Textul biblic
48Eu sunt pâinea vieţii. 49Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. 50Aceasta este pâinea care se coboară din cer ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. 51Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii”. 52Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul [său]?”. 53Dar Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. 54Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă.

Meditaţie
După ce a spus despre el că este pâinea vieţii, Isus spune: «pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii». Până acum a călăuzit mulţimile spre căutarea acelei pâini nepieritoare, care este el însuşi. Mana, pâinea coborâtă din cer, la fel ca orice dar, e semnul acelei pâini pe care Dumnezeu vrea s-o dăruiască tuturor: viaţa Fiului, care ne face să devenim fii.

Însă mulţimea nu acceptă că el ar putea fi pâinea coborâtă din cer, dătătoare de viaţă veşnică. Nu-i recunoaşte originea divină, pentru că e om ca noi. Atunci, Isus arată că viaţa ne vine tocmai din umanitatea sa, din trupul său oferit pentru viaţa lumii. Acesta e dăruirea totală de sine pe care Dumnezeu i-o face omului. Cuvintele «trup, trup şi sânge» înlocuiesc metafora pâinii; «a mânca, a mânca şi a bea» înlocuiesc verbul „a crede”. A crede în Isus, pâinea cea vie, înseamnă a mânca şi a mesteca trupul său, a bea sângele său. «Trup», la fel ca «trup şi sânge» înseamnă omul în umanitatea sa concretă. Mâncarea nu e menită doar să ne ţină în viaţă, ci e şi un act de comuniune între cel care o oferă şi cel care o primeşte. Ceea ce deosebeşte modul uman de a mânca de cel animal e tocmai faptul de a fi comunicare interpersonală a iubirii, ce culminează în schimbul de cuvinte cu celălalt. Parafrazând textul biblic care spune că «nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot ceea ce iese din gura Domnului» (cf. Deuteronom 8,3), cineva a spus: «Nu doar cu lapte trăieşte copilul, ci cu tot ceea ce iese din gura mamei».

A mânca trup de carne şi a bea sânge, a-l mesteca şi a-l bea pe el, sunt cuvinte grele (cf. v. 60 – Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?), însă ceea ce semnifică e şi mai surprinzător: a-l mânca pe Fiul Omului înseamnă a-l asimila pe Fiul lui Dumnezeu, a ne hrăni cu el până la a trăi din el, a-l face să fie sursa vieţii noastre. A mânca înseamnă a asuma, a asimila hrana. A crede în Isus, a adera la el şi a-l iubi sunt numite aici prin «a mânca». Omul devine ceea ce mănâncă sau, mai bine spus, ceea ce iubeşte. Atât de mult ne-a iubit Fiul lui Dumnezeu încât s-a lăsat devorat, măcinat, mistuit de iubirea sa pentru noi (2,17 – Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: «Zelul pentru casa ta mă mistuie») şi a devenit Fiul Omului înălţat [pe cruce, apoi la cer]. Noi, iubindu-l şi mâncându-l, hrănindu-ne cu el, făcând din el sursa noastră de viaţă, devenim fiii lui Dumnezeu.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA