Oradea a găzduit, în perioada 15–16 aprilie 2026, Forumul UNIAPAC România, dedicat temei „Etica în afaceri și organizații. Doctrina Socială a Bisericii în contextul Inteligenței Artificiale”, organizat în colaborare cu Episcopia Greco-Catolică și Romano-Catolică de Oradea. Evenimentul a reunit antreprenori, manageri, reprezentanți ai mediului eclezial și educațional, parlamentari, avocați și reprezentanți ai instituțiilor locale, într-un dialog despre provocările și oportunitățile generate de noile tehnologii ale „inteligenței” artificiale.

Invitatul principal a fost prof. dr. dr. dr. h.c. Ulrich Hemel, fost director al Weltethos-Institut din cadrul Universității Tübingen, membru al Academiei Europene de Științe și Arte, profesor, antreprenor și consultant, autor și teolog catolic german, recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul eticii economice și al dialogului dintre credință și societate. La eveniment au participat și ierarhii locului.

Prima zi a forumului, desfășurată la Palatul Episcopal Romano-Catolic, a fost dedicată mediului antreprenorial și leadershipului digital. Preasfinția Sa László Böcskei a adresat un cuvânt de bun venit, subliniind dimensiunea vocațională și responsabilitatea activității profesionale:

„Mă bucur că ne vedem astăzi aici. Pentru noi poate să pară ceva nou și mai ales poate să fie o provocare ceea ce se încearcă să fie transmis în aceste întâlniri, pentru că de multe ori suntem prinși de val – fiecare încercând să facă cât mai bine, mai benefic și mai profitabil ceea ce trebuie să facă și, mai puțin suntem atenți la ceea ce este în spatele lucrurilor și anume: viziunea și chemarea pe care le are fiecare om acolo unde este și cu acele calități și daruri cu care a fost înzestrat – fie că e în afaceri, un conducător spiritual, un părinte, un tată, o mamă.

Mă bucură această întâlnire, după cea de anul trecut, că avem curajul să facem următorul pas în a ne cunoaște, a ne descoperi și, de ce nu, acest pas ne poate conduce mai departe în a ne asuma frumoasa responsabilitate de a deveni mai mult decât suntem, adică de a încerca să ducem în cotidianul nostru și un mesaj spiritual, potrivit viziunii pe care o avem, prin care recunoaștem că, la urma urmei, suntem colaboratorii Creației prin ceea ce facem.

În mod personal mă preocupă un aspect central: suntem într-o lume în care se vorbește foarte mult despre echilibru și căutăm un echilibru. Un om creștin trebuie să trăiască cu convingerea că are acel punct zero de echilibru, doar că trebuie să îl găsim în tot ceea ce face. De aceea vorbim despre învățătura socială a Bisericii, care explică acest lucru și care, zic eu, este provocarea în fața căreia ne aflăm atunci când vorbim despre lumea afacerilor.

Echilibrul are doi poli: succesul în afaceri sau profitul și binele comun. Acest echilibru îl căutăm și este bine să știm că nu este doar o provocare, ci avem și instrumente – precum Doctrina Socială a Bisericii – care explică o etică în afaceri și întreprinderi.

Un alt aspect este inițiativa. Ceea ce se desfășoară acum la noi este o premieră. Încercăm să adresăm o invitație celor deschiși spre o gândire comună: cum putem face ca preocupările noastre și afacerile să aibă și acest mesaj evanghelic? Nu este vorba despre predici, ci despre cum ducem spirit și suflet în proiectele și inițiativele noastre.

Un ultim cuvânt este demnitatea persoanei – ceea ce facem noi înseamnă să o respectăm și să o evidențiem tot mai mult. În acest sens vă doresc o întâlnire rodnică!”

Invitatul principal, prof. dr. Ulrich Hemel, a evidențiat caracterul „epocal” al transformărilor generate de inteligența artificială, cu impact asupra tuturor sectoarelor societății – de la industrie și sănătate până la mass-media și administrație publică.

În cadrul prezentării, au fost evidențiate atât oportunitățile oferite de AI – creșterea eficienței, accesul extins la cunoaștere și inovarea – cât și riscurile majore, precum concentrarea puterii în mâinile marilor companii tehnologice, manipularea informațională, discriminarea digitală și pericolul dezumanizării.

Un punct central al reflecției a fost responsabilitatea în procesul decizional, subliniindu-se faptul că, deși tehnologia poate sprijini analiza și „pregătirea deciziilor”, discernământul moral și responsabilitatea rămân exclusiv umane.

Participanților le-au fost propuse instrumente concrete pentru gestionarea dilemelor etice în mediul profesional, precum clarificarea valorilor, analiza impactului și evaluarea riscurilor, toate raportate la principii fundamentale precum demnitatea persoanei și binele comun. În acest sens, a reieșit ideea formării unor ambasadori ai eticii în IA. Totodată, s-a evidențiat necesitatea unei abordări echilibrate în dezvoltarea tehnologiilor digitale, care să respecte suveranitatea datelor și dreptul la viață privată.

