Textul biblic
22După acestea, a venit Isus cu discipolii săi în ţinutul Iudeii, a rămas acolo cu ei şi boteza. 23Boteza şi Ioan la Ainón, aproape de Salím, pentru că erau multe ape în acel loc, iar oamenii veneau şi erau botezaţi; 24căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare. 25A fost atunci o ceartă între discipolii lui Ioan şi un iudeu despre purificare. 26Ei au venit la Ioan şi i-au spus: „Învăţătorule, cel care era cu tine pe malul celălalt al Iordánului – pentru care tu ai dat mărturie –, iată-l că botează şi toţi se duc la el!”. 27Ioan a răspuns şi a zis: „Omul nu poate lua nimic dacă nu i-a fost dat din cer. 28Voi înşivă puteţi da mărturie despre mine că am spus: «Nu sunt eu Cristos, ci sunt trimis înaintea lui». 29Cel care are mireasa este mirele. Prietenul mirelui, care stă şi ascultă, se bucură mult la glasul mirelui. Aşadar, această bucurie a mea este acum deplină. 30El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”. 31„Cel care vine de sus este deasupra tuturor. Cine este de pe pământ aparţine pământului şi vorbeşte despre cele pământeşti. Cel care vine din ceruri este deasupra tuturor, 32el dă mărturie despre ce a văzut şi auzit, dar nimeni nu primeşte mărturia lui. 33Cine primeşte mărturia lui confirmă că Dumnezeu este vrednic de crezare.
Meditaţie
La prima vedere, evanghelia de azi vorbeşte despre Ioan Botezătorul. În realitate însă, el e menţionat doar în trecere, de suprafaţă, adevăratul protagonist fiind Isus. Despre el se vorbeşte aici, profetul e doar glasul său.
Ucenicii lui Ioan sunt deranjaţi de succesul imens pe care îl are Isus, eclipsându-l pe învăţătorul lor, însă acesta se bucură văzând împlinirea aşteptărilor sale. Profetul ştie că invidia e aducătoare de moarte (Înţelepciunea lui Solomon 2,24). Avem în faţă o comparaţie între Isus şi înaintemergătorul său, inseparabili, aşa cum Cuvântul nu poate fi despărţit de cel ce-i dă glas. Până şi botezurile administrate de cei doi, chiar dacă sunt diferite, unul cu apă iar celălalt cu Spiritul Sfânt, sunt în strânsă legătură. Botezul lui Ioan are ca finalitate să-l arate pe Isus ca Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, lăcaşul Sfântului Spirit, care dăruieşte fără măsură. Nicodim, fariseu şi învăţător al Legii şi cap al iudeilor, pentru a-l primi pe Isus are nevoie de mărturia lui Ioan, profetul care predispune lucrurile pământeşti pentru primirea celor cereşti. Legământul, Templul şi Legea nu duc la Dumnezeu în lipsa cuvântului profetic ce le explică sensul. Fără profeţie, orice instituţie devine golită de sens: Legământul rămâne fără vin (nunta din Cana), Templul fără Dumnezeu iar Legea fără Spirit. Din semne pământeşti ce conduc la Dumnezeu devin un scop în ele însele, semne ce nu mai înseamnă nimic. Profeţii, dintre care şi Ioan, împiedică instituţiile să se divinizeze, să ia locul lui Dumnezeu, să-l înlocuiască pe Dumnezeu cu propriile păreri, fapte şi legi, cu propriile îndatoriri sau plăceri.
Nici Legământul, nici Templul, nici Legea şi nici vreo altă instituţie, fie ele şi dintre cele mai sfinte de pe faţa pământului, nu îl pot înlocui pe Dumnzeu şi să dea viaţă omului. Ioan e martorul unei neîmpliniri radicale: întregul univers, prin omul creat în ziua a şasea, aspiră la împlinirea din cea de-a şaptea zi şi cere lumina vieţii, însă nici o instituţie din lume nu-i poate îndeplini doleanţa dacă nu ascultă acest glas, care se găseşte în inima fiecărui om şi îl poartă dincolo de orice făptură.
Botezul lui Ioan e prezentat a fi contemporan cu cel al lui Isus. Acest lucru ne face şi pe noi să ne gândim că pentru a ajunge la Isus trebuie să trecem pe la Ioan, că ajungem la cele cereşti prin mijlocirea celor pământeşti, că îl întâlnim pe Dumnezeu prin ceea ce e cu adevărat omenesc.
după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA
