Textul biblic
25 Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena.26 Aşadar, văzând Isus că stăteau acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”. 27 Apoi, i-a spus discipolului: „Iat-o pe mama ta!”. Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el. 28 După aceasta, văzând Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”. 29Era acolo un vas plin cu oţet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oţet şi i l-au apropiat de gură. 30După ce a luat oţetul, Isus a spus: „S-a împlinit”. Şi, plecându-şi capul, şi-a dat spiritul. 31 Întrucât era Ziua Pregătirii, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta – pentru că acea sâmbătă era zi mare –, [iudeii] i-au cerut lui Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ia [de acolo]. 32 Atunci, au venit soldaţii, au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi şi ale celuilalt care era răstignit cu el. 33 Dar când au venit la Isus şi au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, 34 ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă. 35 Cel care a văzut a dat mărturie şi mărturia lui este adevărată; el ştie că spune adevărul ca să credeţi şi voi. 36 Acestea s-au făcut ca să se împlinească Scriptura: „Nu i se va zdrobi niciun os”. 37 Iar în altă parte, Scriptura mai spune: „Vor privi la cel pe care l-au străpuns”.

Meditație
Textul evanghelic de astăzi, luat din Evanghelia după Ioan, ne invită să contemplăm scena Răstignirii lui Isus. Dacă într- o parte există patru dușmani lângă crucea lui Isus, de cealaltă parte sunt 4 prieteni: patru femei, inclusiv mama Sa, împreună cu ucenicul iubit. Isus chiar și răstignit pe cruce fiind și într-un moment de suferință extremă, nu se gândește la El, ci se gândește la mama care pierde pe Cel pe care-liubește și la ucenicul care îl pierde pe cel pe care îl iubește. De aceea el îi dăruiește Mamei Sale pe ucenicul iubit ca fiu și îi dăruiește ucenicului ca mamă pe Mama Sa. Ucenicul iubit ne reprezintă pe noi toți, care astfel devenim frați ai lui Isus, fii ai lui Dumnezeu și fii ai Maicii Sfinte. Din acest moment moartea nu mai reprezintă un moment tragic și înfricoșător, moartea împreună cu Isus nu mai reprezintă o separare extremă de ceilalți, ci devine o comuniune deplină cu Dumnezeu. La picioarele crucii are loc întâlnirea dintre iubirea care iubește și iubirea care este iubită, reprezentată de mamă și de discipol. Este ceasul în care totul s-a împlinit: ceea ce era întotdeauna în Dumnezeu se naște acum pe pământ.

Moartea lui Isus nu este sfârșitul, ci împlinirea existenței Sale și a misiunii Sale ca Fiu al lui Dumnezeu. Setea lui de a dărui iubire este acum pe deplin împlinită: acceptând oțetul vieții noastre care este de multe ori falimentară, el ne dăruiește în schimb pe Spiritul Său, adică întreaga Sa viață, care este în totalitate și numai dragostea pentru noi. Din acest moment și noi putem iubi așa cum ne iubește El, devenind uncu El și cu Tatăl și una cu cei de lângă noi.

Întreaga Evanghelie dorește să ne aducă în acest moment, în care contemplăm coasta și inima străpunsă a lui Isus, din care țâșneștesângele și apa, simbolul unei vieți noi care izvorăște din moarte. Este o scenă a nașterii omului: noi toți „ne naștem” din această inimă străpunsă de iubire a lui Dumnezeu pentru noi! Unul se naște ca persoană atunci când se simte iubit în totalitate și fără condiții, de aceea privind la inima străpunsă a lui Isus, putem să contemplăm misterul nostru în misterul iubirii lui Dumnezeu. După cum Eva se naște din coasta lui Adam, tot astfel omul nou se naște contemplând această coastă străpunsă a Domnului, ba chiar „intrând” în această rană. De acolo noi „intrăm în Dumnezeu și de acolo Dumnezeu iese în noi și se revarsă în inimile noastre. În această rană noi găsim adevărata noastră casă, pentru că dragostea Domnului reprezintă adevărata noastră casă; în inima străpunsă a lui Isus noi găsim adevărata noastră identitate: cea de fii ai lui Dumnezeu. În această casă noi locuim în Dumnezeu și Dumnezeu locuiește în noi. Și aici este marele mister al omului nou și al vieții noi, care este toată în Dumnezeu și în Spiritul Sfânt; o viață care este comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu întreaga făptură!

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni

traducere şi adaptare pr. Răzvan Iacob VASILE