Imaginea bunicii din Iași, întâlnită în timpul călătoriei în România în 2019, cu fața zâmbitoare și nepotul ei în brațe, a rămas atât de adânc întipărită în memoria Papei Francisc încât a dorit să i se tipărească fotografia.

O fotografie colorată, verticală concepută chiar de Papa, pe care Jorge Mario Bergoglio o distribuie în aceste zile tuturor episcopilor, conducătorilor dicasterelor, colaboratorilor și oaspeților primiți în audiența din Palatul Apostolic. O reamintire pentru a vă reaminti importanța relației dintre tineri și bătrâni.

Fotografia înfățișează o femeia învârstă zâmbitoare cu o eșarfă pe cap, ținându-l pe nepotul de câteva luni,  într-o salopetă albastră, în timp ce papamobilul a trecut prin mulțime, cu ocazia întâlnirii cu tinerii și familiile din Piața Palatului Culturii din Iași (1 iunie 2019), bunica a ridicat copilul peste bariere pentru a-l arăta Papei Francisc.

Pe spatele fotografiei este citat un verset al profetului Ioel: „După aceasta, îmi voi revărsa spiritul asupra fiecărui bărbat și fiii tăi și fiicele tale vor deveni profeți; bătrânii tăi vor avea vise, tinerii tăi vor avea viziuni”. Este versetul pe care Papa Francisc îl amintește continuu în predicile sau discursurile sale din timpul întâlnirilor sale cu tinerii, pentru a sublinia cât de importantă și vitală este o relație sănătoasă între generațiile vechi și cele noi pentru prezentul și viitorul societății moderne. O temă dragă pontifului argentinian care nu a ascuns niciodată legătura profundă cu bunica sa Rosa, care, așa cum a mărturisit în mai multe rânduri, a fost, de asemenea, fundamentală pentru creșterea sa spirituală.

„Termin, mai rămâne un paragraf, dar nu vreau să neglijez să spun o experiență pe care am avut-o în timp ce intram în piață. Era o bătrână, destul de bătrână, bunică. În brațe avea nepotul de două luni mai mult sau mai puțin, nu mai mult. Când am trecut mi l-a arătat. Zâmbea, și zâmbea cu un zâmbet de complicitate, ca și cum mi-ar spune: „Uite, acum eu pot să visez!”. Pe moment, m-am emoționat și n-am avut curajul să merg și s-o aduc aici în față. Pentru aceasta povestesc asta. Bunicii visează când nepoții merg înainte, iar nepoții au curaj când iau rădăcinile de la bunici.”

Sursa: www.lastampa.it

Traducere : Eugen Ivuț