Bigorre. A urmat totuşi scurta perioadă de „Restaurare” (1814-1815, 1815-1830), care a favorizat reluarea dreptului de suveranitate al Fecioarei şi peregrinările de ducere a tributului. În 15 august 1829, pare să fi avut loc ultimul astfel de pelerinaj de vasalitate al tinerelor din Lourdes spre Le Puy, pentru că, din 1830, „regele burghez” Louis Filip -care fusese înscăunat pe tronul Franţei- a anulat iarăşi dispoziţiile şi legile religioase.

În această situaţie, Émile Brejon aminteşte prevederile feudale care erau observate atunci când nu erau respectate obligaţiile de rentă: dacă asupra unei proprietăţi nu erau achitate dările prescrise, iar cel în drept nu le revendica vreme de treizeci de ani, stăpânul îşi pierdea automat drepturile asupra respectivului bun. Aşa cum am spus, ultimul pelerinaj prin care se recunoştea vasalitatea Lourdes-ului şi a comitatului Bigorre a avut loc în 1829. Prin urmare, dacă adunăm 30 de ani, Preacurata de Le Puy urma să piardă în 1859 drepturile Ei asupra acestor teritorii.

Iată însă că, cu exact un an înainte, în 1858, însăşi „Doamna şi Contesa” Maria, Maica lui Dumnezeu, a apărut la Lourdes, în grota dinaintea „pajiştii Contelui” şi a castelului deasupra căruia -preţ de mai multe veacuri- stindardul Ei a continuat să fluture, ca pentru a-şi relua în posesie „feuda”. Fără îndoială, prevederile pământeşti nu au valoare în Cer, dar ne mângâie gândul că Fecioara Maria a iubit această legătură cu pământul ce data din vremea lui Carol cel Mare! Preacurata care fusese invocată în Sanctuarul de Le Puy ca „Maica Tuturor” a deschis la Lourdes un nou centru destinat lumii întregi, atunci când evlavia şi importanţa lăcaşului din Galia centrală începeau să scadă. Iarba şi pământul care erau duse secole de-a rândul la Le Puy erau luate din „Pajiştea Contelui”, care astăzi a devenit marea esplanadă a Sanctuarului de Lourdes, pe care au loc procesiunile euharistice şi, seară de seară, fermecătoarea procesiune a lumânărilor în cinstea Maicii Domnului.

Coincidenţele dintre Lourdes şi Le Puy sunt numeroase. Amintesc că Cea venerată în Auvergne era „Fecioara Bunei Vestiri”, în vreme ce „Doamna” care apărea în grota din Pirinei a tot amânat să îşi dezvăluie numele până pe 25 martie (de ”Buna Vestire”), când s-a prezentat spunând „Eu sunt Neprihănita Zămislire”. Cu patru ani înainte, Papa Pius al IX-lea a proclamat dogma „Neprihănitei Zămisliri” şi a emanat scrisoarea apostolică „Ineffabilis Deus” în care, pentru a expune bazele acestei definiţii dogmatice, amintea cuvintele Arhanghelului rostite chiar la Buna Vestire „Bucură-te, cea plină de har”. La Le Puy, pe muntele Anis, oamenii alergau pentru a-i cere Fecioarei alinare pentru durerile sufletului şi ale trupului, spălându-se în apa unui izvor ce încă mai există; de asemenea, Lourdes-ul a devenit noul spaţiu în care unele boli sunt tămăduite tot prin apa unui izvor, iar demnitatea oamenilor bolnavi a fost redescoperită şi pusă în valoare.

„Mergi să le spui preoţilor că doresc să se vină aici în procesiune şi să ridice aici o capelă în cinstea Mea”, îi zicea Fecioara Bernadettei Soubirous apărându-i în grota de la Lourdes. Poate că spunând „aici”, Maica Sfântă avea în vedere faptul că acea colină –Massabielle- era situată chiar în faţa fortăreţei pe care fluturase stindardul Ei, „Doamna” ce avea oraşul Lourdes ca feudă şi ca domeniu. Înaintea castelului, Ea a dorit să fie ridicat un alt turn care să rivalizeze parcă în înălţime (clopotniţa Bazilicii „Neprihănitei Zămisliri”), în care să îşi aştepte copiii să vină să o viziteze „chez Elle” (la Ea acasă).

Pentru a încheia, amintesc o altă coincidenţă: precum odinioară, contele Bernard a stipulat drepturile de proprietate ale Fecioarei Maria asupra oraşului şi asupra ţinutului, Maica Sfântă însăşi le-a reînnoit prin umila Bernadette, căreia –oarecum paradoxal, pentru că e un nume masculin- la botez îi fusese pus numele Marie Bernard.

Probabil că titlurile medievale de vasalitate şi de feudă sunt departe de mentalitatea noastră. Totuşi, din această pagină de istorie trag concluzia că toate rugăciunile de consfinţire către Fecioara Maria a persoanelor şi bunurilor noastre sunt ascultate şi rămân valabile cu o validitate ce depăşeşte putinţa noastră de a prevedea ori de a ne imagina…

Pr. Cristian F. Sabău