DUMINICA VII după PAȘTI (a Rugăciunii lui Isus pentru unitate) – Io 17, 1-13

Textul biblic
¹ După ce a spus Isus acestea, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, ² pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui! ³ Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. ⁴ Eu te-am glorificat pe pământ împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. ⁵ Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea! ⁶ Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău. ⁷ Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, ⁸ căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis. ⁹ Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. ¹⁰ Şi toate ale mele sunt ale tale şi ale tale sunt ale mele şi sunt glorificat în ei. ¹¹ Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine. Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi! ¹² Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. ¹³ Acum, însă, vin la tine şi spun acestea în lume ca să aibă bucuria mea deplină în ei.

Meditație
Capitolul 17 al Evangheliei după Ioan reprezintă o rugăciune pe care Isus o adresează Tatălui pentru noi, care seamănă mult cu un comentariu al rugăciunii Tatăl nostru, pentru ca noi să putem trăi ca adevărați fii ai lui Dumnezeu și ca frați, unii cu alții. Răstignirea pe cruce este momentul în care Isus își revelează mărirea Sa, care este aceeași cu mărirea Tatălui, adică iubirea. Din înălțime crucii Isus are puterea de a ne dărui viața veșnică, iar viața veșnică este să cunoaștem că suntem iubiți și cum suntem iubiți cu o iubire veșnică de Tatăl și de Fiul. Prin jertfa Sa pe cruce, Isus își încheie drumul Său spre Tatăl: trimis de tatăl se va reîntoarce la El, dar se întoarce ca fiind „primul dintr-o înșiruire de frați”, adică se întoarce cu noi toți care prin El suntem îndreptați spre Tatăl.

După ce Isus ne-a indicat și arătat prin însăși viața Sa porunca iubirii, care este de fapt drumul ce ne duce spre Casa Tatălui Ceresc, acum ne ajută să ajungem la izvorul acestei iubiri: izvorul sau originea acestei iubiri este El însuși, în relația Sa cu Tatăl. Și în timp ce Isus vorbește cu Tatăl și explică relația sa de iubire cu Tatăl, ne introduce și pe noi în aceeași relație de iubire cu Tatăl. De fapt moștenirea pe care Isus ne-o lasă nu este mântuirea înțeleasă ca și un lucru care ne răscumpără, ci moștenirea pe care El ne-o lasă este însuși identitatea Sa de Fiu și cunoașterea Sa despre Tatăl, moștenirea Sa este gloria lui Dumnezeu care ne vine revelată pe deplin.

Textul reprezintă un dialog între Fiul și Tatăl, un dialog care însă nu începe cu cuvântul eu, ci cu cuvântul tu, adică cu cuvântul Tată sau Părinte. Este vorba de fapt despre dialogul cu acel „tu” care face ca „eul” să existe. Este de fapt acel dialog în care, cu ajutorul cuvântului tată se exprimă întreaga esență a lui Dumnezeu care este Tată, exprimată de Fiul în calitate de Fiu. La fel și noi toți în momentul în care rostim acest cuvânt ajungem și noi la esența lui Dumnezeu, la inima Sa și descoperim adevărul nostru profund de fii ai Săi. Și de fapt adevăratul mister al omului este acela că suntem fii ai lui Dumnezeu nu numai cu numele, ci fii ai Săi cu adevărat.

Isus ne-a revelat iubirea Sa pentru noi prin gesturi concrete: la ultima Cină ne-a ilustrat în mod concret iubirea Sa spălând picioarele ucenicilor, apoi dându-i îmbucătura de pâine chiar și lui Iuda, adică oferindu-se pe Sine chiar și celui care l-a trădat, arătându-și astfel iubirea sa extremă față de noi. Le spune apoi apostolilor că El se întoarce la Tatăl, dar că nu îi va lăsa orfani, nu îi va lăsa singuri, deoarece le va lăsa și ne va lăsa plinătatea iubirii Sale, Spiritul Său, pentru ca să putem face și noi la rândul nostru același drum pe care l-a făcut El și să învingem și noi la fel ca El, răul cu bine, ura și răutatea prin iubire.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare pr. Răzvan Iacob VASILE