Cea de-a doua zi a forumului, găzduită de Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea, a aprofundat reflecția din perspectiva Doctrinei Sociale a Bisericii, punând în centrul dezbaterii persoana umană și demnitatea sa, într-o zi marcată de conceptul „întâlnirii”.

„Mă bucur că ne-am întâlnit”, a spus doamna Teodora Chifor, organizator al Forumului și coordonator UNIAPAC România, amintind că această inițiativă a ajuns în țara noastră anul trecut, în urma întâlnirii cu președintele UNIAPAC, doamna Sigrid Marz, dorind să fie un spațiu dedicat liderilor din mediul de afaceri, antreprenorilor, tinerilor și managerilor din diferite medii – educaționale, sociale, chiar politice – care au înțeles că sursa autentică a acțiunilor lor este Dumnezeu.

În cadrul deschiderii celei de-a doua zile, PS Virgil Bercea a vorbit despre demnitatea persoanei umane și libertatea de a alege binele: „Acum câteva zile am sărbătorit Paștele… și am înțeles cum Domnul, prin moartea, patima și învierea Sa ne-a redobândit demnitatea. (…)Fiecare dintre noi are o Cruce pe care, dacă ne-o asumăm, avem bucuria asumării. Antreprenorii au primit un dar de la Dumnezeu, un talant pe care sunt chemați să-l multiplice. Atunci când înțelegem că tot ceea ce avem este dar, nu mai trăim în mod egoist, ci știm să dăruim mai departe. (…) Potrivit Bisericii, cel care conduce nu este un asupritor, ci un slujitor. Relațiile devin unele de reciprocitate, iar ceea ce realizăm împreună este pentru binele societății. Este foarte important să nu devenim egoiști, ci să înțelegem că fiecare are darul său și contribuie la binele comun. Un rol fundamental în acest sens îl are educația.”

În conferința susținută, prof. Ulrich Hemel a analizat transformările profunde ale muncii în secolul XXI, caracterizate prin flexibilitate, mobilitate și învățare continuă, în contrast cu modelul stabil al secolului trecut. Aceste schimbări impun dezvoltarea competențelor digitale și sociale, precum și o capacitate crescută de adaptare și discernământ etic.

Au fost evidențiate și provocările specifice erei digitale: incertitudinea decizională, lipsa de transparență a algoritmilor și dificultatea gestionării volumului tot mai mare de informații. În acest context, liderii sunt chemați să dezvolte capacitatea de argumentare etică și responsabilitate în luarea deciziilor.

Perspectiva creștină a subliniat diferența fundamentală dintre om și inteligența artificială: persoana umană este unică, liberă, capabilă de relații și orientată spre sens, fiind înțeleasă ca „imagine a lui Dumnezeu”. Dezvoltarea tehnologică trebuie, astfel, să rămână centrată pe om și să respecte demnitatea umană.

De asemenea, au fost abordate implicațiile etice globale ale utilizării AI, inclusiv riscurile de manipulare, control social sau subminare a democrației, precum și necesitatea unor cadre legislative și morale care să protejeze valori fundamentale precum adevărul, libertatea și justiția.

Forumul UNIAPAC de la Oradea a oferit o perspectivă integratoare asupra relației dintre tehnologie și valori: „adevărata întrebare a erei digitale nu este ce poate face inteligența artificială, ci dacă aplicațiile ei promovează sau pun în pericol umanitatea?”. Din această perspectivă, participanții au înțeles că, „în fața progresului tehnologic, criteriul decisiv rămâne același: demnitatea persoanei umane și binele comun”. Totodată, s-a evidențiat faptul că „inteligența artificială poate pregăti decizii, dar responsabilitatea de a le lua și de a le asuma rămâne întotdeauna a omului”, reafirmând rolul central al discernământului uman.

La finalul evenimentului, doamna Teodora Chifor, coordonator UNIAPAC România, a adresat mulțumiri invitatului principal, prof. Ulrich Hemel, pentru contribuția adusă la desfășurarea forumului, tuturor celor prezenți, precum și tinerilor de la EduBiz implicați în buna-desfășurare, a căror prezență a întregit perspectiva de viitor a UNIAPAC în țara noatră. Totodată, aceasta a lansat invitația la colaborări viitoare – în grupuri mici sau în contexte specifice –  în special în ceea ce privește dezvoltarea inițiativei de formare a unor „ambasadori ai eticii în inteligența artificială”.

Participanții au fost invitați să integreze principiile etice și valorile Doctrinei Sociale a Bisericii în mediul profesional, contribuind la construirea unei societăți orientate spre binele comun, în care tehnologia să rămână în slujba omului. În acest sens, direcția propusă nu este una a înlocuirii IA, ci a valorificării persoanei umane: „viitorul digital nu trebuie să fie despre înlocuirea omului, ci despre redescoperirea valorii sale!”.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi

Foto: © Eugen Ivuț